Şi ştii ce e culmea?
Cu cât iubești mai multe, cu atât rămâne mai puțină iubire.
Am fost şi eu la început
Doar o inimă ce bătea în tine, mamă.
N-a trecut mult. Şi am crescut
Și-mi pare rău că nu am băgat de seamă
Câte inimi naiv am primit,
Câte începeau în mine să bată,
Pe câte cu drag le-am iubit
Şi de câte am fost trădată.
Și au murit câteva încet în mine
Și poate eu în unele mai trăiesc…
Poate unora le face încă bine
S-audă un sincer de-al meu „Te iubesc!”
Port şi inimi ce-s captive în astă strâmtoare
Le țin orbește de parcă le-aş putea păstra,
Dar lăsându-le libere, pleacă și parcă doare
Că mă încăpățânam să cred că le păsa…
Așa că, omule, acum ascultă-n al meu sfat:
Dacă acele inimi nu te fac să te iubești
Și nu mai are loc şi inimioara ta în al tău palat
Fă puțin curat și ce bine ai sa trăiești.
