Ioana Dumitrăchescu

Ioana Dumitrăchescu – o altfel de literatură

"în De POVeste" "de POV21"
Ioana Dumitrăchescu este o scriitoare din Oradea, având vârsta de 31 de ani și fiind încă la început de drum. Ea a revoluționat industria literară, punându-se în pielea cititorilor și oferindu-și cărțile pe gratis, în format PDF, oricui își dorește să citească. Totodată, cărțile pot fi achiziționate și în format clasic, letric. Sprijină fiecare scriitor la început de drum, susține orice idee ce poate fi pusă în aplicare, ba chiar pune la dispoziție și cursuri de scriere creativă pentru doritori.
Î: Ce a determinat decizia ta de a-ți împărtăși sentimentele și gândurile cu cei din jur? 
Încă de mic copil am simțit că trebuie să las ceva în urma mea. Ceva care să rămână în memoria oamenilor pentru mult timp. Eram copil când am descoperit minunata lume a cărților și visam cu ochii deschiși la romanele pe care le voi scrie. Voiam să fiu cunoscută, să ajung celebră prin cărțile mele, nu din egoism, ci din simplul fapt că știam, undeva în sinea mea, că romanele și cărțile mele vindecă. Și iată! Am scris peste 10 cărți, atât de ficțiune cât și de non-ficțiune (chiar dacă momentan am publicat doar două!) și acum lucrez la ele să le rescriu, astfel încât să ajungă cât mai repede în mâinile cititorilor.
Î: Am înțeles că ai scris „Lacrimi de îngeri” și  „S-a sfârșit înainte să înceapă” pornind de la ceea ce ai trăit tu. Există vreo legătură între cele două romane?
Nu. Nu există nicio legătură. În ,,Lacrimi de îngeri (dincolo de viață), am vrut să redau povestea de iubire a unui amic de-al meu care s-a sinucis. Era tare trist, și îmi spusese că iubește o fată pe care nu o va uita niciodată. Pornind de la povestea lui tristă, am creat una și mai dramatică: iubirea Alexandrei pentru trei bărbați diferiți. Am putea spune că romanul este unul metaforic, fiecare bărbat întruchipând o perioadă de timp. Cristian reprezintă trecutul. Florin – prezentul. Iar Ștefan – viitorul.
S-a sfârșit înainte să înceapă”, pe de altă parte, prezintă tot o iubire imposibilă, dar de data asta nu din cauza destinului, ci a personajului principal care a decis să renunțe la cea pe care o iubea până când a fost târziu.
Î: După ce am citit cărțile am observat că esența fiecăreia este păstrarea identității umane, precum și a sentimentelor de dragoste adevărate. Reușești să ții piept tuturor părerilor?
La început a fost mai greu. Am fost atât de entuziasmată de „Lacrimi de îngeri (dincolode viață)”, încât chiar credeam că ceea ce a ieșit din mintea și inima mea e un roman foarte bun. Când au început primele recenzii negative, am dat în depresie. Câteva luni nu am mai scris nimic. Consideram că nu am talent, că poate nu acesta este drumul meu în viață, că nu mai are rost nimic. Sunt o fire sensibilă, și am plâns de fiecare dată când mă gândeam la acel roman.
Apoi, după câteva luni, nu am mai rezistat. Fără scris eu nu pot! Mă simțeam inutilă pe acest pământ. Mă gândeam că mai bine mor decât să nu scriu. Știu că sună dramatic, dar așa gândeam. Și mi-am zis: ei, nu trebuie să placă tuturor ceea ce scriu. E absurd! Nici măcar cei mai mari autori clasici sau contemporani nu sunt pe gustul tuturor oamenilor. Așa că m-am apucat de romanul fantasy ,,Blestemul Tăcerii” și de ,,S-a sfârșit înainte să înceapă”.
Am luat foarte în serios vorbele unor autori americani: întotdeauna să scrii romanul pe care ți-ar plăcea să-l citești. Și așa am făcut. Cred că se vede, căci romanul cu doctorul a ieșit mult mai bine.
Î: Asemenea fiecărui om, ai avut nevoie de susținători. Care au fost persoanele care te-au susținut?
Din păcate nu am avut parte de mulți susținători. Familia, deși ar trebui să fie prima care să mă susțină, nu prea a făcut-o. Și cumva e de înțeles. În România se merge mult pe convingerea că nu poți trăi din scris. Singurii care au crezut în mine au fost câteva prietene și prietenul meu. Totuși, există scriitori care își duc toate zilele din scris, de aici ambiția mea ca scriitor, care totodată este și devizia mea: dacă ei au reușit, și eu pot reuși!
Î: Crezi că poți fi un scriitor fără o anumită inteligență emoțională?
Consider că un scriitor trebuie să aibă o anumită doză dramatică. Indiferent de genul pe care îl scrie. Fără dramă, fără un conflict, nu există poveste. Evident, toți punem părți din sufletele noastre pe care le așternem pe hârtie fără să ne dăm seama. Dar a fi scriitor e mai mult decât a te așeza la calculator și a scrie. Trebuie să ai un mesaj, o poveste, o idee pe care să le dezvolți și să le așterni în Word și apoi în carte. Inteligența emoțională este importantă, mai ales în realizarea personajelor și a conflictelor pe care ei le au. Dar nu trebuie să fie și scriitorul așa. E destul să-și imagineze.
Fantezia și creația unei povești neobișnuite e tot secretul.
Î: Ce părere crezi că ar avea personajele principale din cărțile tale despre tine?
Sunt foarte rea cu ei și le creez multe probleme. Îi despart de dragostea adevărată, îi fac să sufere, să învețe lecții de viață. Îmi doresc să avem o legătură mai bună. Dacă tot sunt un fel de Dumnezeu pentru ele. Deși nu neapărat. Poveștile sunt transmise de personaje. Eu doar le scriu, precum un mesager care duce un mesaj, o scrisoare.
De multe ori îl simțeam pe Antonio în timp ce scriam. Arțăgos, înfumurat, egoist, dar când venea momentul întâlnirii cu Paola, era ca un cățeluș, așa docil. Și totuși a fost un indecis, un fricos, în loc să-și lase soția, și-a lăsat dragostea adevărată. Când a vrut să o repare, a fost prea târziu.
Cred că Antonio m-a urât pentru asta. Alexandra din Lacrimi în schimb, m-a urât și ea pentru finalul dramatic. Nu a rămas cu niciun băiat. Ce să fac dacă în mintea mea, așa trebuia să se termine poveștile? Nu aveau altă cale.
Î: Personajele cărților tale sunt transpuse din persoane reale? De ce?
Florin a fost persoană reală. În rest împrumut din mine cam la toate personajele. Fie bune, fie rele. Fiecare avem și părți bune și părți mai puțin bune. Nu cred că se pune dacă mă gândesc la o persoană anume când scriu o carte. Practic, nu scriu despre aceea persoană, ci pur și simplu mă gândesc că s-ar potrivi cu un anume personaj din carte. Așa a fost și la romanul cu doctorul. Și cam la toate. La unele romane am luat imagini de pe net cu înfățișarea fizică a personajelor, ca să mă inspir, și să pot vedea cu ochii minții ca un film întreaga poveste în timp ce o scriu. Evident că cititorii vor avea o altă imagine în timp ce citesc. Nu mă îndoiesc de asta. Dar pe mine mă ajută mult în filmul mental.
Î: Am observat că în timpul liber te ocupi cu astrograme. Care îți este mai aproape de suflet: scrisul sau astrogramele?
Da, așa este. Fac astrograme în majoritatea timpului. Scriu și citesc. Și cam atât. Nu pot să spun că astrologia este mult mai aproape de suflet, sau scrisul. Ambele sunt la fel de importante pentru mine. Prin astrologie am ajuns să mă cunosc, să îmi dau seama și mai mult cine sunt și ce fac aici. Am ajuns să descopăr care îmi sunt lecțiile de viață, pe ce drum să o apuc, și cum aș putea să fac asta.
Nu pot să pun una singură pe primul loc. Atât scrisul cât și astrologia au un loc aparte în sufletul meu. Și mereu va fi așa.
Î: Care este citatul în care te regăsești? 

„Sunt iubiri care se nasc și mor. Altele care și-au încheiat misiunea, scurtă de altfel, și pentru care plângi puțin timp și îți revii. Și mai sunt acele iubiri care nu te lasă să respiri, stau agățate de mintea și spiritul tău și nu îți permit să iei nici măcar o gură de aer de unul singur, nu cumva să le dai uitării. ”  – S-a sfârșit înainte să înceapă


Autor: Antonia Alexandra Szabo

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi