Iubire

Confesiunile tinerilor – Cum m-au lovit sentimentele ca un tren

"în Păreri și opinii" by

Îți amintești prima dată când neuronii tăi au luat o supradoză de dopamină și brusc nu mai știai cine ești? Orice principiu pe care îl aveai a fost călcat în picioare? Primii fluturi în stomac, primii fiori inexplicabili, primele mesaje pe care le-ai dat chiar dacă știai că o să regreți asta a două zi dimineață? Îți amintești prima iubire?

Și noi… 

În această serie de confesiuni, colegii noștri au ieșit puțin din zona de confort și au realizat că pot vorbi mai ușor despre moarte decât despre iubire.

 

Oamenii – ființe care aleargă după iubire și acceptare. Așa sunt și eu, într-o continuă fugă existențială.

Mereu am crezut că iubirea e un concept vag și hilar, exact ca și moartea, că e pur și simplu subiectivă. Am crezut mereu că ne-o inducem singuri, însă.. A apărut cineva, acum ceva timp, care mi-a dat peste cap fiecare gând și mi-a aprins fiecare fragment din corp. Brusc, totul avea un scop, totul se mișca precum se mișcă Pământul în jurul Soarelui,

eu… mă mișcam în jurul lui.

Prima mea iubire m-a schimbat. El m-a ajutat să devin ceea ce sunt astăzi, m-a învățat să iubesc cunoașterea și să-mi fie sete de ea. Istoria a devenit, datorită lui, unul dintre subiectele mele preferate, m-a învățat să caut fericirea în mine, nu în alți oameni. A fost acolo pentru mine când plângeam pe borduri prin Vamă și pe la majorate. În clasa a IX-a, mai aveam un pas și rămâneam corigentă la chimie, m-a ridicat de pe jos și mi-a spus că sunt în stare să trec și să urc cât mai sus.

Îi voi mulțumi etern că există în același timp și spațiu cu mine.

Îi sunt recunoscătoare pentru toate clișeele și pentru toate stelele numărate cu gândul la el.

Pot spune că prima mea iubire a fost un vis care a devenit coșmar atunci când a încetat. M-am întors de trei ori la el, de trei ori m-a primit cu brațele deschise. Nu regret absolut nimic din ce am trăit împreună, regret că eu nu am fost acolo pentru el atunci când trebuia. Nu știu dacă voi retrăi vreodată pasiunea aceea copilărească și pură, însă sunt determinată să învăț să iubesc din nou și să iubesc în fiecare mod posibil, să ofer tot ce am, așa cum a făcut-o el.

Îți mulțumesc pentru fiecare poezie pe care m-ai determinat s-o scriu și pentru fiecare operă de artă pe care am creat-o înăuntrul meu, datorită ție.

Te aștept în Vamă, să mai stăm la o poveste…

– Georgiana Badea


Cine te crezi să-mi provoci stări?

De când mă știu scriu despre iubire, sentiment pe care, până acum ceva timp, nici nu credeam că îl pot simți. Credeam că e doar ficțiune, aberație a unor poeți frustrați.

Totul până când am fost lovită. Mai bine zis, ZDROBITĂ de trenul ăla.

Cum a apărut în viața mea? Din întâmplare. Și întâmplarea a făcut să îmi schimbe radical orice principiu și orice perspectivă asupra realității. M-a învățat să trăiesc prin iubire, să simt cu fiecare celulă din corpul meu și, cel mai important, să mă las dusă de val și să profit de moment. Din cauza faptului că nu am vrut să mă îndrăgostesc, acum simt de mii de ori mai mult decât credeam că e omenește posibil.

Știu că citești asta acum și pot doar să îți mulțumesc pentru că mi-ai arătat că sunt mai mult decât un roboțel fixat pe ideea că iubirea există doar în filme.

Thanks for making my life yellow (pink is overrated).

– Anonim


Dar… cum putem vedea mai bine iubirea decât prin ochii unui artist?

Prima dragoste a fost o perioadă tulbure în care până și iluziile îmi dădeau palme, să nu mai zic de realitate.

Mi-am deschis jurnalul încercând să caut în micul cuprins paginile scrise de orele în care mă gâdeam la ce mai face. Cum se mai simte? Oare e bine? Nu aveam răspunsuri, așa că alegeam să stau în lacrimi fără să țin cont de timp, fără a fi lângă acea persoană. Să creez scenarii false cu vechi amintiri împletite ispititor.

Îmi aduc aminte când am realizat că sunt îndrăgostit: stăteam în pat, era lună și deodată apare gândul „Îmi place de X”.

Uite aici problemă…

Am ales să stagnez. De ce? Fiindcă, personal, sentimentele mai întai sunt trecute prin filtrul rațiunii. Durerea a venit atunci când eram zilnic lângă acel om, dar nu puteam face nimic. Să-i simt atingerile, să-i văd mișcările, gesturile, să-i aud supărările, visele… totul… așa mă învârteam în cercul speranțelor și al întrebărilor cum ar fi?

„mâine va fi a mea?”

– Ștefan Ciobăniță

Stefan Ciobanita


Prima iubire nu este roz pentru toată lumea.

Pentru mine, prima iubire a apărut târziu, când aproape terminam facultatea. A avut un impact major, chiar definitoriu pentru viața mea. Cred că cel mai important lucru este că mi-a oferit libertatea pe care nu am avut-o niciodată.

M-a răvășit, mi-a transformat modul de viață și tot ce știam până în acel moment.

Mi-am dat seama că nu mai pot trăi doar eu, căci suntem doi. Au trecut ceva ani de atunci, nu foarte mulți, dar încă îmi pot aminti sentimentele și trăirile care-mi sunt greu de descris chiar și acum. Se spune că prima iubire nu se uită niciodată. Ei bine, persoana se poate uita, însă amintirile și vibe-ul acela, mai greu.

Am iubit pătimaș, cum nu credeam că se va întâmpla vreodată. Însă, iubirea frumoasă și pură nu a durat decât scurt timp.

Dacă iubirea ar fi fost un tort, tot ce a fost sublim și m-a făcut o persoană fericită s-ar contopi într-o singură felie. Restul, sunt felii ale putreziciunii.

Cealaltă parte a iubirii a fost un chin care a crescut în intensitate lună cu lună. Am avut parte de violență fizică, abandon la sute de kilometri de casă, trădări, înșelat, iar umilințele și injuriile erau uneori zilnice. În ultima lună, îmi amintesc sentimentul sufocant de disperare, fiindcă nu mai suportam, iar plânsul devenise obositor. Nu aveam suficient de multă putere să pun capăt, peste „iubire” trecuse mai bine de un an.

Dar le-am acceptat, am iertat și am dat șansă după șansă, însă ele se tot epuizau la fel cum mă secau și pe mine de viață, fericire și speranță. Mereu am încercat să văd părțile bune în oameni, oricât de multe lucruri întunecate mi-ar fi arătat. Știu că nimeni nu-i perfect, cum nici eu nu sunt, însă încă încerc să-mi amintesc de prima iubire ca pe ceva frumos, așa cum era la început.

Anonim.


„Am mai avut eu vreu 4-5 crush-uri stupide de fangirl, care nu au însemnat decât timp pierdut de stalkerit pe Insta și Facebook.”

Iubirea a lovit în mine cu tancul în toamna anului 2017, pe când aveam 16 ani. Până atunci mai lovise ea, dar cu pistoale cu apă sau puști Nerf. Au trecut 16 ani până să îmi dau seama că iubirea nu lovește deodată. Că te lovește întâi când îți scrie, apoi când ieșiți la cafea prima oară.

Te lovește în fiecare zi când descoperi câte ceva nou și faci puzzle-ul unui suflet frumos.

Cel mai tare lovește atunci când simți că nu mai ai pe nimeni pe lume, că toți sunt împotriva ta. Când colegele te bârfesc și adulții nu te mai consideră același copil serios și talentat acum că te-ai îndrăgostit, și vine persoana iubită să îți spună

„Hey. Ești ok? Hai să ieșim, vreau să mă asigur că ești bine.”

Da, există certuri nașpa, și nici un cuplu nu poate spune că e lipsit de ele. Dacă e, ceva e greșit. Dar toate astea merită, chiar și pentru o după amiază de vară în care mâncați un McCombo înainte de o zi faină de festival.

Călin Raluca

Raluca Calin


„Fluturi în stomac”? Nu, aia nu-i iubire, e început de ulcer.

Degeaba iubesc. Nu știu cum se simte iubirea pentru alții, dar mă așteptam să se simtă plăcut.

Nu voi scrie la trecut, căci abia acum cred că încep să iubesc. Sau poate nu-i iubire. Poate e doar un sentiment de satisfacție emoțională, căci o persoană arată un gram de interes pentru mine.

Simt că cineva vrea să-mi deschidă aripile și să-mi mângâie cicatricile.

Chiar pare că vrea să mă cunoască… dar cu ce scop?

Nu merit să fiu descoperit. Dacă stau mai bine să mă gândesc, nici măcar nu e mult de descoperit la mine. Sunt o persoană simplă, naivă.

Dacă asta e iubire… nu vreau. Aș vrea să fiu fericit, dar nu-mi iese.

Iubește-mă sau dă-mi drumul.

M-am săturat să fiu nodul din firul gândului tău. Dovedește-mi că meriți să te iubesc sau lasă-mă să plec cât nu e prea târziu.

Anonim


Te uiți anesteziat la omul de lângă tine, și te miri ca un nebun cât e de frumos, de cum îi strălucesc ochii, de cum i se luminează chipul atunci când zâmbește.

O să încep simplu. Ceva clișeic. O poveste atât de banală pentru restul, însă pentru mine, o lecție. O lecție a naibii de dureroasă.

În acea zi normală de iunie, l-am cunoscut pe el, exact așa cum nu-l mai știa nimeni. Simplu, în geaca lui neagră de piele, cu un parfum asortat caracterului puternic. Cu doi metri de încredere în el, un înfumurat, player-ul orașului. Ar fi putut bate din degete și oricare fată din oraș, ar fi căzut la picioarele lui. Dar probabil că eu eram un fel de provocare pentru el. Fata necucerită, copila inocentă, iar el maestrul seducător.

Eram doar un pariu ce trebuia câștigat.

Iar într-o afurisită de seară, sentimentele m-au lovit exact ca un tren. O clipă m-am uitat la el fără să mai vorbesc. Îi vedeam trăsăturile în lumina chioară a felinarului de pe bulevard.  „Deci așa e dragostea?” m-am întrebat. El nu a știut, însă mă îndrăgostisem ca o nebună de el. În fiecare zi, așteptam să îl văd din nou. Nu i-am spus niciodată, dar era uimitor, mi-a întors lumea cu susul în jos fără să își dea seama.

Dacă citești asta, să știi că este pentru tine.

M-am îndrăgostit de felul în care m-ai făcut să mă simt, pentru că nu știam cum mă pot simți atât de fericită într-o secundă.

Ai fost întotdeauna o bucurie pentru mine. Și, totuși, ai plecat.

La fel de furtunos precum ai și apărut. La începutul poveștii m-ai învățat ce înseamnă iubirea, iar la final, ce înseamnă dorul și suferința. Nu ți-am adresat cuvinte urâte, chiar dacă le meriți, pentru că până la urmă despre asta este dragostea. Când iubești cu adevărat, cu toate că se dovedește a fi persoana nepotrivită, nu poți târî în nămol povestea pe care ai trăit-o. Pur și simplu, respecți tot ce ați avut.

Îți mulțumesc pentru lecția oferită, și, naivule, ține minte: o femeie dezamăgită nu se întoarce niciodată!

Antonia Mihaela

Antonia Mihaela

 

V-am vorbit despre moarte, depresie, iubire… What’s next?

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi