Sex

Prima noapte de sex, ultima noapte de iubire

"în Psihologie & Relații" by

Pentru Confesiunile tinerilor :Prima noapte de sex, ultima noapte de dragoste, am decis să adun câteva persoane mai puțin inocente, dar cu empatia în suflet, pentru a ne povesti câte ceva din experiențele lor. Mai jos veți trece printr-un amalgam de sentimente, spun eu, mai mult sau mai puțin intense. Depinde și de modul în care rezonați cu acestea. Enjoy!

Prima noapte de sex?

More like prima noapte în care am aflat ce e aia dezamăgire. Nu am de gând să povestesc experiența mea personală în detaliu legată de sex, fiindcă sunt sigură că v-ar interesa mai mult niște sfaturi.

Legat de prima mea noapte… Ce să spun? A fost un eșec, fraților.

Băi, jur că băieții au impresia că dacă atingi o fată pe mână, gata, e good to go further.
NU! Trebuie să fii pregătit din toate punctele de vedere. Spre deosebire de alții, mă mândresc cu faptul că m-am educat singură din punct de vedere sexual. If you want more info and tips about sexual education, check this article: here.

Deci, vă spun, aveți grijă de voi!

Protejați-vă și nu o faceți doar prima oară! Hai să nu adunăm mai multe regrete decât avem deja.
Și cum spuneam, aveți în vedere să vă începeți viața sexuală cu o persoană pe care o iubiți cu adevărat și lângă care vă simțiți confortabili. Nimeni nu spune asta, însă mă adresez cu acest sfat și băieților și ei pot rămâne cu traume serioase după prima noapte de sex, eventual și ultima noapte de iubire. Cât despre mine, mă confesez vouă că nu am fost tocmai inspirată în alegerea primului meu partener, but shit happens.

Nu mi-am imaginat niciodată că o primă experiență poate fi așa de NAȘPA, însă vă zic sincer că aștept viitoarele conexiuni trupești.

Fuck this shit, sunteți tineri, TRĂIȚI FRAȚILOR, ASK THAT BOY OUT, TELL THAT GIRL YOU’D FUCK THE SHIT OUT OF HER. Nimic rău nu se poate întâmpla (atâta timp cât nu e prima oară, hehe)

Trăiți, experimentați, acum e timpul nostru și nu se mai întoarce înapoi!

Georgiana Badea

Georgiana Badea

 

 


Știi, într-o lume plină de lucruri efemere pentru naivul de mine, părea că am rupt tiparul când te-am găsit, părea că atingerea trupurilor noastre oprea timpul și eu n-aș fi plecat niciodată. Mi-ai promis că nici tu. Știi, te-am crezut, naiv.

În momentele în care îmi numărai bătăile inimii ținându-ți capul pe pieptul meu, știai și tu că te cred, totul era al nostru.

Puteam avea orice, dar ne interesa doar să ne avem unul pe celălalt.

Naiv, așa gândeam.

Iar când tavanul părea că e prea jos și camera prea îngustă simțeam că am nevoie de mai mult, mai mult spațiu să te iubesc.

Biroul, masa, patul și podeaua păreau prea puțin, de spațiu aveam nevoie, timp credeam că avem.

Credeam că am…

Când îți apucam șoldurile și părul măsliniu, împreună cu săruturile tale care îmi acopereau fața, aveam un răsărit în suflet, trăiam, sudoarea era pasiune și o aveam pe toată, eram amândoi acolo.

Coapsele tale mă puteau cuprinde în cele mai frumoase dansuri și ale mele mâini le-ar fi ascultat neîncetat.

Fiecare aluniță de pe corpul tău era o stea și simțeam că nu mă mai satur să te descopăr, că m-aș pierde în pielea ta zi de zi, tot restul vieții, să fie acela Universul meu, Universul nostru.

Apăsarea buzelor tale pe abdomenul meu mă ducea într-un loc special, înăuntrul meu nu mai atingeam pământul, timp în care îmi spuneai cu privirea lucruri pe care nu le știam , dar voiam să le aud, eram dornic de cunoaștere, un albastru pervers ce ascundea un ocean de dorințe, părea că mi le-ai fi spus pe toate. Atingerile tale mă răneau și mă vindecau simultan dar n-aș fi dat înapoi o secundă, când îmi șopteai în ureche vorbe frumoase presărate cu gemete, mă aveai în totalitate, probabil știai, eu nu, naiv. Știi, chiar credeam că gândim la unison. Naiv, așa gândeam, dar ai plecat. Pentru tine a fost de ajuns, ce pentru mine părea totul, pentru tine a fost prea puțin.

Știi, așa gândeam, dar dintre noi doar tu ai gândit, eu doar am simțit, am trăit, așa eram, naiv.

Damian Pascu

Damian Pascu


 

O cameră sumbră, în penumbră, plină de emoții și respirații fierbinți.

Așa era locul în care am descoperit imaginea ei întreagă. Era un întreg pentru mine și nicio secundă nu îmi puteam dezlipi privirea de conturul corpului ei, de părul și formele grațioase și firave pe care le avea. Voiam să fie a mea, mi-o doream din toată inima și tot sufletul. Cu greu îi sesizam mâinile pe corpul meu deoarece eram permanent distras de privirea ei.

Ochii căprui în întuneric, mari, limpezi, vedeam stelele și constelațiile în ei.

Dominau atingeri apăsate, lăsând urme pe pielile noastre, zgârieturi și căldura corpurilor noastre urma să se amestece, creând o supernovă.

Urma să explodăm împreună, să oferim în jurul nostru numai fluturi și culori vii care ar orbi pe oricine ne-ar privi.
Să oferim artă.

Aerul din cameră devine ca într-o saună, ea devine un înger cu pieptul înflorindu-i cu zeci de mii de flori și frunze, care după își iau zborul în jurul nostru, acoperindu-ne trupurile. Rănile noastre se vindecă după fiecare sărut reciproc. Dorința, extazul, adrenalina, toate ne cuprind în același timp și oferindu-ne plăcerile pe care le așteptam unul de la celălalt.

Infuzia de culori, vânt, flori și apripile ei oferă o priveliște tămăduitoare sufletului și minții.

O pauză. O pauză și după își pune capul pe pieptul meu, îmi strânge pielea cu unghiile și expiră o vară toridă…

Alexandru Cristea

Alexandru Cristea


Când închid ochii, încă te mai văd acolo.

Te privesc cum te apleci spre fața-mi dezorientată și transpirată, pentru a îmi săruta obrazul și a-mi strânge mâna împletită în așternuturi.

Lumina slabă îți contura spatele ce făcea valuri în fața pupilelor mele. Erai tu, eram eu, eram amândoi.

Erau respirațiile noastre sacadate și sunetele disperate ce acopereau liniștea profundă a camerei. Era machiajul meu negru, scurs pe chipu-mi fericit. Erau buzele tale mari ce se întâlneau cu ale mele. Era armonie, era erotism, era tot ce ne doream.

Dar când deschid ochii, privirea-mi se rotește la 180 de grade.

În fața mea stă doar o pernă umplută cu lacrimi, iar negrul ochilor mei s-a transformat în cearcăne.
Tu nu mai ești, eu încă sunt. Dar noi nu mai există.

Armonia a dispărut odată cu parfumul tău ce mi-a părăsit corpul înduioșat de a ta prezență.

Larisa Moisei

Larisa Moisei


 

 

Întunericului camerei își împletea subtil tensiunea în jurul timpanului meu. Pentru prima dată, atmosfera părea grea. Nu mai simțeam anxietate, simțeam frică – fluturii din stomac parcă își rodeau drumul către ieșire. Atingerea ta părea uscată, era rece – respirația ta nu îmi mai încălzea pielea. Ochii tăi, de un căprui fantastic, parcă își pierduseră strălucirea. Te simțeam fizic lângă mine, dar sufletul meu nu-ți mai găsea mâna de care se agăța mereu.

Te-am sărutat mecanic, dar limba ta nu mai avea gust de lavandă.

Nu mă simțeam om.

Cu trupul tău lipit de al meu, mă simțeam doar o coloană vertebrală – eram doar un remediu la care veneai să te descarci după o zi monotonă, un fel de paracetamol pe care-l iei când te doare capul. Mișcările noastre erau automate. Lipsea pasiunea – eram ca doi roboți. Mă simțeam de parcă eram o amintire a ce-am fost, și ritmul inimilor ni se desincronizase.

Abia atunci am început să simt că s-a terminat cu dragostea.Iar noi naivi, credeam că sexul ne va vindeca rănile.

Anonim


 

 

Trupul îmi tremura privind în ochii tăi plini de dorință.

Nu voiam să mă atingi, nu doream să te mai simt, chipul tău îmi transmitea pură repulsie.

Nu te mai iubeam, nu mai eram demult a ta. Însă, nici lacrimile și nici rugămințile mele nu te-au oprit din a distruge și ultima mea fărâmă de inocență.
Săruturile tale nu mai erau pasionale, ci dure și sălbatice. Nu mai aveai control asupra ta, iar eu nu eram în stare să te resping.

Patul ce a fost martor atâtor nopți de dragoste, era rece atunci când spatele mi s-a lipit de așternuturile reci.

Mă dominai din orice punct de vedere, nu îmi puteam mișca mâinile, eram prizonieră.

Am țipat, te-am implorat să te oprești, dar palma ta m-a redus la tăcere.

Plângeam incontrolabil, în timp ce tu îți satisfăceai plăcerile carnale. Pentru ultima dată, mi-ai demonstrat de ce nu te mai voiam.

M-ai privit în ochi, mi-ai șters lacrimile și mi-ai șoptit că mă iubești.

Aia nu a fost iubire, a fost momentul în care, nu numai că mi-ai distrus corpul cu atingerile tale sălbatice, ci și sufletul.

Anonim


De fiecare dată când respir aerul din locurile prin care am fost, te simt.

Cafeneaua la care ne duceam se simte atât de goală fără tine-n ea. Cafeaua nu are gustul dorinței, iar zahărul nu mă-ndulcește. Pe străduța, ce îmi oglindește-n minte imaginea în care erai la brațul meu, vântul hatoric bate dorind să mă ia de mână-n lipsa ta.
Patul în care ne-am făcut curajul de a deschide cușca sentimentelor, locul unde te-am dezbrăcat ușor, îmbibându-te în sărutări fierbinți și atingeri. Mi-ai oferit trupul tău ca un cadou, iar eu nu m-am abținut din a face același gest.

Plimbarea haotică a degetelor peste harta formelor proaspăt descoperite, mă excitau.

Apogeul serii a fost ridicarea temperaturii la alt nivel de dăruire, unde cearșafurile ne păzeau intimitatea si dorința de a trăi momentul. Fiecare atingere a pielii aducea dorința de a fi unul pentru altul, de a ne contopi, formând un singur trup, un singur suflet, acoperind goluri și dând jos bariere.

Paradis limitat de razele luminoase care ne străpungeau pleoapele blocate.

Deschideam ochii, acolo erai, în brațele mele.
Te-am sărutat ușor pe umăr, gât, căutând buzele ce mă așteptau în tăcere. Urcata-i peste mine, iar jocul a început în dimineața nopții, terminându-se rapid.

Focul se stinse când la mine era aprins.
Ziua de la început a fost sfârșit și prăpastie.

Cuvintele nu-si aveau locul, iar ispita ca „folosit am fost” prindea rădăcini adânci. Acum, îmi rămâne să sper că toate locurile pecetluite cu simbolul iubirii noastre, să fie rupte, iar eu să uit cum ai plecat,

trăind ultima noapte de dragoste într-o eternă amintire.

Ștefan Ciobăniță

Stefan Ciobanita


Confesiunea mea e puțin diferită.

N-am avut aventuri și nici nu voi avea, în afara călătoriilor prin diferite locuri. N-am avut nici „partide” eșuate sau ceva să creeze neplăceri mie sau persoanei respective. Însă îmi amintesc de prima oară. Știu că era cam ora 3-4 dimineața și eram morți de somn. Nu mai știu ce făcusem până la ora aia, dar e clar ce a urmat după. Se întâmpla după câteva săptămâni de relație.

A fost ceea ce aș putea numi dragoste, nu sex.

N-a fost sex, n-a fost o poftă carnală, a fost ceva senzual, un sentiment ciudat, o apropiere aparte. Dar probabil a fost și ultima oară când am simțit asta.

Poate că dragostea nu durează decât o noapte.

Sau poate aceea era un sentiment mascat de o experiență nouă.

Iubirea dintre doi oameni nu se măsoară în orgasme.

Anonim


În sfârșit, sper ca ale noastre confesiuni să vă fi satisfăcut mințile și că efortul colegilor de a se descărca printre rânduri să fie apreciate.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi