Ar fi putut fi oricine

Ar fi putut fi oricine, dar a fost tocmai EL

"în Citește-mă!/De citit" "de POV21"

Pentru că fac parte din categoria celor ce cred că adolescența e cea mai interesantă perioadă a vieții și pentru că ar fi putut să fie oricine, dar a fost tocmai EL, 

aici e un tribut dedicat sentimentelor pure pe care nu le întâlnim în fiecare zi.

S-a dovedit că iubirile „mari şi permanente” nu sunt nici chiar atât de mari, nici chiar atât de permanente.

Craiova, 27.01.2019
Dragă eroule,

 

Te rog, imaginează-ți că-ți scriu pentru prima şi ultima oară.

Imaginează-ți că, eventual, scrisoarea asta va ajunge la destinatar. Nu ca şi celelalte, care şi-au dat obştescul sfârşit în sertarul comodei din camera mea.

Într-o poveste ce nu dobândeşte finalul scontat, nici lacrimile, nici regretele nu învie protagoniştii, Romeo! Iubirea e o capcană sângeroasă, dureroasă, malignă.

În ale cărei mreje pic întotdeauna… Și aș fi vrut să fie oricine altcineva, ar fi putut fi oricine… 

Poate ar fi trebuit să mă gândesc de două ori, sau, măcar o dată… Aşa suntem noi, muritorii. Niciodată nu rezervăm timpul necesar analizării şanselor de reuşită sau eşec. Ne avântăm în valuri pe care nu le putem controla.

Suntem cu toții morți pe interior.

Dar cei ce nu realizează, îşi trăiesc fericiți inerția. Eu, ca o sclavă a mult prea intensei mele rațiuni, cuget cum că numai în mine aş putea găsi schimbarea pe care vreau să o zăresc în lume. Of… dar ce aş putea să fac?

Îmi e atât de greu. Și, din comoditate, refuz cu îndârjire să accept că numai dragostea mă ține „vie”.

Dacă aş putea trăi fără inimă, aş scoate-o din piept şi aş duce-o departe, departe.

Undeva unde să nu mai audă bătăile inimii tale. Spun că fără tine nu mă mişc, că nu-mi pasă de ce se întâmplă. Poate să vină chiar si sfârşitul lumii mele, eu nu plec. Şi, din nou, am ales greşit. Tu fugi mâncând pământul şi fără a avea un motiv plauzibil.

Jucăm şah, dar aici fiecare se îndreaptă încotro îi doreşte sufletul.

Tu n-ai ales direcția reginei?! Excelent, nebunule, nu-mi permit să țin laşi la curtea mea.
Ți-am dăruit ofrandă o parte din adolescența mea. Am sacrificat pe altarul vremii tot ce aveam mai scump: puritatea și răbdarea. Dar mereu eşti prea lacom… Nu mai permit să fiu doar una din treptele pe care calci ca să ajungi în vârf!

Recunosc, ştiam că prăpastia asta-i abisală, şi totuşi, am sărit.

Poți să vezi cum portretizăm un final fericit? Da… păi nici eu. Iubirea mea platonică nu ar putea, vreodată, să se întineze spectral cu un estetic, dar superficial, final fericit.
Tardiv ar fi să încerc să-ți explic de ce regret că ochii nu-mi sunt retroproiector să-ți arăt şi ție ce univers se propagă-n mintea mea ca o picătură de cerneală într-un ocean de lacrimi.

Nu ştiam că până şi dragostea are contraindicaţii. Nu-i bine s-o serveşti pe stomacul gol, şi e interzis (dar, din păcate, scris cu litere de-o şchioapă) să o oferi celor ce o vor transforma într-o artă mult prea toxică, plăcută, dar veninoasă. Vai, Doamne, am prostul obicei să nu citesc prospectele…

Tocmai ai intrat pe uşă. Uite ce ai făcut! Eşti atât de neatent că ai lăsat-o întredeschisă şi, acum, tot frigul de afară a intrat în suflet. Blestemată conştiinţa ta! Dacă eu îngheţ aici, tu să te perpeleşti de căldură, undeva departe, în Infern, eventual.

 

Felicitări, m-ai faultat! Şi, cum iubirea-i un joc fără reguli, ai câştigat. La final, s-ar spune „Adio!”, dar de când te cunosc pe tine, şi acesta a devenit un soi de „La revedere!”. Ca o frunză ce-şi părăseşte copacul într-o toamnă târzie sau ca un fulg ce se topeşte pe gene înainte de a avea măcar ocazia să vadă cum e pe aici şi să-şi dorească să nu fi părăsit Cerurile.

În final, deci, regretăm doar şansele pe care le-am ratat.

Îmi doresc enorm ca fiecare dintre noi să găsească, pe Pământ, în viaţa asta, pe cineva care să urască să-i rănească inima.
Ah, şi dacă, totuşi, după toate câte s-au făcut şi s-au spus între noi, ai de gând să-ți faci casă din mintea mea, ar fi o idee să începi să plăteşti şi chirie.

În ciuda a tot, toți şi toate, te pup şi te îmbrăţişez ca şi când toată revolta mea a fost o simplă minciună, Cristina. 

 

Autor: Cristina Iordache

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*