Simplu complicat frumos

Simplu, complicat… frumos

"în Citește-mă!/De citit" "de POV21"

Ți-ai văzut vreodată ochii, cât sunt de căprui, cu acea umbră strălucitoare de verzui?

Apun și răsar în funcție de soare, și-mi încălzesc sufletul cu o privire, asemenea razelor sale. Strălucesc atât de frumos, oglindind o galaxie de stele.

Ți-ai văzut inima în oglindă, îmbrățișată strâns de a mea?

Pentru că eu o pot vedea chiar prin ochii tăi, fereastră către sufletul de care al meu se agață cu atâta disperare, de teama… că te-aș pierde. De teama că n-aș mai fi niciodată la fel fără tine, căci mi-ești soare și lună, lumină; îmi ești iubire, calm și disperare… nebunie. Îmi ești cea mai minunată și pură formă de nebunie, cea care mă duce la extaz atunci când sunt în brațele tale.

Cum ar putea un nebun să renunțe, conștient, la nebunia sa?

Și încă de când te-am văzut, tot ce am vrut a fost să-mi fii – să-mi fii strângere de mână, îmbrățișare, să-mi fii umăr de sprijin și totodată zâmbet, să-mi fii iubire, dar și fericire. Să-mi fii nebunie, și totodată calm. Să-mi fii dragoste, dar niciodată ură.

Să-mi fii tot, simplu, complicat… frumos.
Și încet, încet… îmi devii și drog.

Dependentă aș fi în stare să mut munți, să sec oceane și să dobor cerul doar pentru a primi mai mult și tot mai mult din iubirea ta. Aș traversa galaxii, te-aș căuta o viață – și încă o zi – să mă ascund în brațele tale. Te-aș aștepta mii de ani dacă am fi despărțiți în timp, și te-aș iubi din nou, la nesfârșit.


Pot să-ți fiu și eu tot ce-mi ești tu? Spune-mi, spune-mi, te implor… mă vei iubi până la final?

Pot fi eu cea care te ține în brațe dacă cerul pică azi? Dacă o armată de frici vine peste noi, pentru a mi te răpi, pot fi eu curajul tău?
Spune-mi, spune-mi, te implor: pot fi eu gardianul tău când lumea se va destrăma? Pot să fac eu să fie totul simplu, complicat… frumos? Pot să te prind de cazi într-un abis? Și spune-mi, spune-mi… pot să te iubesc eu, atunci când nu mai ai încredere nici măcar în iubire? Pot fi eu încrederea ta?

Și spune-mi, spune-mi, te implor… mă vei iubi până la sfârșit, și după aceea, când lumea va înflori din nou?

Căci ți-aș fi… tot ce ai nevoie. De aș fi soare, sau lună, ți-aș răsări lumină, și ți-aș apune orice temeri. Ți-aș chema toate stelele galaxiei, să-ți vegheze somnul. Și dacă aș fi stea, ți-aș aduce dorințe împlinite, căzând. Dar dacă am fi amândoi stele, aș cădea de fiecare dată în locul tău și m-aș preface în supernovă, când ți-ar veni rândul. Dacă aș fi soare, și tu ai fi lună, aș apune în mare în fiecare seară, lăsându-ți ție cerul să-l domnești.

Te-aș lăsa să mă înghiți dacă ai fi gaură neagră, și-aș goni cu tine prin Univers, de ai fi cometă ori meteorit.

Ți-aș fi munte, dacă ai vrea să urci, și ți-aș fi cer, dacă ai vrea să zbori. Ți-aș ploua iubire, s-o respiri, s-o consumi, s-o trăiești. Doar să… mă iubești. Ți-aș fi îmbrățișare dacă ai avea nevoie să plângi, și ți-aș fi zâmbet și fericire dacă ai uita cum se simte. Doar să știi că indiferent de ce ai nevoie, poți conta pe mine.

Așa cum mi-ești calm, dragoste și siguranță, ți-aș fi… ocean.

Și aș porunci fiecărui val să ți se dea din cale atunci când vrei să te arunci în larg, le-aș interzice să mi te răpească, ducându-te la mal. Te-aș căuta în mare, dacă ar fi nevoie, până în adâncuri, și te-aș aduce înapoi, să te simt în nisip.
Aș alerga spre casă în acele brațe cu care mi-ai luat sufletul și ai umplut golul pe care l-ai găsit. Aș zbura, chiar de aș cădea, dacă aș ști că voi ateriza lângă tine. Aș înota, neștiutoare, gata să mă înec, dacă aș ști că te voi găsi în adâncuri.

Aș dispărea cu totul… dacă aș ști că voi apărea lângă tine.

Ți-aș fi timp și-aș sta în loc, de-aș ști că ți-e frică să mă pierzi. Ți-aș fi zâmbet de dimineață și liniște de seară, să adorm și să mă trezesc cu tine. Ți-aș fi gând, să-ți trec prin minte, și iubire să-ți umplu inima cu mine.

Aș fi vis dacă aș ști că-ți pot opri fiecare coșmar din a-ți deranja somnul. Ți-aș fi chiar haină, să te îmbrățișez mereu, să-ți stau aproape, și chiar apă și aer, dacă ai avea nevoie de mine.

Pentru că ăsta e felul în care mă îndrăgostesc de tine, simplu, complicat… frumos.


Autor: Andra Botizan
Fotograf: Lorena Morariu

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

alt delir

Alt delir

  Stă pitit, m-așteaptă, de o viață, peste tot, și-mi urmărește atent
cuvântul

Cuvântul

În urna adâncă a vieții Primordial a fost cuvântul. Maestrul sfințirii de

Teamă de frumos

  Sunt soare, apă, natură. Îndrăznești să mă frângi, să-mi iei razele,
Blocaj Mental

Blocaj Mental

  Construiesc pe-un filon de ură, Un nou asentiment în lume. Caut
Derulează înapoi