sunt eu

Sunt eu

"în Poezie și literatură/Texte" by

același eu ce poartă numele blestemat
povara noastră umană
eul pe care credeam că l-am pierdut la naștere
odată ce mi se mâzgâlea un certificat mizer

după ce am început să vorbesc
și să înțeleg cuvintele
și-au pierdut valoarea
iar azi le rostesc cu ochii închiși
să nu le strivesc între pleoape din greșeală
iar azi le rumeg bine
și le macin cu buzele
ca nu cumva să fie cuvintele
în care nu mai crede nimeni
pungile cu lacrimi le arunci prin saltarele biroului
repet obsesiv că nu mai am nevoie de ele
că plânsetul e ca un strigăt
pe care nu vreau să-l aud nici măcar eu

alerg spre băncile goale
într-o dispare rar văzută
și prin stațiile de autobuz
încerc să fiu un om fericit
și mă feresc de toate pastilele
care m-ar face o farmacie ambulantă

în fiecare seară ajung într-un pat
de fiecare dată
– mai străin
mimez cele opt ore de somn necesare
vorbesc singur
iar pereții preferă să-și pună dopurile de urechi în geamuri
se întorc cu spatele
și mă împing spre colțuri

ceilalți mă salută prin gesturi timide
și de atâta teamă
încep să-mi vântur mâinile
înnebunit
prin aer
de parcă ar fi colegul de tranșee
împușcat în cap
la sfârșitul Primului Război Mondial
ori însuși fiul Domnului
s-a născut din ultima fecioară
rămasă în viață
și a hotărât să ne întâlnim
pe același bulevard
în centrul orașului

sunt eu
cel fără aripi
până și gândacii își au perechea lor
și se numesc fluturi


Autor:  Ionuț-Tiberiu Bălan
Foto: Andreea Filip

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Mi-am ales moartea

Mi-am ales moartea

Iluzii crainice în gândul meu, Abis frământat de dor Rămase azi fără
Felinarul

Felinarul

Cum arată o noapte perfectă de vară? O mică plimbare și un
The end

The end

nu știam ce vrea să spună profa atunci când întreba ce simte
Derulează înapoi