Susțin introducerea educației în școli!

"în Diverse/Poezie și literatură/Texte" by

În ziua în care mi-am ridicat diploma de bacalaureat de la liceu, după 12 ani de școală, m-am dus acasă. Am numărat materiile din carnetele de note. Am sărit de 50 de materii. Multe au fost „aceeași Mărie cu altă pălărie”. Susțin introducerea educației în școli! 

Am avut destule care nu mi-au folosit la absolut nimic în viață. Sunt materiile tratate și predate superficial, materiile menite să te relaxeze. Materii care însă îți creează un motiv de stres în plus prin cerințele absurde, pe care nici profesorii nu le cunosc, materiile de care nu au neapărată nevoie elevii, dar să fie, să părem deștepți.

Suntem țara cu sute de olimpici anunțați cu mare zarvă pe platformele de fake-news.

Și-a venit perioada aia în care apar rezultatele testelor PISA și ne-o luăm iar în freză. Analfabetismul funcțional a ajuns la 44% în România. Surpriză? Nu pentru mine.

„Nu trebuie neapărat să ne îngrijorăm de această evaluare a testelor PISA. E o evaluare internaţională. Accentul la aceste evaluări internaţionale nu cade neapărat pe ce ştiu elevii, ci pe aplicarea cunoştinţelor în situaţii concrete de viaţă.”declarația ministrului Educației în gloriosul an 2019.

Practic, Monica Anisie recunoaște că sistemul este dat naibii de foarte mult timp. Recunoaște  că noi mergem în direcția opusă a ceea ce reprezintă un sistem educațional sănătos. Caută să scuze eșecul României și al unui sistem prin învinuirea unor teste standardizate susținute în 80 de țări.

PROBLEMA sistemului educațional românesc este fix ceea ce ministrul Educației ocolește să recunoască:

ÎNGHIȚIM TEORIE 12 ANI ȘI NU SUNTEM ÎN STARE SĂ O APLICĂM.

E o disfuncționalitate pe care nimeni nu o vede. Acel procent de 44% al analfabetismului funcțional în România este OGLINDA unui sistem bolnav, depășit și care trebuie regândit de la rădăcină.

Mi-am întrebat la un moment dat o profesoară la ce o să îmi folosească problemele date de ea. De ce? Pentru că nu ne arată niciodată ce se întâmplă în mod practic. Mi-a zis că trebuie să învăț ce îmi dă ea și că la facultate o să și văd care e treaba cu ele. Eram clasa a VII-a.

Am fost copilul olimpiadelor. Am fost la olimpiade și concursuri naționale o bună parte a parcursului meu educațional. Am rămas cu un singur lucru: cuvintele profesorului de matematică din clasa a VI-a, care mi-a spus că am fost o dezamăgire pentru el, deoarece în clasa a V-a m-am întors de la naționale cu doar 115 puncte din 120, iar în clasa a VI-a nu am luat decât locul al doilea la faza județeană. Nicio secundă nu și-a pierdut-o cu pregătirea mea. Nici nu s-a gândit că eu mai aveam alte trei olimpiade la care eram calificată și pentru care tot singură mă pregăteam.

Zece ani mai târziu, mi-aș da sutele de diplome pe o copilărie în care să nu se nască în mine teama de a dezamăgi oameni.

Acum câteva luni, în timpul unor discuții cu câțiva liceeni faini și dezghețați care mi se plângeau de haosul din programa lor, profesorul de biologie (care a insistat să asiste la discuții de frică să nu-i încurajez prea tare elevii să gândească) a intervenit și m-a întrebat dacă nu mi se pare că sunt un parazit, dat fiind faptul că voluntariez, sugerând că nu fac nimic cu viața mea. Am crezut că nu aud bine întrebarea. Dar a repetat-o.

Trăim încă într-o țară unde mentalitatea spune că dacă nu faci un liceu sau o facultate cu profil real, ai pe frunte eticheta de ratat.

Dacă nu ai inginer, doctor, profesor de ceva știință realistă trecut în CV, ai toate șansele să te alegi cu eticheta despre care vorbeam mai sus.

Îmi amintesc perfect momentul din clasa a IX-a în care ne-au fost aduse rezultatele testelor inițiale la limba română (altă prostie cu ajutorul căreia profesorii îți pot trânti o etichetă). Deși eram 28 de oameni și îi spuneam profesoarei că „ceilalți” se desparte în doar două silabe, femeia a ținut-o pe-a ei cu trei silabe și ne-a depunctat.

Sistemul educațional din România e unul în care tu, elevul, ești obligat să înghiți tot ce spune profesorul pentru că „știe el mai bine”.

Sistemul educațional din România nu te pune să gândești. Te pune să reproduci, cuvânt cu cuvânt, comentariu cu comentariu, formulă cu formulă, problemă cu problemă, schemă cu schemă. Sistemul educațional din România ar putea fi egal cu Wikipedia. Oricum de acolo ne luăm cu toții proiectele, eseurile, temele, lecțiile, cam de pe când învățăm să scriem și până când ieșim de pe băncile școlilor.

Sistemul educațional din România e bazat pe FRICĂ.

Frica de a ridica mâna când ai răspunsul, dar nu vrei să râdă colegii tăi de tine. Frica de a nu spune ceva greșit, de a întreba, de a nu fi sancționat pentru o opinie pe care profesorul nu ți-o împărtășește. Frica de a merge la toaletă în timpul orei, de a nu face un pas greșit, de a eșua,  de a nu-i șterge tabla profesorului. Teama de a uita să deschizi geamurile în pauză, de a-ți uita pensulele sau echipamentul acasă, de a avea un tricou colorat în locul unui tricou alb la orele de educație fizică și sport. Frica de a fi tu cel la care se deschide catalogul, de a nu primi un 2 în catalog atunci când nu îți faci tema.

Sunt clădite în noi, în timpul anilor de școală, mii de frici. Frici cu care ne plimbăm apoi o bună parte din viață.

De anul acesta, bullying-ul este pedepsit. Dar cine îi învață pe preșcolarii și elevii noștri ce este toleranța? Cât de des ați auzit voi în școală de EMPATIE? Se vorbește vreodată de iubirea de aproape în școală în același context cu egalul nostru? Le spune cineva copiilor că toți sunt egali? Probabil că li se mai spune „din teorie” și dintr-un simț al obligației. Dar cu siguranță nu li se arată asta decât în rare și excepționale cazuri.

Într-o școală în care există clase de rromi și clase de români doar pentru ca primii să nu le strice evoluția celor din urmă, n-ai cum să înveți pe cineva toleranța.

Într-o clasă în care elevul favorit este întotdeauna scos la tablă ca să le demonstreze învățătorul/profesorul celorlalți că unul știe și restul nu, n-ai cum să naști în elev dorința de cunoaștere. Pentru că în el se clădesc nesiguranța și simțul inferiorității. Într-un colectiv în care copiilor supraponderali li se spune în mod repetat cât de reduse le sunt capacitățile fizice, n-ai cum să sădești motivația pentru a-și depăși limitele.

Până când sistemul educațional nu va fi depolitizat, până când profesorii, directorii, inspectorii, decanii, rectorii și restul actorilor din sistemul educațional nu se vor lepăda cu totul de culorile politice, noi tot cu asemenea procente alarmante ne vom afișa în lume. Pentru că politicul din sistemul educațional reprezintă unul dintre cei mai mari factori de destabilizare.

Unele proiecte educaționale desfășurate în școli îmi spun că poate #maiavemoșansă. Incompetența care plutește în sistemul educațional îmi spune că #nunemaifacembine. Eu susțin introducerea educației în școli, tu o faci? 

În România se face ENORM de multă școală. Problema este că, în cele mai multe cazuri, din școală lipsește educația.


Autor: Teo Ungureanu

Fotograf: Alexandru Nicoleta


 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi