CS Gloria Bistrița – la un pas de calificare în sferturile Cupei EHF după victoria de azi!

"în Musai!" by
Timp de citit: 3 minute

Echipa de handbal CS Gloria Bistrița, la un pas de calificare în sferturile Cupei EHF! Ne desparte o săptămână și jocul unui singur meci pentru a afla dacă efortul a fost în van! CS Gloria Bistrița, o echipă provenită dintr-un oraș de provincie scrie istorie pentru club și pentru țară, ținând steagul sus și fruntea către cer în toate meciurile internaționale!

Gloria Bistrița se va putea califica în sferturile Cupei EHF, dacă peste o săptămână remizează cu Erd Handball din Ungaria, sau dacă o învinge. Gloria are doar un eșec la prima participare în Women’s EHF Cup și ocupă actual locul II în Grupa C, unde fruntașă este Odense, una dintre favoritele la cucerirea titlului.

Gloria are două remize, venite una după alta, și două victorii spectaculoase, ambele în fața propriilor suporteri. Testul suprem a fost în meciul cu prima calificată deja în sferturi, Odense din Danemarca, pe care Gloria Bistrița a învins-o într-un meci de infarct, cu scorul de 25-23. 

Adversara a jucat sezonul trecut în Liga Campionilor și speră să revină din toamnă în prima competiție europeană. Iar după ce în prima parte s-au înregistrat nu mai puțin de 11 egalități pe tabela de marcaj (13-12 la pauză), Gloria a început să creadă că poate obține și puncte din partida retur.

În meciurile terminate la egalitate, Gloria a făcut două meciuri la fel de bune, remizând la Lublin, în Polonia, cu actuala campioană (scor 22-22) și o remiză acasă, cu Erd Handball din Ungaria (scor 25-25). Singura înfrângere a echipei bistrițene a fost cu Odense, în orașul cu același nume, unde jurnaliștii români au învățat ce înseamnă cultură handbalistică.

La pauză, meciul era la egalitate, 9-9, însă în repriza a doua, după ce s-a mers cap la cap, echipa ardeleană a cedat presiunii sălii, iar Odense a preluat foarte rapid jocul, terminându-se 25-19 pentru gazde. Nu mai are rost să spun că Odense o are în componență pe Tess Wester, actuală campioană mondială cu echipa națională de handbal feminin a Olandei, și pe Nickie Groot care a fost componentă de bază a Gyorului, echipă care de patru ani nu a pierdut trofeul Ligii Campionilor și îl ține în Ungaria, în capitala handbalului mondial.

Odense este o multinațională în adevăratul sens al cuvântului, în timp ce Gloria s-a dovedit o nucă tare pe teren propriu și a reușit să învingă o adevărată forță în handbalul european.

Echipa din Bistrița a dovedit și a arătat că orice se poate, ba chiar și-a depășit condiția, după doar patru ani de ligă superioară. Munca depusă a fost una imensă, iar unul dintre motivele pentru care Gloria Bistrița a ajuns un nume mare pe scena superioară a handbalului românesc se datorează antrenorului principal, Horațiu Pașca, și secundului său, Radu Moldovan, care au tras echipa după ei.

Totul ar fi în zadar dacă nu va avea loc „minunea din Ungaria”, unde Gloria trebuie să remizeze sau să învingă echipa clasată pe locul 4 în cea mai puternică ligă din lume (după ultimele date și coeficienți), dar iese din competiție cu o istorie frumoasă, victorii de palmares, bani câștigați pe urma meciurilor și o experiență europeană cu care echipe consacrate din Liga Florilor nu s-au întâlnit.

Le dorim succes tuturor echipelor românești care joacă în competițiile superioare internaționale!


sursa foto: Facebook CS Gloria 2018

Peterlin Cristian-Raul are 18 ani, studiază la Colegiul Național „Andrei Mureşanu” elev în clasa a XII-a, profil filologie. Este pasionat de teatru şi de misterele istoriei. Apreciază arta și filmele vechi.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

Derulează înapoi