am alunecat de pe dintele tău
și în cădere am sărit să-ți prind
buza de jos
dar n-am ajuns-o
cum nu ajunge aripa îngerului
lumi fără cer coborând în spirale
prin stări redox blocate-n frecvențe scurte

din zbor anticelest
am decăzut în noaptea minții mele
pe câmpuri saturniene sângerii
unde doar Mori de vânt întorc lumina
spre arcele de cerc din palma ta

în abis la apus
am recăzut cu fața în sus
lânga un râu mișcând zănatic
mi-au intrat pietre în spate
plămânul stâng ca un copil astmatic
și lupii au început să ÎL mănânce

de ce așa?

o să mă-ntrebi
într-un moment numai al nostru
iar eu o să-ți răspund cu mâna la ochi
că am rămas privind
spre buza ce-am ratat-o în cădere


         Autor: Kevin Iovănescu