Iadul lunar – dans al sufletului izolat

"în Poezie și literatură/Texte" by
M-am aruncat în pat, cu gândul de a fi prins în ghearele somnului cu ochii deschiși.

Lumina slabă a feței ușor luminată de inele ce cercetau capul înconjurat, nu arată calea de a învăța pașii, dar mi-am făcut curaj, inima fiind plină de roșii ape limpezi care-ți așteaptă tulburarea. Iadul lunar – ring de dans al sufletului izolat în patima artei

Am invitat Luna la un dans scurt dar am sfârșit prin a rămâne blocat printre eclipsele lunare.

La început i-am întins mâna, făcând un gest elegant și plin de rafinament, tandrețe. Mi-a acceptat oferta! A pus raza luminoasă în infima mea palmă, rupând-o de la încheietură. Nu conta, ne lăsam urechile s-asculte cor străin de voci ascunse.

Am făcut un pas, eu conduceam, desigur. Nu pot uita cum degetele sale se sprijineau pe umărul meu, dizlocându-l cu o grație aparte. Muzica accelerează, pașii nostri de asemenea. Știu că m-a călcat pe picior, din greșeală, rupându-l. Mai tare s-a accelerat ritmul pătrunzător, până mușchii picioarelor mi-au cedat, așa că am rugat să mi le rupă de tot. Port în minte imaginea picioarelor mele aruncate ca niște gunoaie lângă locul de dans, dansând singure.

Acum eram în brațele valsului, mă prinde ușor de la spate și-mi smulge vertebrele.

Face o piruetă și apoi o prind la piept. Ohh, sunetul cutiei toracice ce este despicat în două, pentru a-mi scoate-n evidență nimicul de afară, îmi țiuie în timpane. Dar am continuat, am fost purtat, având vise-n fanfare, privind lung legat la ochi. Făcut-am răni pe limbă din cauza mușcăturilor provocate de mine însumi. Sângele curgea din toate golurile interioare, amestecând raze de lună cu vise oculte.

Dorința arde iar eu am strigat:

Cerutu-mi-ai viață, trup eu ți-am dat. Doar un suflet vechi și blestemat mi-a rămas.

Legat la ochi am tot discutat, în a ta mângâiere n-am scapat

Dar tu din mine te-ai înfructat.

M-am trezit în pat. M-am ridicat în picioare, am deschis geamul, am inspirat adânc sperând ca urletele sufletului captiv să nu mai iasă afară în timp ce voi merge, din nou, singur printre oameni.


Autor: Ștefan Ciobăniță


Sunt elev în clasa a 11a, din Iași, pasionat de arhitectură, desen grafic ( inclusiv anatomic) și pictură. Scriu poezie și proză scurtă. Iubesc filosofia, fiind un om psihologic, comunicativ și super deschis.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Univers

Din hamac

Cercetat de Univers, Judecat de Cthulu, până la ultimul vers, Mă legăn
alb

Alb

Aripi pictate cu alb Bătând rece și calm – Într-un Univers alb,
Vals

Vals

Pe podeaua de lemn arămiu Rămași am fost, Lăsați înjunghiați de propria
Mi-am ales moartea

Mi-am ales moartea

Iluzii crainice în gândul meu, Abis frământat de dor Rămase azi fără
Derulează înapoi