Ultimul început

"în Diverse" "de POV21"

Iubitule,

Ultimul tău zâmbet, ușor timid, pe care mi l-ai dat înainte să mor în mintea ta mă va bântui mereu.

Ultima atingere de mână pe care am avut-o înainte ca tu să fii rănit, a fost rece, rapidă, și regret acum că nu a durat mai mult.

Ultima vorbă pe care mi-ai rostit-o, a fost uitată de mintea mea proastă, căci nu se aștepta în veci ca buzele tale frumoase să nu mai rostească altele.

Ultima îmbrățișare a fost strânsă, plină de emoții, dar la fel de scurtă ca și ultima atingere de mână.

Și totuși nu trece o zi fără să nu mă întreb dacă cumva, poate nu au fost ultimele. Dacă nu cumva, atunci când mult timp a trecut peste noi, iar noi suntem într-un final fericiți, ne vom întâlni, pe stradă, întâmplător.

Ne vom opri față în față, surprinși de soartă, și ne vom privi, lung, profund, tăcut.

Îmi imaginez că o să mă recunoști din poze, și că ochii tăi negri o să stăruie asupra mea minute bune, ce pentru mine vor părea decenii întregi, pentru a reține fiecare trăsătură pe care tu o consideri schimbată la mine.

În timp ce tu vei face asta, eu mă voi întreba dacă ochii tăi au fost vreodată mai negri și mai frumoși de atât.

Îmi imaginez că vei zâmbi, ușor nervos, căci probabil limba ta va vrea să-mi spună cuvinte multe și dure, pentru faptul că n-am luptat pentru tine, dar inima ta nu îi va permite să mă rănească, căci, deși a trecut mult timp peste noi, ea va ști că acele cuvinte vor fi otrava care mă va distruge, chiar și după atâția ani.

În timp ce tu vei face asta, eu am să te privesc, așa cum n-am mai făcut-o de ani și am să mă întreb dacă am fost mereu atât de scundă pe lângă tine.

Și îmi mai imaginez că după ce figura, îmbrăcămintea, culoarea ochilor mei îmbătrâniți de timp îți vor rămâne în minte, mă vei prinde de mână și îmi vei săruta cu grijă încheietura mâinii stângi, așa cum făceai în nopțile furtunoase, în care mă jucam în părul tău lung și blond ca să adormi, iar apoi mă vei trage cu putere în brațele tale, parcă dorind să îmi amintești unde îmi este locul.

În timp ce tu vei face asta, eu am să realizez în schimb cât de mult mi-a lipsit parfumul tău de mosc.

După ce mă vei fi îmbrățișat suficient de mult încât și parfumul meu să îți rămână măcar pentru scurt timp imprimat pe haine, te vei da doi pași în spate și vei zâmbi.

Un zâmbet trist, care țipă rămas bun.

Nu o să îmi spui nimic, când ai să-mi ferești două șuvițe de păr de pe față, așa cum obișnuiai, iar eu am să mă întreb cum suna vocea ta atunci când încă eram fericiți.

Și voi simți cum mă ofilesc din ce în ce mai tare când mâna ta rece va dispărea ca arsă, când prima mea lacrimă îți va atinge pielea fină a mâinii.

Vei trage aer în piept, îți vei corecta statura și vei începe să treci în continuare pe lângă mine, pas cu pas, secundă cu secundă.

În tot acest timp eu te voi privi printre lacrimi, întrebându-mă dacă ar trebui poate să îți mai spun eu ceva, ca să mai rămâi încă puțin în mijlocul străzii.

Când voi realiza că am nevoie să îți mărturisesc că despărțirea noastră m-a durut și pe mine și că încă mai am nevoie să mă salvezi din greșelile mele, va fi deja prea târziu.

Tu vei dispărea prin mulțimea de oameni, iar eu voi ajunge la concluzia că poate așa este cel mai bine.

Mă voi gândi că tu, dispărând așa, este modul în care te vei salva de încă o rană în sufletul tău fragil!

Totuși, acesta este un viitor fictiv. Orice am face, noi aparținem acum trecutului, căci prezentul nu a fost niciodată domeniul nostru.

De menționat că acesta este un fragment dintr-o carte pe care o scriu pe wattpad, anume Nyssa.

Miruna Popa

Foto: Boroica Denisa

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*