Prințul și cerșetorul – o poveste cum doar la români găsești

"în Viitorul/Poezie și literatură/Texte" by

Cerșetorul a devenit o clasă socială în zilele noastre. Ne lovim la tot colțul de un „întinde mâna” care ne cere te miri ce. Așteaptă mila noastră și nu se simte deloc jenat de statutul lui. Este mulțumit cu sine. Colac peste pupăză, semenii lui sunt la fel de mulțumiți. Ba unora le e chiar mult mai bine decât unui profesor de biologie. Mărturii în acest sens există și le voi prezenta mai jos. Frapant este faptul că majoritatea cerșetorilor sunt oameni capabili, dar mult prea indolenți să facă altceva. S-au obișnuit că în România cerșetoria merge bine și au dat-o înainte cu asta. Consider că e timpul să renunțăm la a mai da bani cerșetorilor.

Disclaimer: așa am ales eu să trăiesc și doresc, citind articolul meu, să nu te simți atacat sau ofensat în vreun fel. Dacă totuși ai ceva de reclamat, secțiunea de comentarii e numai a ta!

De ce s-a ajuns aici? De ce evoluează?

Suntem în secolul XXI. Iadul s-a impozitat, Raiul și-a pus termopane, agheasma se comandă de pe FoodPanda, iar canalizarea e wireless. Înțelegeți, toate s-au schimbat. Nici cerșetorul n-a rămas în urmă. Îmi amintesc acum vreo 15 ani cum se dădeau de ceasul morții: „Dă și mie o mie de bani, să-ți dea Dumnezeu sănătate!”. O mie de bani, adică strămoșul monedei de 10 bani. Acum, însă, cu părul împletit în coade, a venit la mine o ea, reprezentanta feminină a activității de „nemuncă” și mi-a zis grăbită: „Dă la fata doi lei să-și ia o pită.” No, ne-am dat nabii! Dacă Iadul, așa cum am spus, s-a impozitat, cerșetorul a adăugat accize. E nevoie de profesionalism și directorul lor a simțit asta în ultimul timp.

Lăsând gluma la o parte, problema devine serioasă. Sunt din ce în ce mai mulți cerșetori pe străzile patriei și marea problemă a lor e tupeul. Dau pe-afară de așa ceva.

De ce s-a ajuns aici? De ce evoluează? Pentru că li se permite și, mai grav, sunt încurajați să facă asta.

Două tipuri mari de cerșetori

Dându-i bani, încurajați cerșetorul să continue. În spatele mâinii întinse există două tipuri de cerșetori.

Pe de-o parte e cel care trăiește mult mai bine decât crezi. Și, ca să nu zici că aberez, o să-mi rezerv două minute să-ți spun o poveste. Prin 2012, pe când bunică-mea încă lucra la casieria companiei de gaz, a venit la ea o femeie între două vârste cu un păr lung și mătăsos, îmbrăcată colorat, dar murdar. Voia să-și schimbe banii. Locuind într-un oraș muncitoresc relativ mic, oamenii se cam știau între ei. Nici bunicăi mele nu îi era străin faptul că acea femeie era cerșetoare.

Cerând să i se schimbe banii în bancnote mai mari, mâna sa a întins un teanc considerabil spre masa bunicii. Începând a-i număra, a mea a rămas mută. Aproximativ 1400 de lei. Văzându-i mina șocată, femeia, cu tupeul de care vă vorbeam mai sus, totuși puțin cizelat pe atunci, i-a spus: „Ce te uiți, doamnă, așa? Nu vezi că munciți ca fraierele la birou opt ore pe zi și câștigați un pic mai mult decât mine? Mă doare-n bască, stau cinci ore în față la Kaufland în fiecare zi și mi-am făcut banii. Îi doare pe ăia de sus în fund de voi. Fiecare pentru el, doamnă! Fiecare să-și umple burta! Acum ce crezi că fac? Ma duc să-mi iau televizor. Cât oi trăi, nu voi munci nimic! De ce să mă leg singură la cap??”.

Pe de altă parte, însă, e cel care cerșește pentru alții. Aici, problema e și mai mare. Bandele de cerșetorie sunt o problemă foarte gravă în țara noastră. Oamenii sunt supuși unor chinuri grele și sunt trimiși să cerșească în frig ore întregi în fiecare zi. Ei bine, dacă tu consideri că, oferindu-i bani pe care să i-i ducă „șefului” său, îl ajuți, te înșeli. Nu faci altceva decât să sporești această treabă murdară și toxică pentru umanitate.

Cerșetorul român încalcă regulile umanității cu bună știință

Zilele trecute am intrat în biserică să aprind o lumânare. Oprindu-mă pentru două minute în biserică, în acea liniște totală, aud lângă mine, de aproape-mi sare focul din lumănare: „Dumnezeu să-l ierte pe el, dar tu să fii sănătos de-mi dai și mie bani, domnu’.” Cu o icoană în brațe, cerșetorul se uita în ochii mei de după sprâncenele dese și negre. M-am uitat la el și i-am zis: „Nu, nene, nu-ți dau niciun ban. Ia și muncește și câștigăți banul tău. De ce stai la mila altora? Nu mai există milă! Abia am milă pentru mine însumi... Ce credeți că mi-a zis bărbatul? „Fire-ai al dracu de zgârcit!” Și a plecat. E de prisos să interpretez și să comentez ce a zis. Vă las pe voi să judecați.

Sfat: nu mai da bani cerșetorului!

Refuză-l de fiecare dată! Nu din egoism, ci din normalitate. Faci doar rău, din punctul meu de vedere, dacă te lași impresionat de povestea lui și îi oferi puțin din puținul pe care îl ai. Nu spun că nu există cu adevărat oameni incapabili să muncească care cerșesc pentru a trăi. Există, dar majoritatea sunt ajutați într-un fel de stat. Există zeci de centre și asociații care cu asta se ocupă.

Vei spune despre ceilalți că nu au unde se angaja, întrucât nu-i acceptă nimeni. Minciuni! Combinatele, adăposturile de animale, firmele de curățenie, întreținere stradală, firmele de salubritate, posturile primăriilor destinate celor care fac munci ușoare (tund iarba prin oraș, pun rondouri cu flori etc.), toate aceste locuri sunt dornice de forță de muncă ieftină. Nimeni nu spune că minimul pe economie le-ar asigura un trai ușor. Departe de mine gândul ăsta. Dar ar intra în sfera umanului cu fruntea sus. Nu ar sta, scriindu-i pe frunte „cerșetorul din centru”, la mila trecătorului grăbit spre casă de la muncă.

Eu m-am decis. Tu ce faci?

Eu m-am decis să nu mai ofer niciun ban cerșetorilor. Și ca mine sunt din ce în ce mai mulți. Gândind rațional, pot salva astfel o viitoare societate de cerșetori și de trântori. Muncesc și învăț pe brânci zeci de ore în fiecare săptămână. Dar tu te-ai decis ce faci? Le mai dai din când în când că-s amărâți sau îi refuzi frumos, asumându-ți o înjurătură fără valoare?

Dacă eu pot, oricine poate!

Student în anul 2 al Facultății de Litere din cadrul Universității "Babeș-Bolyai" Cluj-Napoca - specializarea română-norvegiană - scrie poezie și proză de la 12 ani - pasionat de pescuit sportiv și de performanță - campion al unor concursuri locale si județene - fost redactor-șef al revistei liceale "Huniade" - interesat de cultura si limba norvegiană, studiile filosofiei moderne și gramatica limbii române

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Jurnalul unui Hacker

Hacking-ul este 80% psihologie și 20% informatică. Informația este baza. Intru și
Derulează înapoi