Pentru ăia singuri: mai dă-o încolo de singurătate!

"în Psihologie & Relații" by

Sau cum să ajungi la relații love-hate cu tine însuți, cu lumea din jurul tău și cu însăși singurătatea. Pentru ăia singuri: mai dă-o încolo de singurătate!

Suntem oameni. Suntem animale sociale.

Funcționăm socializând. Fiecare dintre noi știe acest lucru, fie că e într-un mod conștient sau nu. Fiecare dintre noi caută, într-o manieră mai mult sau mai puțin activă, anturaj.

Considerați că suntem ființe complete?

Ne naștem neștiind nimic, necunoscând pe nimeni și, de-a lungul întregii noastre vieți, încercăm să descoperim lucruri, să învățăm chestii noi și să cunoaștem oameni noi. Facem toate acestea încercând să ne completăm existența, într-un etern proces de căutare.

Ce căutăm? Nu știu. O fi știind cineva?

Întrebări ca acestea ne apar în minte din ce în ce mai des, înaintând în vârstă. Ce caut eu aici? Ce caut eu la facultatea asta? Ce caut în orașul ăsta? În țara asta? Pe lumea asta? Ce încerc sau îmi doresc să găsesc la persoana X sau Y? Toată ceața asta deasă de gânduri ne împiedică din a vedea și înțelege ce se petrece în jurul nostru.

Poți fi înconjurat de prieteni și colegi. Poți fi în familie. Poți fi cu persoana iubită, într-o relație fenomenală. Singurătatea nu ține cont de toate aceste treburi.

E de rău? Nu neapărat.

Starea de singurătate este definită ca un răspuns emoțional la izolare. Un reflex. Fie că izolarea e din partea altora din jurul nostru, cauzată de circumstanțe ce nu ne sunt în control sau chiar dacă noi înșiși ne izolăm, simțim că toate acestea se întâmplă cu un motiv.

Și dacă motivul nu este clar imediat, atunci căutarea motivului poate servi drept un prilej bun de vindecare și înțelegere a sinelui.

Singur fiind, încerci să afli de ce. Dar pe cine să întrebi? Ești doar tu. Tu, într-o lume mare, care ți se pare goală, deși tu știi sigur că nu este. Nu vezi pe nimeni în jur. Sunt miliarde de suflete ca al tău, dar tu nu vezi pădurea din cauza copacilor. Așa că trec zile, săptămâni, luni, ani în care crezi că stai înecat în propriile neajunsuri.

Le studiezi.
Te studiezi.

Ajungi să înțelegi că ceea ce credeai tu, odată, că e aiurea la tine, la ce faci, la felul în care ești este, de fapt, ceea ce te distinge. Gusturile tale ciudate în muzică îți oferă confort, și ajungi să prinzi mesaje pe care doar tu poți să le înțelegi. Hobby-urile tale plictisitoare încep să te relaxeze. Găsești liniște în lucruri pe care le făceai mai demult cu jumătate de inimă.

Le accepți.
Te accepți.

”There is solace in solitude.”

Simți că te respecți și că te iubești. Că însemni ceva, dacă nu pentru lumea asta mare din jurul tău, măcar pentru tine. Ar trebui să fie de ajuns, nu? Păi nu chiar. Petrecând atât timp doar cu tine însuți, doar în colțișorul tău mic de lume, te-ai detașat de restul universului. Au trecut anii pe lângă tine. Ți-e dor.

Și începi să te redeschizi. Nu merge de fiecare dată, dar tu te-ai călit. Și ce dacă te-au ignorat sau refuzat? Mai sunt ca ei. Câțiva, ca prin miracol nu te ignoră. Nu te refuză. Ori dintr-o curiozitate morbidă ori din bunătate, te iau cu ei.

Îți reamintești că nu toți sunt la fel.

Unii-s buni. Unii chiar te fac să te simți oarecum complet. Văzându-i, încerci să aduci și altora același sentiment de pace care, odată, te-a pescuit pe tine dintr-o râpă fără fund. Uneori merge, alteori greșești abordarea sau persoana. Cumva, însă, nu te lași.

Se simt apreciați.
Te simți apreciat.

(Deși n-ai recunoaște asta în veci.)

Iubești lumea. Iubești viața. Nu mereu, ce-i drept. N-are nimeni atâta claritate de gândire. Dar destul de des încât să realizezi că ghimpii din coastele tale care te țineau ferm înfipt în pat cu orele, te scot acum în lume, te împing spre viață.

Riști. Îți iese?
Da? Perfect, continuă!
Nu? Perfect, continuă!

Puțină liniște ajută enorm. Acum, unde găsești liniștea asta e mai complicat. Dar caut-o. Lasă-ți puțin timp. Lasă-ți un moment de liniște. Lasă-te singur din când în când. Acceptă singurătatea ca pe o emoție firească, laolaltă cu fericirea, tristețea și toate celelalte. Doar nu uita de tine. Înconjoară-te cu ce-ți aduce pace, plăcere, indiferent de cât de ciudat sau stupid ar părea, ori ție ori celorlalți. Dacă nu înveți cum să te iubești și să te apreciezi, alții nu vor avea de unde să știe.

Așa că învață-te. Redescoperă-te. Acceptă-te.

Liniștea nu înseamnă lipsa muzicii
Să ai umor nu înseamnă să spui bancuri
Dragostea nu înseamnă flori și mai târziu copii
Invazie nu înseamnă doar soldați și tancuri
(Robin and The Backstabbers, Scafandru)


Autor: Vlad Ilie

Foto: Boroica Denisa


 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi