Noapte-n bulevard

"în Texte/Poezie și literatură" by

Noapte! Ceasul nu mai ticăie

Cu fum, în timpan el ţiuie,
Alerg, dar stau ca o povară
Peste acele-i ce mă omoară.
Sar, disper, m-arunc în faţă,
Cad, mă-nec, renasc din scoarţă
Şi-mi iau zborul ca un fag,
Printre semenii-i ce-n sobă ard.
Pe genunchi eu cad, parcă mă închin
La sticla leşinată fără vin.
Mă târăsc până la intrare,
S-ajung la Bulevardul Mare.
Merg şi mă-mpiedic de propriul prag,
Acum totul este mult mai vag
Printre copacii plini de stele,
Ce-ncoronează străzile
Pe care plutesc ca în neştire,
Până-n centrul cu tramvaie multe.
Cu-n mers stângaci şi apăsat
Prin mulţimea ştearsă am intrat,
Rătăcindu-mă, poate, pe mine
În furtuna de întunecime.
Cămaşa mi-e ruptă de la vin,
Pătată, poate, de la mărăcini,
Păcat că nu se vede toată
Sub pălăria-mi demodată.
Mă aşez, ca să inspir adânc
Veşnicia de pe-acest pământ,
Miroase cochet şi-a farduri scumpe,
Deschid larg ochii, ea se-apropie,
‘N-urma-i felinare luminează –
Se-aprind, se sting, ele jonglează.
Merge, pas cu pas, fără oprire
Silueta, prin noaptea târzie,
Se pierde ca un nor în vânt năluc,
Ah! toamna, frunzele toate se duc…
Tăcută, rece rămâne calea,
O bordură tare mi-e scăparea,
Mintea mea, sub felinar, m-apasă,
Am rămas, decât, cu o gingaşă
Femeie, captivă bocnă
În privirea mea de gheaţă,
Prinsă-n ziduri de calotă,
Melodic şuieră a ei şoaptă.
Pas cu pas eu calc peste gheţar,
S-ajung în vârf, la doamna mea de jar,
Mă pierd pe-o singură cărare,
Ce duce la temniţa mea mare.
Arunc şi sparg, de sus în jos,
Tot ce-i al meu, şi nici n-a fost.
Intru, drămuiesc a mea gândire,
Să aflu, cu spaimă şi uimire,
Că-i nimic n-a mea privire seacă,
Umbra ei demult este plecată,
Doar paltonu-i mi-a rămas în minte
Şi miros şi fardurile scumpe…


Autor: Alexandru Cojocariu


Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Anomalia peisajului

Anomalia peisajului

Trezește-mă din existența putredă și înfrumusețează-mă cu a ta orbire a cristalului atrăgător....
Derulează înapoi