Lorelei
Lorelei

Mi-aș fi dorit să nu te dai bătută
În acele circumstanțe apăsătoare,
Să ai tăria de-ați ascunde frica
De ei și de-ale lor idealuri stânjenitoare.

Oh, toarnă, toarnă, toarnă, Lorelei
Acest vin al fanteziei cu iz de frustrare,
Plângeai cu lacrimi de jad când nu-ți atingeai țelul,
Vâsleai holistique pânzele visului în zare.

Simțeam un colaps josnic de plăcut
când te vedeam mahmură de iluzii
Lorelei, ingeniu al speranțelor năruite,
Impertinentă plină de aluzii.

Vindeai zâmbete la rang de artă
Doctrina-ți era indestructibilă
Tu, brută reprezentare a grotescului
Cleptomană de aspirație penibilă.

Aveai o tentă androgină, subtilitate neîntrecută
Tu, diafană vrăjitoare ce mi-ai erodat conștiința,
Exorbitant val ce spumegând m-ai plesnit de mii de ori…
Tu, Lorelei, sinonim cu neputința.


Autor: Elena Eftimie