Două lumi diferite – inimi separate în dezamăgire

"în Poezie și literatură/Texte" by
Timp de citit: 3 minute

 


Ne-am privit de pe granița dintre două lumi diferite…

L-am privit ieșind pe ușa inimii mele ca prin negură. Îi puteam distinge silueta și culoarea hainelor negre ce anunțau doliul unei noi lumi care va să vină înăuntrul meu. Îi număram pașii repezi cum se îndepărtau și intrau în întuneric, dar mintea mea nu putea accepta altă pierdere.

Am strâns din dinți după care am țipat puternic.

Vocea mea părea să dispară, iar strigătul meu își pierdea din intensitate. El nu se întorcea, iar eu nu mă puteam face auzită.

În pieptul meu se forma un gol din ce în ce mai adânc, ce nu îi dădea voie minții mele să raționalizeze. Am urlat de nenumărate ori, sperând că într-un sfârșit glasul meu îi va vizita auzul. Nu voiam să mă opresc, dar speranțele mi se năruiau din ce în ce mai mult.

Suferință. Singurătate. Amar.

Trei însușiri ce îmi urcau pe șira spinării în timp ce privirea îmi era încă fixată pe omul care devenea din ce în ce mai minuscul, prin pașii uriași pe care îi ghida cât mai departe de mine.

Stau și privesc la punctul în care acesta a ajuns, la punctul unde a vrut să ajungă, sperând că va dispărea. Însă îmi e acum o parte din pupilă și nu o pot îndepărta oricât mi-aș dori.

Îmi torturez ochii frecându-i strident, implorându-mă pe mine insămi, ca atunci când îi deschid din nou, să nu îl mai văd.

Dar el e încă acolo, iar eu sunt încă aici – două lumi diferite cu dorințe diferite.

Două lumi diferite, iar acum, în sfârșit, pot vedea din nou în a ta.

Jocul s-a terminat, compania ți-a plecat, iar pachetul de țigări ce ți-a fumat atenția toată seara e aproape terminat. Lumina ți-a bătut iarăși la fereastră pentru a te anunța că a început o nouă zi mizerabilă. Tu îți tragi jaluzelele pentru a o goni și te întinzi pe patul al cărui lenjerie încă miroase a esența pe care noi, împreună, am format-o.

Îți așezi capul pe perna stânjenită de singurătate, iar pe cea de a doua o strângi tare în brațe; ești trist și deloc mândru de tine. Sau poate ai iluzia că ești, dar adânc înăuntrul tău, știi că e doar o falsă sentință.

Strângi din pumni și închizi ochii, încercând să îi menții astfel.

Dar ei tremură și te forțează să fii treaz, să îți confrunți acțiunile. Să nu mai eviți, ascunzându-te după alții.

Te așezi la marginea patului fixându-ți o țigară între buzele-ți deshidratate, după care te întrebi dacă merită să îți consumi energia pe un subiect atât de fragil, dar care în același timp îți torturează gândurile.

Decizi că ești prea obosit, așa că poposești din nou pe aceeași gheață care se sparge din ce în ce mai mult.

Te gândești că îți vei pune mâine lucrurile cap la cap.

Dar ziua de mâine a venit, iar tu ești tot același; tot aceeași marcă de țigări. O lași să îți fărâme paradoxurile și tot aceeași gheață te privește de jos cum îi calci crăpăturile.

Nu evoluezi, dar nici nu regresezi. Ești același bolnav, același om de care eu m-am îndrăgostit, doar că acum îi scoți la iveală cea mai groaznică transpunere a lui.


Autor: Moisei Larisa

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi