Cum să nu fii ghiolban într-un restaurant

"în Diverse/Poezie și literatură/Texte" by

Am lucrat ca ospătăriță la nunți, am fost barmaniță și, mutându-mă în alt oraș, am ajuns să lucrez part-time într-un restaurant cu doi amici. Fiind încă elevă și pentru că nu îmi permite programul, nu pot să zic că le-am văzut pe toate. Însă am văzut destule. Cum să nu fii ghiolban într-un restaurant?

De aceea, m-am gândit să vin în ajutorul vostru cu un mic ghid. Ceva mic, să vă îndrume atunci când apelați la serviciile noastre.

Nu fi ultimul scârțar, lasă bacșiș

Nu o să mă aștept la ciubuc pentru câteva cafele sau sucuri. Dar o să mă aștept atunci când sunteți 20 de oameni care vor „n” feluri de mâncare și „x” chestii de băut. Înțeleg că mâncatul în oraș e scump și depinde de la restaurant la restaurant, dar dacă nu îți convine îți recomand din toată inima să mergi la autoservire. Surpriză! Nu suntem plătiți incredibil de bine! Cât despre colegii mei de la bar, ei sunt acolo de la 8 dimineața la 10 seara (uneori stau și peste program).

Nu pot număra pe degete de câte ori am făcut ore suplimentare (neplătite).

De ce? Pentru că am avut rezervări în afara programului meu sau pentru că fix în momentul în care trebuia să plec acasă s-a umplut localul.

A da, știați că și noi trebuie să mâncăm? Și o facem pe fugă.

Nu suntem cazuri sociale, însă: curățăm după voi, încercăm să vă facem experiența cât mai plăcută (deși poate nu ne simțim foarte bine), vă onorăm cerințele (deși unele sunt absurde sau de-a dreptul idioate). Și facem toate astea cu o atitudine plăcută și zâmbete date cu trafaletul pe față.

Da, dacă progenitura ta face harakiri în restaurant mi-am imaginat-o deja de vreo 3 ori dând cu capul de colțul mesei și mi-a plăcut absolut de fiecare dată.

Însă dau bomboane copiilor drăguți care nu m-au încurcat.

Și da, mă uit adânc în ochii tăi pentru că încerc să îți transmit subliminal că ar trebui să ai grijă de ea. Mai ales când e localul plin și am de dus comenzi.

Înțeleg că e nasol să nu poți ieși în oraș pentru că ai un copil. Cel puțin maică-mea a renunțat la mâncatul în oraș cât era soră-mea mică. Însă, dacă se sparge ceva sau apar probleme, eu sunt aia luată la răspundere, nu tu.
Eu personal nu am o problemă cu gălăgia. La naiba, o să îi dau și telefonul meu să se joace cu el, cât timp nu mă încurcă fizic. De exemplu, într-o seară, am avut o doamnă care și-a lăsat odrasla să zburde liberă, toate mesele fiind ocupate.

Deci, trebuia să mă mișc repede cu o bombă cu ceas trepidând printre picioarele mele.

Bombă care îmi trântea ușa de la bucătărie ba în nas, ba în spatele meu, răsturna ghivece. Eu aveam ambele mâini ocupate, comenzi în minte, tot pachetul. Mai mult, având vitrină la bar, bomba aia se arunca în vitrină. Sună mișto, nu? A, și tanti nici nu a lăsat bacșiș, deși masa ei era plină.

O s-o țin minte toată viața. Niciodată nu am dorit mai cu patos să șutez un copil afară din orbita mea.

Există alternative, gen o bonă, sau te poți înțelege cu niște amici să aibă grijă câteva ore de ăla micu. Încă odată, nu am probleme cu ăia mici, ci cu ăia mici care mă încurcă în timp ce mă-abțin-să-dau-nume stă liniștită și ignorantă la masă.

Nu, nu știu ce ai comandat luna trecută și ar fi drăguț să realizezi că nu ești singurul client.

Scenariul posibil în cazul ăsta e următorul: vii și îmi spui că dorești ce ai comandat și în ziua „x”, îmi cer politicos scuze (uneori chiar îți explic că am avut și alte comenzi și nu am cum să țin minte ce a comandat fiecare client și când) și o să te rog să îmi spui ce dorești. Tu poți să: fii băiețaș, să mă înțelegi și să îmi dai comandadeci să avem amândoi o experiență plăcută sau, să fii mega ghiloban și să mă cerți – caz în care îți promit solemn că o să aflu unde lucrezi și o să vin să fac același lucru cu tine.

Da, sunt oameni a căror comenzi le rețin, adică șeful/șefa și familia lor. Știu cum le place cafeaua, cum vor un anumit tip de mâncare, dar e de la sine înțeles că oamenii ăia mănâncă aproape zilnic acolo și de aia știu. Pentru toți restul, vă rog să îmi specificați, chiar dacă aveți cerințe mai „complexe”. E O.K. cât timp comunici, eu te servesc cu tot dragul.

Dacă nu ți-a plăcut mâncarea, realizezi că nu e vina mea?

Dacă poți să aduni 1 cu 1 și să îți dea 2, în punctul în care vezi că eu fac doar cafele și pentru a-ți aduce mâncarea trebuie să mă deplasez într-o altă încăpere, realizezi că nu aveam cum să mă disociez și teleportez ca să prepar mâncarea, nu? Nu? Ești perfect apt pentru o deducție logică, da?

Îți pot asculta reclamațiile cu cel mai mare drag, o să le și transmit, într-o formă mai diplomatică și empatică, ce-i drept, dar o s-o fac. Chiar o să îți aduc altă farfurie. Dar dacă te rățoiești la mine o să mă uit cu o scârbă din aia în formă pură și profundă și nici n-o să mă chinui să îți spun ceva, pentru că în mod clar 1 + 1 = 2 necesită resurse extraordinare, urmate de o pauză tehnică.

Folosește inteligent baia. La finalul zilei cineva are de curățat acolo.

La capitolul ăsta am văzut destule. N-o să povestesc, pentru că nu e O.K. Adică, serios, ce am văzut nu e omenesc, nu vrei să citești așa ceva. E incredibil ce poate ieși dintr-o ființă. Pot să îți zic doar că am experimentat următoarele simptome: poftă de mâncare și viață reduse instant la 0, ochi lăcrimând, stomac întors pe dos, PTSD atât de agresiv încât simpla amintire îmi face greață.

Da, am încercat să le explic colegilor mei ce am curățat în baie de sunt albă la față și nu am putut pentru că simțeam instant că îmi vine să vărs. Not cool.

Și să știți că nu sunt genul de persoană care se va abține să vă întrebe: „Auzi, Gigi, da tu așa te caci și acasă?”

Nu mai stați 5 inși pe o cafea la o masă.

Nici pe pahare cu apă, deși știu că-s moka.
Mai ales dacă e plin. Mai ales dacă stați cu orele pe cafeaua aia. Înțeleg că banii nu vin din cer și că e nașpa să nu ai, dar nu e deloc kosher să îmi cereți 10 refill-uri la amărâtu ăla de pahar cu apă, dacă nu ați comandat nimic altceva. Sau că trebuie să duc 4 tacâmuri la o farfurie de paste ca să ciuguliți toți din ea. Da, îți trebuie un simț fin al ridicolului ca să te simți, dar știu că puteți! Ideea e că paharele și tacâmurile trebuie spălate, ocupați o masă de 5 când sunt oameni care ar fi comandat ceva și nu au loc de voi și că n-o să lăsați ciubuc (logic).

E un business.

Vă rog să mă credeți pe cuvânt că nu sunt acră, chiar ador oamenii ♥.

Îmi e mai mare dragul să îi servesc atunci când sunt și eu tratată ca un om cu drepturi și un minimum de demnitate.

Nu cerem mult, ci doar puțină înțelegere.

La tăți ni-i greu, așa că hai să fim băiețaș unul cu altul și să ne ușurăm viața.

Ambasador Junior al Parlamentului European şi Head-Organiser pentru Dragoş VodăMUN, când nu se plânge că nu are timp de nimic şi că e stresată se înscrie în alte proiecte. Existenţialistă, nu hedonistă (promite). Câteodată caută scuze în Kierkegaard. Crede cu tărie că oricât de mizerabil te-ai simţi, cineva, undeva, face attack speech pentru ECON. Şi că o viaţă trăită în eşec nu este un eşec.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi