Am sa-ti scriu prin viata, condamnarea la moarte
Am sa scriu...

Am să scriu despre fluturi și flori
Am să scriu despre ceruri și sori
Am să-ți arăt plaiuri cu grâu și cu mori…
vei auzi cântec de viori
(am să-ți spun despre vise și soarte)
Ai să vezi de pe munți și ceruri și sori
ai să vezi și mări și cu țări

Voi picta lumea-n culori cerate
(ai sa vezi cum iluziile-s arte)
am să scriu despre păsări și ciori
Am să scriu despre… cum te naști… ca să mori
Am să-ți scriu, prin viață, condamnarea la moarte

Ce scriu eu vei vedea din sori-sus,
iar când vei ajunge iar la apus
din nou vei visa doar lapte și miere,
ca apoi să te scoli cu gustul de fiere

Astfel te trezești și lovești de real
că-i ultimul ceas, vine-al patrulea cal
Vei vedea păsări și aripi tăiate
făcute shaorme sau poate chiftele.
Vrei să vezi plaiul, dar auzi manele;
el fiind ascuns de gunoaiele-munți,
de sticle deșarte & figuri torpilate…

Apoi vei simți o ploaie acidă
cum topește-astă rasă avidă,
cu prostie umană, de științific progres,
uzabil de proști care cad în regres:
petarde în nas și bombe cu ceas
asta e lumea ce ne-a mai rămas…
Vezi dacă-ți alină foamea, banii,
dacă ți-i numeri făr’ să respiri…

Viața-i boală venerică:
letală şi congenitală..
Tu nu o ceri, dar tot o primești;
nu ești întrebat de vrei s-te naști,
dar apoi o vrei, totuşi o risipești:
cumperi tigăi şi alte trăsnăi
cu bani ce nu-i ai, dar totuşi îi dai…

Paradoxal, noi suntem viaţă;
ne infectăm chiar propria gazdă
ce viaţa, ţinându-ne, sie-şi risipeşte,
iar moartea ei acum ne izbeşte
ca pe un virus ce gazda-şi omoară
şi adoptăm chiar a lui metodă:
abuzăm Terra ce nu mai face faţă

 


Autor: Robert Valentin Bencze