75 de ani de la eliberare: un lagăr, o poveste, o durere

"în Din istoria României" by

„Să fie pace în lume!”, așa spune un vechi cântec evreiesc

Acesta este și îndemnul poporului trecut prin lagărele de concentrare, supus chinului de a nu ajunge niciodată acasă. Iar mulți dintre ei au murit cu speranța că tot chinul ce nu-și are niciun rost se va opri. Speranța că nu se va opri doar pentru ei, ci pentru toți. 75 de ani de la eliberare înseamnă o poveste, un lagăr și o durere… 

Astăzi, în urma lor nu au mai rămas decât cimitirele și fostele clădiri în care, cu zeci de ani în urmă, locuiau evreii. Orașe care și-au pierdut mai mult de o treime din locuitori, familii despărțite pentru veșnicie și multă durere. Prea puțin cunoaștem despre exterminarea acestui popor din localitățile românești, despre goana lor continuă pentru salvare și masacrele inițiate împotriva lor.

Între 27 și 29 iunie 1941, peste 13 mii de evrei au fost uciși în Iași, din comanda mareșalului Ion Antonescu și susținut de autoritățile locale.

Vechiul cimitir evreiesc din Iași, cel mai vechi din Țările Române, a fost distrus complet de către legionari. Din pietrele lor funerare s-au pavat drumuri, iar osemintele lor au fost aruncate într-o groapă comună. În cei trei ani de conducere legionară de după începerea Operațiunii Barbarossa (n.red. Operațiune militară a statelor din Axa Berlin-Roma-Tokio îndreptată împotriva Uniunii Sovietice; 22 iunie 1941) până pe 23 august 1944 (n.red. Data la care România schimbă taberele, iar guvernul Antonescu este demis din ordinul Regelui Mihai), peste 160 de mii de evrei din Bucovina, Moldova, Muntenia și Transilvania au fost deportați în lagărul de concentrare din Transnistria.

20 de mii dintre ei au murit pe drum din cauza condițiilor inumane

Astfel de politici se regăseau în toate statele de extremă-dreapta, naționalist-socialiste, astfel încât, la finalul războiului, numărul evreilor uciși este aberant: peste 8 milioane au fost uciși de către conducerile naționaliste, inclusiv din statele ocupate: Franța, Polonia, Danemarca, Țările de Jos, regiunile sovietice cucerite în perioada războiului…

La 75 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și, evident, al asupririi populației evreiești, ne amintim prea rar și, poate, prea superficial de suferința celor ce nu trebuiau să sufere, de moartea celor ce nu trebuiau să moară atunci, de durerea pe care urmașii lor nu trebuiau să o poarte vreodată în lume… Astăzi, 27 ianuarie, nu putem decât să-i amintim pe acei oameni ziditori de orașe, comercianți ori simpli țărani, fără de care România nu ar fi crescut niciodată astfel.

Astăzi ne amintim de ei. Evreii a căror viață, lume s-a oprit fără vreun motiv adevărat. S-a oprit din cauza unor interese barbare, ale unor conducători jalnici.

Tot astăzi vom vărsa o lacrimă pentru acei oameni ce puteau să ne fie bunici, străbunici. Astfel ne vom aminti de ei.


Autor: Petrașcu Alexandru


 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

ce-a rămas din ceaușei

  îmi degenerează neuronii lângă aripa ta ruptă și-mi savurez treptat privilegiile
Derulează înapoi