wattpad romania

Cathya – autorul veteran de pe Wattpad

"în Interviuri" by
De foarte multe ori, dorim să ne facem ascultați. Dorim să ne exteriorizăm, să arătam societății că imaginația noastă poate să capete amploare într-o lume în care aceasta devine din ce în ce mai inutilă în evoluția contemporaneității.

Așa cum ne-au obișnuit tinerii țării noastre, mereu știu ce fac și rămân în umbra societății. De ce? Pentru că societatea devine de multe ori judecător al imaginației.
Astăzi, o avem ca exemplu pe Cathya.

Știu! Sună ciudat numele. Dar nu e.

Așa se numește autoarea care are cinci cărți scrise pe Wattpad și care este recunoscută pentru volumele sale încărcate de imaginație și personaje impresionante.

După ce am citit câteva din aceste volume, m-am decis să iau legătura cu aceasta și să văd care este izvorul inspirației ei și de unde atâta ficțiune în acțiune.
Și așa a ieșit următorul interviu...

Bună, Cathya. În primul rând, îți mulțumesc pentru timpul acordat, știind că ești studentă și perioada asta este destul de încărcată pentru tine!

Bună! Cu multă plăcere și vă mulțumesc că v-ați gândit la mine. Dacă pseudonimul meu sună ciudat, stați să-mi vedeți numele de familie. Haha! Pregătiți-vă! Winter is coming, iar eu am multe de spus, dar am să-mi dau silința să fiu scurtă și la obiect.

 Cum ai ajuns sa scrii cărți și de ce pe Wattpad?

Dintr-o curiozitate. N-am fost o mare cititoare prin liceu, însă pot spune că am adorat literatura din totdeauna. Când venea ora de literatură, era ca o oră de relaxare pentru mine. Din păcate, abia după liceu am descoperit plăcerea lecturii, când am scăpat de cărțile plictisitoare impuse de sistemul învechit de învățământ, și am avut timp să citesc ce vreau eu. Sunt de acord cu o cunoaștere a tezaurului românesc în materie de literatură, a scriitorilor grei care s-au luptat cu sistemul comunist până să scape de bariere și să se poată exprima liber, însă noi am evoluat, literatura a evoluat și cum totul e într-o continuă mișcare, sunt de părere că ar fi fost ceva firesc ca și învățământul să evolueze, dar deja mă abat de la subiect. Am ajuns să scriu dintr-o curiozitate, cum spuneam.

Citind diferite cărți, mintea începea să creeze singură un „ce-ar fi dacă”.

Ori.. pur și simplu mă abăteam de la acțiunea cărții și în timp ce citeam și îmi cream diferite situații, fiind de părere că varianta mea ar fi făcut povestea mai interesantă. Într-o seară citeam pe Wattpad și de aici n-a mai fost decât un pas să îmi creez propria mea poveste, după ce am butonat puțin telefonul și am descoperit opțiunea de scriere. De mică îmi plăcea să desenez și să scriu compuneri, dar niciodată nu m-am gândit să o iau în serios, mai ales că prima mea variantă fusese desenul, dar și acolo e o altă poveste cu alte motive care m-au făcut să renunț înainte să încep mai serios.

Citindu-ți cărțile, mi-am dat seama că acțiunea este destul de amplă. De ce ai ales să scrii acțiune și nu altceva? Care este lucrul care te-a îndreptat spre narațiune?

Bună întrebare. Mereu mi-au plăcut cărțile romantice, dar multe mă pierdeau printre descrieri interminabile și mă făceau să-mi pierd interesul.

Mulți scriitori se fixau pe un gen și rămâneau blocați pe el până la capăt.

Așa că m-am gândit să împletesc romantismul cu acțiunea. Apoi am presărat și puțină dramă, și ca ultim ingredient (necesar) suspansul, mai ales că pe platformă trebuia să-ți ții cititorii în priză la finalul fiecărui capitol. Așa a ieșit Ame, prima mea carte scrisă în timp de patru ani, pe durata facultății și un an din Masterat pe care mi l-am petrecut pregătind-o pentru publicarea fizică. Despre cititorii care au rămas alături de mine în tot acest timp pot spune că sunt ca o a doua familie pentru mine și le sunt recunoscătoare pentru că mi-au dat curaj să ajung până aici, atât de aproape de publicarea fizică. Inițial, nu am avut nici un gând să public.

Nu m-am gândit niciodată că pasiunea mea va deveni ceva atât de serios.

Parcă nici acum nu-mi vine să cred, mai ales că de un an m-am dedicat 100% scrisului. Cititorii de pe Watt mă motivau să continui și îmi dădeau de înțeles că fac bine ceea ce fac. Mi-am fost mereu cel mai mare critic și am stat prost la capitolul încredere din toate punctele de vedere, dar și când mă decideam să fac un pas, păi îl făceam până la capăt. Renunț greu. Dacă nu reușesc din prima, încerc până la epuizare și accept cu greu înfrângerea. Știu, e copilăresc, dar până la urmă toți suntem niște copii mai mari.

*Cathya a câștigat concursul Wathys ediția 2016.

Ai fost influențată de sistemul de învățământ sau de către vreun profesor să faci asta?

Aici ai atins un punct sensibil. Mi-aș fi dorit să spun că da, dar din păcate este un mare NU. Sper ca pe viitor să pot spune mai multe despre acest subiect și să povestesc niște experiențe neplăcute din perioada mea de elev, dar momentan mă limitez la a spune că nu m-au încurajat deloc, ba chiar m-au tras în jos anumite persoane, iar unele dintre ele nici nu mi-au dat importanță.

Singura persoană pe care eu am văzut-o open-minded (cu toate că la vremea aia era în vârstă, iar pentru asta are încă o bilă albă) a fost o profesoară de prin generală.

Țin minte că mereu trăgea de mine să pun mâna și să lucrez mai mult, pentru că „puteam, dar eram leneșă”. Dumneaei mi-a spus odată că am o imaginație bogată și că ar fi păcat să nu mă folosesc de ea. Doamna are tot respectul meu, pentru că este una dintre puținii profesori așa cum ar trebui să fie cu adevărat unul.

V-ați uitat la știri în ultima perioadă? Da, nici eu. Nu mă uit la TV de obicei, tot ce aflu este de peinternet.

În învățământul românesc e dezastru, și asta n-o spun eu, o spun toți care se ocupă de statisticile astea și care sunt mai informați decât mine. Ei încearcă să facă o schimbare, dar nu înțeleg că schimbarea trebuie să vină din partea tuturor, nu doar de la o singură persoană.

Revenind la întrebare, pentru că m-am abătut din nou de la subiect, sper ca persoanele în cauză care în loc să susțină elevii, îi făceau să se simtă worthless, să vadă vreodată asta și să se simtă, în caz că își aduc aminte, pentru că eu n-am uitat.

Să fii profesor înseamnă să fii un ghid, un suport moral și un deschizător de drumuri, un consilier și un prieten pentru elevi, nu un șmecher care stă la catedră și face lege prin intermediul catalogului.

Acum 5-6 ani se purta moda asta, proful era șeful, iar acum s-au schimbat lucrurile și au ajuns elevii să se întoarcă împotriva cadrelor didactice. Nu susțin un astfel de comportament, Doamne ferește, însă nici abuzul de putere al unor profesori. Nu toți, unii erau faini, și aici mă refer la cei din liceu, pentru că în facultate s-au schimbat treburile și mi-am dat seama că există și profesori cu viziune, profesori care își dau seama de anumite atuuri ale studenților și îi susțin să continue cu ceea ce fac atât de bine.

Prin narațiunea cărților tale încerci să transmiți vreun mesaj societății sau doar ți-ai lăsat imaginația să prindă contur?

La început așa a fost. Am pornit de la o idee, apoi m-am lăsat purtată de imaginație și m-am oprit abia atunci când am simțit că am rămas fără resurse (aici mă refer strict la imaginație pentru că imaginația la mine venea și dintr-o melodie, ori dintr-un eveniment ce mi se întâmpla în cursul zilei, ori mergeam pe stradă și vedeam ceva, fix din lucruri de-astea simple). Am încercat să abordez în cărțile mele tot felul de subiecte, dar erau musai transpuse prin experiențele personajului și nu spun că toate au izvorât din imaginație, unele au fost și din experiențe proprii.

Nu mi-a plăcut să scriu cărți în care eu dădeam sfaturi sau scriam despre ce-i bine și ce-i rău în lume, jurnale sau monologuri.

Mereu am căutat să transmit asta prin intermediul personajelor mele. Am folosit procedeul numit decizie și consecință, pentru că, până la urmă, toate alegerile noastre au o urmare mai devreme sau mai târziu și am vrut să subliniez asta prin prisma destinelor prezentate în cărțile mele. Dacă citiți cu atenție, mereu veți găsi o morală ascunsă printre rânduri. E un fel de Kinder cu surprize dacă vrei să-i spui așa.

Ai avut persoane care te-au încurajat în acest demers?

Pe lângă cititorii de pe Wattpad, logodnicul meu a fost cel mai mare fan și susținător, și cu ocazia asta îi mulțumesc mult, dar el deja știe câtă apreciere și dragoste îi port în suflet. Îi povesteam seara, înainte de culcare, ce-am mai scris sau ce urma să se întâmple în viitoarele capitole și rămânea atent până adormea. Cărțile mele erau un fel de bedtime story pentru el, ceea ce e hilar. Nu adormea pentru că poveștile mele îl plictiseau, ci pentru că sunt un povestitor al naibii de bun. Să fie clar, haha!

În rest, nu avea cine să mă susțină pentru că nu am spus nimănui, doar cititorilor de pe Wattpad care mă cunoșteau după pseudonimul de Cathya.MP, dar în realitate nimeni nu știa că eu scriu.

Până de curând, nici părinții mei nu știau. Recunosc, la început m-am temut de prejudecăți, tocmai de aceea am preferat să țin secret, dar acum am depășit stadiul ăla și pot să spun că mă simt mult mai ușurată.

Vă invităm să citiți partea a doua!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi