Rasismul - de ce am ales să urâm

Rasismul – de ce am ales să urâm?

"în De simțit/Psihologie & Relații" "de POV21"

Ne-am împărțit în triburi. Ca să putem trăi, am dominat alți oameni care aveau același scop. Atunci, motivul bătăii fu viața. Mai încolo, am observat că există persoane diferite față de noi. Ăsta a fost începutul care a dus la întrebarea: „Rasismul – de ce am ales să urâm?”. 

Ulterior ce am făcut? Ne-am aliat cu ăștia care ne seamănă mai mult de dragul de a-i bate pe ăilalți. Când am terminat luptele, am început altele.

Aceste altele au ceva schimbat: motivele pe care fundamentăm ura.

Înainte, era doar unul – viața, însă, actualmente, a fost înlocuit de idealul unei vieți cât mai bune, pline de lux (dacă se poate). Iar pentru a realiza asta, i-am căutat pe cei mai slabi. Cel mai des am ales, datorită ușurinței și a societății, să-i pescuim din mări îndepărtate, lăsând balta de peste drum neatinsă.

Ceva asemănător s-a văzut la sclavi și proprietari.

De la ei încolo, s-a pornit nevoia psihologică a unei împărțiri pe categorii. Cum altfel să ne simțim speciali, importanți sau apreciați? La vedere stă clasificarea în funcție de portofele, însă nu ea contează în acest caz. Diferențele regăsite în oglindă, obiceiuri, limbă și istorie- altfel spus, sterotipuri culturale – astea ne interesează.

De ce există stereotipuri culturale astăzi? Păi, pe lângă ceea ce am discutat anterior, trebuie adăugată și teama de necunoscut. Aceasta are două îngrijorări principale.

Prima se învârte în jurul eului: „Ce sunt eu? Ce ar trebui să fiu?”. 

A doua îi are în vedere pe restul „Ei cum sunt în raport cu mine? Cum ar trebui să mă comport cu ei?”. 

Ne punem întrebarea, dar nu avem nimic de la care să pornim. Prin urmare, negăsind răspuns, vom inventa noi unul. Acela va deveni, cu timpul, un stereotip.

Ca exemplu, vă voi prezenta povestea unei româncuțe care a întâlnit de-a lungul vieții ei doi rromi, ea neavând nicio tangență cu cultura lor în mod direct. Primul este un mic găinar cu cinci clase.

De existența celui de al doilea află în cu totul alte circumstanțe. Vasilica noastră neștiind nimic legat de el, în afara etniei. Ea, cu siguranță, va fi tentată să îl compare în capul ei cu primul.

Poate că băiatul nostru nici nu-l cunoaște pe celălalt. Poate au interese total opuse, dar… strămoșii lor au trăit p-aproape (deși, nu-i sigură treaba… Eh, who knows?).

TREBUIE SĂ FIE CEVA, NU?

Anyways, primu’ era prea imprevizibil, așa că îl voi evita. Să fie și reîncarnarea lui Hawking, fata noastră nu va afla niciodată, iar nimeni nu ar trebui să încerce să îi schimbe părerea. Acesta e dreptul ei.

Lucrurile se schimbă, însă, atunci când drepturile ei încalcă drepturile altei persoane.

Astfel, totul devine imoral din momentul în care băiatul este exclus doar din cauza naționalității. Iar din nefericire, nimeni nu poate garanta că lucrurile nu se vor înrăutăți. (Disclaimer! Povestea poate să reprezinte orice altă nație, sau chiar regiuni.)

Idei asemănătoare pot să fie inspirate și din alte surse, cum ar fi situații politice externe (kurtoș kolacs nation), care în mod normal, nu ar trebui să afecteze felul de a privi o altă ființă.

Ce înseamnă toate astea? Ce este rasismul – de ce am ales să urâm?

RASÍSM s. n. Teorie reacționară burgheză a inegalității raselor, emisă cu scopul de a constitui o justificare pentru dominarea și subjugarea unor popoare.

La o primă vedere, rasismul pare un simplu cuvânt, ceva total banal. Ceea ce este interesant, totuși, e că orișicine l-a auzit. De ce? Ei bine, hai să ne gândim ce fel de cuvinte găsim prin vocabularul nostru. Practic vorbind, le știm doar pe cele care sunt necesare. Avem nevoie de ele ca să trăim.

Da’ nu mâncăm rasism?!

Nu. Însă face parte din viețile noastre. Și mai rău, face parte și din altceva: clasa cuvintelor sunt-mare-tare-și-nefericit-hai-să-ne-batem.

Istoria este, în esență, roșie.

Totuși, rasismul nu se rezumă doar la sânge și vânătăi, ci și la traume sau complexe. El reprezintă o problemă veche, adânc implantată în mințile noastre – una care trebuie confruntată.


Autor: Aderov Sofia

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi