Să facem voluntariat peste ocean! – primul pas spre a fi mai buni


Voluntariatul reprezintă o activitate desfășurată în folosul altor persoane sau al societății, acesta neurmărind un câștig material conform DEX online. Însă, pentru cei mai mulți tineri, acest substantiv a devenit o pasiune, o șansă de a cunoaște oameni noi. Să facem voluntariat peste ocean! Să facem primul pas spre a fi mai buni!

A devenit o metodă de a ne folosi timpul într-un mod pozitiv.

A devenit chiar un stil de viață. Voluntariatul se desfășoară în orice oraș, pe diferite domenii. E pus în practică la nivel local, județean, național sau chiar la nivel internațional.

Pentru mine, voluntariatul a fost momentul în care mi s-a oferit o șansă de a-mi schimba viața (mai exact când sufeream de anxietate socială, la fel ca mulți copii din perioada respectivă). Treptat, am intrat în această lume care, de 6 ani, îmi aduce cele mai frumoase amintiri. Îmi sunt dăruite multe experiențe și bucurii, pentru că am oameni faini alături de mine, sau pentru că aduc zâmbetul pe buze cuiva.

Am început cu activități mici de voluntariat în orașul natal, treptat ajungând să mă implic la nivel local. Iar această viață în care ești înconjurat de noi oportunități și „call-uri pentru voluntari”, a devenit ca o dependență. De ce? Pentru că ajungi să îți dorești mai mult.

Să te „rupi de monotonia lumii reale” și să vezi cât de puternică poate fi această atracție față de fiecare nou event care apare. Cu timpul cunoști oameni implicați, îți dai seama că ești în cadrul unei familii, mânuțele ajutătoare fiind în orice colț al lumii. Și trenurile pe care le iei în ultimele momente pentru a evolua și a te implica la unul, doi sau chiar 600 de kilometri pentru a participa în alt județ, întrucât vrei să vezi mereu cum este să fii voluntar la un nou nivel.

Mintea și inima devin bureți ce absorb noi prieteni, amintiri noi dar și mult stres acumulat.

Însă la finalul zilei, când se termină tura ta, bucuria de a vedea oamenii că se bucură de proiect e tot ceea ce contează. Clipa în care realizezi că o parte din tine aparține acelui loc, este absolut de nedescris. Poate că nu totul este roz și simplu cum se aude dincolo de backstage sau de cortine, însă merită fiecare clipă, mail, task îndeplinit pentru a lăsa ceva memorabil în spate.

De multe ori pleci la drumul acesta cu dorința de a strânge o mare colecție de amintiri materiale și emoționale. În final ajungi să îți dorești să faci acest lucru o viață întreagă și poate chiar să îți dai seama că în acest domeniu ai putea sa îți desfășori o activitate legală, cu o carte de muncă. Cu un viitor nu mereu sigur, dar cu siguranță un viitor demn de a fi povestit nepoților tăi.

Când am plecat la acest drum, mi-am propus ușor-ușor să particip la evenimente cât mai diverse.

Să văd în ce domenii pot să îmi dau 100% din timpul meu, să cunosc oameni noi de la care am ce învăța, să muncesc pentru propria evoluție. Și nu în ultimul rând să mă implic într-o comunitate la nivel internațional. Vara aceasta mi-am atins acest goal setat în viață, locația fiind peste ocean, în USA, unde lucrurile stau diferit față de cele din România. În prezent încerc să aflu în jurul căror activități de voluntariat și ONG-uri îmi organizez viața și nu invers, ba mai mult, afirm acest aspect cu zâmbetul pe buze.

Probabil anii din spate nu pot fi comparați în totalitate doar cu două zile de implicare în comunitatea internațională. Totuși cred că e un bun lifeset pentru anul ce urmează, anume să ofer o mână de ajutor și dincolo de granițe.

Spre deosebire de acțiunile de voluntariat și evenimentele din țara noastră, afară se obișnuiește a se sărbători nu atât de rebel după încheierea cu succes. Mereu vei găsi acolo doar zâmbete, o atmosferă calmă. Cât și discuții lungi și interesante despre dorințele tale, despre viața ta și despre alte subiecte care îți dau de gândit.

La noi, românii, se obișnuiește să încheiem cu bine un task printr-o mare petrecere.

Însă față de străini, noi avem parte de mai multă acțiune și implicare. Mai mult stres, mai multe cerințe, mai mult efort, puțină dramă sau puțină bârfă pentru a anima atmosfera, ce-i drept. Însă cred că undeva la mijloc între cele două se găsește echilibrul perfect într-o viață de voluntar. La final, ceea ce e cel mai important este bucuria că ai fost trup și suflet pentru ajutorul cerut.


Ești student și nu ai avut ocazia până acum să faci foarte multe pe parcursul liceului? Ce mai aștepți?


Ai cel puțin 3 ani la dispoziție de care să profiți la maxim. Ani în care să te înscrii în ONG-uri, să lucrezi alături de o echipă. Poți chiar să pleci pe parcursul verii cu unul din multele programe dedicate special pentru voi. Programe unde poți îmbina atât călătoritul, cât și puterea de a schimba ceva în societate, prin propria ta persoană!

Te invit să facem voluntariat peste ocean!


Autor: Alexandru Ciobotaru

Similar Articles

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare