Aci sosi pe vremuri

Aci sosi pe vremuri – poezie tradiționalistă aparținând lui Ion Pillat

"în BAC" by

Tradiționalismul este o ideologie cultural-literară,

caracterizată printr-un ansamblu de credințe şi concepte culturale, cu reviste şi personalități care au animat cultura românească atât înaintea Primului Război Mondial, cât şi în perioada interbelică. Poezia „Aci sosi pe vremuri” a fost inclusă în ciclul „Trecutul viu”, care face parte din volumul „Pe Argeş în sus”, apărut în anul 1923, volum care descrie spațiul copilăriei poetului, moşia Florica, casa părintească şi natura, însuflețită de amintirile de altădată. Poezia aparține tradiționalismului prin idilizarea trecutului, prin cadrul rural, dar și prin tema timpului trecător- fugit irreparabile tempus.


Tema poeziei

priveşte mai multe aspecte, universului rural specific tradiționalismului, asociindu-i-se două teme de largă circulație: iubirea şi timpul. Universul rural este ales drept cadru al concretizării iubirii, care este tratată în două planuri temporale, trecutul iubirii bunicilor şi prezentul iubirii nepotului. lon Pillat are o viziune diferită de cea romantică: romanticii consideră natura eternă opunându-se ființei umane efemere, în timp ce la lon Pillat natura însăşi este afectată de trecerea timpului „În drumul lor spre zare, îmbătrâniră plopii”.


Comunicarea poetică

se realizează în două registre: lirismul obiectiv, cu elemente de narativitate simbolică şi meditație cu caracter general-uman, și lirismul subiectiv,cu prezența eului liric şi comunicarea directă a trăirilor şi sentimentelor, la persoana I singular. Sentimentul elegiac și meditativ are ca suport lirismul subiectiv, susținut de prezența mărcilor lexico-gramaticale specifice (pronume personale, adjective posesive și verbe la persoana I și a II-a singular mi”, „eram”. )


Titlu,

un prim element ce relevă viziunea despre lume a autorului, este alcătuit din arhaismul adverbului de loc „aci”din verbul la perfectul simplu „sosi” și locuțiunea adverbială de timp „pe vremuri”. „Aci” este elementul semantic definitor în raport cu eul liric văzut din perspectiva timpului „ieri”- „acum”. Verbul „sosi” la perfectul simplu are rol în evocarea amintirilor. Locuțiunea adverbială „pe vremuri”, marchează trecerea ireversibilă a timpului ce nu poate fi oprit. Titlul fixează cadrul spațio-cultural al iubirii. Acesta dezvăluie faptul că locurile natale reprezintă spațiul „eternei reîntoarceri”, generator de nostalgie, dar și de bucurie a spiritului.


Compozițional,

poezia este alcătuită din distihuri și un vers final, liber, având rolul de laitmotiv al poeziei. Cele două planuri ale poeziei, trecutul (distihurile III – IX) și prezentul (distihurile XII -XIX), sunt redate succesiv, ceea ce accentuează ideea de ciclicitate a vieții și a iubirii. Primele două distihuri reprezintă incipitul poeziei și fixează, prin intermediul unei metafore, „casa amintirii”– spațiul rememorării nostalgice a trecutului. Metafora dobândește semnificația unui spațiu mitic ca locuință a strămoşilor.

Elementele asociate casei „obloane”, „pridvor”, „păienjeni”, „poartă”, „zăvor” și versul „Păienjenii zăbreliră și poartă și zăvor” sugerează trecerea timpului, degradarea, starea de părăsire a locuinței strămoșilor, dar și ideea de spațiu privilegiat, izolat, accesibil numai urmaşului, care poate reînvia trecutul în amintire. Trecutul capătă o aură legendară, devine un timp mitic, al luptei haiducilor pentru dreptate: „Iar omul nu mai trage alene din ciubuc/ De când luptară-n codru și poteri și haiduc”.


Al treilea distih

deschide planul trecutului, al evocării iubirii bunicilor. În versul „Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi” este reluat titlul poeziei și este evocată imaginea din tinerețe a bunicii cu nume din mitologie: Calyopi- Caliope (Kalliope), muza poeziei epice și a elocinței în mitologia greacă. Sugestia mitică a numelui, faptul că poetul este urmaşul care eternizează în creația sa iubirea bunicilor și „copia”- „oglindirea de acum” a poveștii de iubire de „ieri” sunt aspecte care ar putea susține caracterul de artă poetică a textului liric „Aci sosi pe vremuri”, care își revelează astfel nivelul de profunzime al semnificațiilor. Întâlnirea bunicilor, îndrăgostiții de altădată, respectă un ceremonial: bunicul aşteaptă sosirea berlinei, din care coboară o tânără îmbrăcată după moda timpului „în largă crinolină”.

Asocierile livreşti reflectă motivul „bibliotecii”,  întâlnit adesea în poeziile lui Ion Pillat, având rolul de a asocia viața cu literatura. Atmosfera evocată, peisajul selenar, sunt romantice: „Și totul ce romantic ca-n basme se urzea.”. Sunetul clopotului, laitmotivul poeziei, însoțeşte protector cuplul de îndrăgostiți: „Si cum
şedeau… departe, un clopot a sunat/ De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.”


Meditația poetică,

tonul elegiac evidențiază ideea că eternitatea ființei umane este posibilă doar prin iubire: „Dar ei, în clipa asta simțeau că-o să rămână…”. Eternitatea iubirii, clipa de fericire, este urmată de revenirea brutală la realitatea timpului care trece ireversibil – „De mult e mort bunicul, bunica e bătrână…”


 În distihul al treisprezecelea,

prin intermediul unei comparații, se realizează o paralelă trecut-prezent și se produce trecerea la planul prezent „Ca ieri sosi bunica… și vii acuma tu:/ Pe urmele berlinei trăsura ta stătu”. Ca într-un ritual, nepoții repetă gesturile bunicilor peste timp, diferența ținând de moda timpului (berlină-trăsură). Sunetul clopotului însoțește din nou momentul întâlnirii îndrăgostiților și sugerează repetabilitatea existenței umane. Versul final, laitmotiv al poeziei, accentuează trecerea iremediabilă a timpului: „De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat”.


Muzicalitatea

ușor desuetă e conferită atât de elementele prozodiei clasice – rima împerecheată, ritm iambic, măsura de 13-14 silabe, cât și de numele cu sonorități din secolul al XIX-lea (Calyopi, Eliad, Le Lac. Sburătorul) și moderne, de la începutul secolului XX (Francis Jammes, Horia Furtună).


La nivel morfosintactic,

timpurile verbale au rolul de a sugera planul trecut şi planul prezent evocate în poezie. Verbele la timpul prezent fie ilustrează permanența sentimentului de iubire („vii”, „calci”, „tragi”), fie însoțesc meditația pe tema trecerii timpului („te vezi”, „te recunoști”). O particularitate a nivelului lexical este folosirea cuvintelor cu tentă arhaică și regională, în evocarea trecutului „haiduc”, „potera”, „aievea”.


Consider că poezia „Aci sosi pe vremuri” de lon Pillat aparține liricii tradiționaliste prin idilizarea trecutului, a cadrului rural, dar și prin tema timpului trecător. El reconstruiește cu mijloacele timpului în care trăiește experiențele anterioare ale trecutului, păstrând melancolia dispariției unei lumi. De altfel, poezia sa este păstrată ca un testament pentru copii, în sensul că iubirea este transmisă mai departe, din generație în generație, glasul păstrându-i-se viu în orice cadru temporal.

 

Pentru realizarea acestui comentariu, am avut în vedere: „Eseul” de Liliana Paicu, M. Lupu, M. Lazăr, „Eseul – Varianta rapidă de pregătire pentru bacalaureat. Literatura română” de Liliana Paicu, M. Lupu, M. Lazăr, „Eseul. Pregătire individuală pentru proba scrisă. Bacalaureat. Limba română” de Liliana Paicu, M. Lupu, M. Lazăr.

Elevă a Liceului Teoretic „Ion Constantin Brătianu” din Hațeg iubește literatura. Cu dorința de a scrie cât mai mult, s-a alăturat echipei POV21 pe data de 30 aprilie 2019. Este îndrăgostită de sentimente, natură și umanitate, fire analitică și realistă continuă să scrie despre ceea ce vede în jur.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi