Ultima noapte de dragoste

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război – Camil Petrescu. Particularități ale unui roman interbelic.

"în BAC" "de POV21"

*Nota autorului: acest comentariu este pentru argumentarea romanului modern de tip subiectiv, romanului psihologic modern, interbelic, necesar pentru proba de limba și literatura română la subiectul al III-lea de la bacalaureat.

1. Prin cele două romane ale sale- „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” (1930) și „Patul lui Procust” (1933) – la fel ca prin estetica privitoare la această specie, Camil Petrescu a înnoit romanul românesc interbelic prin sincronizare cu literatura universală. Roman modern de analiză psihologică, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” [este] o scriere în care arta analizei câștigă unul din succesele ei cele mai mari” (Tudor Vianu, Arta prozatorilor român).


2. Roman psihologic este prin temă, conflict (interior), protagonist (o conștiință problematizantă) și prin utilizarea unor tehnici ale analizei psihologice.

Romanul lui Camil Petrescu este apreciat de critica vremii drept o „monografie a îndoielii” (C. Ciopraga), „monografia unui element psihic, … gelozia” (G.Călinescu) sau „povestea studentului în filozofie, Ștefan Gheorghidiu, care odată cu războiul trăiește agonia și moartea iubirii lui” (Tudor Vianu).


3. Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război este un roman modern de tip subiectiv,

deoarece are drept caracteristici: unicitatea perspectivei narative, timpul prezent și subiectiv, fluxul conștiinței, memoria afectivă, narațiunea la persoana I, anticalofilismul, dar și autenticitatea definită ca identificarea actului de creație cu realitatea vieții, cu experiența nepervertită cu trăirea intensă.


4.Textul narativ este structurat în două părți precizate în titlu, care indică temele romanului,

și în aceelași timp, cele două experiențe fundamentale de cunoaștere trăite de protagonist: dragostea și războiul. Dacă prima parte reprezintă rememorarea iubirii dintre Ștefan și Ela, a doua urmărește experiența de pe front a lui Ștefan din timpul Primului Război Mondial.


5. Titlul

face referire la natura interioară misterioasă, tainică și dramatică a personajului prin folosirea termenului de „noapte”, iar dragostea şi războiul constituie temele și domeniile de experienţă ce-l marchează adânc şi copleşitor pe acesta.


6.Romanul este scris la persoana întâi, sub forma unei confesiuni a personajului principal,

Ștefan Gheorghidiu, care trăiește două experiențe fundamentale: iubirea și războiului. Narațiunea la persoana I, cu focalizare exclusiv în tema/viziunea „împreună cu”, presupune existența unui narator implicat. Punctul de vedere unic și subiectiv al personajului-narator, care mediază între cititor și celelalte personaje, face ca cititorul să cunoască despre ele atât cât știe și personajul principal.  Însă situarea eului narativ în centrul povestirii conferă autenticitate, iar faptele și personajele sunt prezentate ca evenimente interioare, interpretate, analizate.


7.Romanul debutează printr-un artificiu compozițional:

acțiunea primului capitol, La Piatra Craiului în munte, este posterioară întâmplărilor relatate în restul Cărții I. Capitolul pune în evidență cele două planuri temporale din discursul narativ: timpul narării (prezentul frontului) și timpul narat (trecutul poveștii de iubire). În primăvara lui 1916, în timpul unei concentrări pe Valea Prahovei, Ștefan Gheorghidiu asistă la popota ofițerilor la o discuție despre dragoste și fidelitate, pornind de la un fapt divers aflat din presă: un bărbat care și-a ucis soția infidelă a fost achitat la tribunal. Această discuție declanșează memoria afectivă a protagonistului, trezindu-i amintirile legate de cei doi ani și jumatate de căsnicie cu Ela.

„Eram însurat de doi ani și jumătate cu o colegă de la Universitate și bănuiam că mă înșela” este fraza cu care debutează abrupt (concentrează intriga) cel de-al doilea capitol, Diagonalele unui testament, dar și retrospectiva iubirii dintre Ștefan Gheorghidiu și Ela. Tânărul, pe atunci student la filosofie, se căsătorește din dragoste cu Ela, studentă la Litere, orfană crescută de o mătușă. Iubirea bărbatului se naște din milă, duioșie – „Iubești întâi din milă, din îndatorire, din duioșie, iubești pentru că știi că asta o face fericită” – dar, la o autoanaliză lucidă, naratorul mărturisește că mai ales din orgoliu – „Începusem totuși să fiu măgulit de admirația pe care o avea mai toată lumea pentru mine, fiindcă eram atât de pătimaș iubit de una dintre cele mai frumoase studente, și cred că acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri”.

După căsătorie, cei doi soți trăiesc modest, dar sunt fericiți.

Echilibrul tinerei familii este tulburat de o  moștenire pe care Gheorghidiu o primește la moartea unchiului său avar, Tache. Ela se implică în discuțiile despre bani, lucru care lui Gheorghidiu îi displace profund – „Aș fi vrut-o mereu feminină, deasupra acestor discuții vulgare”. Mai mult, spre deosebire de soțul său, Ela este atrasă de viața mondenă, la care noul statut al familiei îi oferă acces. Cuplul evoluează spre o inevitabilă criză matrimoială, al cărei moment culminant are loc cu ocazia excursiei de la Odobești, prilejuită de sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena. În timpul acestei excursii, se pare că Ela îi acordă o atenție exagerată unui anume domn G., care, după opinia personajului-narator, îi va deveni mai târziu amant. După o scurtă despărțire, Ela și Ștefan se împacă. Înrolat pe frontul românesc, Gheorghidiu cere o permisie, ca să verifice dacă soția îl înșală, fapt nerealizat din cauza izbucnirii războiului.


8. A doua experiență în planul cunoașterii existențiale o reprezintă războiul, iar „Absolutul morții eclipsează absolutul iubirii”(Dumitru Micu).

Imaginea războiului e realistă – „Dacă istoria e interesată de marile bătălii […], romanul reflectă mai curând aspectele neglijate și neglijabile ale războiului: frigul, durerile de stomac, întâmplările comice și absurde”. Frontul înseamnă haos, mizerie, măsuri absurde, învălmășeală, dezordine. Ordinele ofițerilor superiori sunt contradictorii, legăturile dintre unități sunt aleatorii. Din cauza informațiilor eronate, artileria română își fixează tunurile asupra propiilor batalioane. Se observă diferența dintre romanul tradițional de război (Război și pace de Lev Tolstoi) și romanul modern: „renunțarea la ierarhia de semnificație a evenimentelor exterioare sau, în orice caz, reducerea ei drastică, cultivarea în consecință a evenimentului comun, banal, cotidian”.

Experiențele dramatice de pe front modifică atitudinea personajului-narator față de celelalte aspecte ale existenței sale: „Atât de mare e depărtarea de cele întâmplate ieri, că acestea sunt mai aproape de copilăria mea, decât de mine cel de azi… De soția mea, de amantul ei, de tot zbuciumul de-atunci, mi-aduc aminte cu-adevărat, ca de o întâmplare din copilăria mea”. Capitolul Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu ilustrează absurdul războiului și tragismul confruntării cu moartea.

Viața combatanților ține de hazard, iar eroismul este înlocuit de spaima de moarte care păstrează doar instinctul de supraviețuire și automatismul: „Nu mai e nimic omenesc în noi.”. Drama colectivă a războiului pune în umbră drama individuală a iubirii. Rănit și spitalizat, Gheorghidiu se întoarce acasă, la București, dar se simte detașat de tot ce îl legase de Ela. Obosit să mai caute certitudini și să se mai îndoiască, o privește acum cu indiferența „cu care privești un tablour” și hotărăște să o părăsească: „I-am scris că îi las absolut tot ce e în casă, de la obiecte de preț la cărți …, de la lucruri personale la amintiri. Adică tot trecutul.”.


9.Relatarea și povestirea sunt înlocuite în proza modernă cu analiza și interpretarea,

de unde impresia de epic evenimențial sărac în favoarea analizei. Masa de la unchiul Tache este prezentată ca o scenă balzaciană: așezarea personajelor, interesul pentru moștenire, portretul bătrânului avar și al arivistului lingușitor, Nae Gheorghidiu.


10.Stilul anticalofil

pentru care optează romancierul susține autenticitatea limbajului. Scriitorul nu refuză corectitudinea limbii, ci efectul de artificialitate.

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război este un roman modern, psihologic, având drept caracteristici: unicitatea perspectivei narative, timpul prezent și subiectiv, memoria afectivă, narațiunea la persoana I și autenticitatea trăirii.

 

Pentru realizarea acestui comentariu, am avut în vedere: „Eseul” de Liliana Paicu, M. Lupu, M. Lazăr, „Eseul – Varianta rapidă de pregătire pentru bacalaureat. Literatura română” de Liliana Paicu, M. Lupu, M. Lazăr, „Eseul. Pregătire individuală pentru proba scrisă. Bacalaureat. Limba română” de Liliana Paicu, M. Lupu, M. Lazăr.

Elevă a Liceului Teoretic „Ion Constantin Brătianu” din Hațeg iubește literatura. Cu dorința de a scrie cât mai mult, s-a alăturat echipei POV21 pe data de 30 aprilie 2019. Este îndrăgostită de sentimente, natură și umanitate, fire analitică și realistă continuă să scrie despre ceea ce vede în jur.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi