Cătălin Acatrinei- „Sursa mea de inspirație sunt oamenii sinceri!”

"în De POVeste" "de POV21"

Cătălin Acatrinei, student în Turcia, blogger îndrăgit de tineri în România:

„Sursa mea de inspirație sunt oamenii sinceri!”


Într-o perioadă în care tinerii sunt din ce în ce mai banalizați de societate, de sistem și uneori chiar și de cei care ar trebui să le încurajeze imaginația, unii dintre ei reușesc să ducă o luptă împotriva curentului de plafonare a minților ilustre. Ei demonstrează că țara încă mai are tineri mult mai inteligenți decât criticii lor.

Un astfel de tânăr este Cătălin, fost student în țară, la momentul actual masterand la o universitate internațională în Turcia.

 

Cum l-am găsit?

E aproape imposibil să nu auzi de el. Cătălin a reușit până acum să fie tot ce și-a dorit.

Întâi, a fost un simplu student. A ajuns un voluntar distins la nivel național pentru activitățile în care s-a implicat. Apoi, a devenit scriitorul îndrăgit mai cu seamă de adolescenți, un scriitor prin care cuvintele curg altfel, încât te face să iubești iubirea imediat ce ai ajuns pe blogul său: www.acatrineicatalin.ro.

Fiindcă știam că am de-a face cu un om extraordinar, aș putea spune „un Eminescu al zilelor noastre”, am decis să îl contactez pentru a afla mai multe despre el. Deși face față cu greu unui program încărcat, mi-a scris cât de repede a putut și a acceptat propunerea mea de a-mi răspunde la câteva întrebări. Așa a luat naștere următorul interviu:

Î: Bună, Cătălin! Cum te-ai descrie în câteva cuvinte pentru cei care nu te cunosc?

R: Salutare! Sau „Merhaba!”, cum se spune în turcă. 😊 Oh, de fiecare dată când primesc această întrebare îmi ia mult să ofer un răspuns. Simt, pe zi ce trece, că sunt altfel, că mă privesc cu alți ochi, că mă gândesc la propria mea persoană cu altă minte.

Există două tipuri de oameni care nu mă cunosc: cei care nu au auzit vreodată de mine și cei care au ales să mă judece după aparențe drept un tip arogant, pe alocuri egoist și mult prea indiferent la ceea ce se întâmplă cu cei din jur.

Ceea ce pot spune eu despre mine, însă, e că sunt mai simplu decât ar părea. Poate că sunt și arogant, egoist, indiferent. Totuși, sunt și băiatul ăla de ar trăi într-o cabană la capătul lumii doar cu persoana iubită, pentru că asta l-ar face fericit. Sunt și băiatul ăla care se supără mult, dar mult prea repede, cât și băiatul ăla care adoră să îi facă pe cei de lângă el să râdă, asta pentru că mulți dintre oamenii cu care m-a adus viața laolaltă până acum nu au fost preocupați de fericirea mea.

 

Î: Ce ai studiat în România și ce studiezi acum, în străinătate?

R: Pe scurt, am absolvit ca șef de promoție Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași în 2014. Apoi, în 2018, am absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. Anul acesta, în vară, am absolvit, în calitate de șef de promoție, specializarea Comunicare și Relații Publice a Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice din Iași.

Începând din septembrie 2019 pot spune cu mândrie că studiez PR and Information la Facultatea de Comunicare a Universității „Kadir Has” din Istanbul.

Pentru cei care vor să știe toată povestea, jurnalul meu de student în România este unul plin de suișuri și coborâșuri. După ce am absolvit Seminarul Teologic Ortodox din Iași am decis, cu jumătate de inimă, mai mult din inerție, să continui studiile la Facultatea de Teologie Ortodoxă, unde, după primele două săptămâni, m-am convins singur că nu mă aflu în locul potrivit din simplul motiv că nu era ceea ce îmi doream.

Îi vedeam pe colegii mei entuziasmați de cursuri, de activități, de tot ce înseamnă teologia, iar eu simțeam în sinea mea că nu acolo îmi este locul, că sunt rătăcit, fără sens.

Nu am renunțat!

Nu m-am retras, ci am continuat facultatea, păstrându-mă de-a lungul celor patru ani de studii pe o poziție onorabilă în clasament. De ce? Pentru că eu cred că una dintre cele mai importante valori ale unui om este asumarea.

Experiențele prin care am trecut până acum m-au învățat să îmi duc la bun sfârșit toate angajamentele pe care mi le-am luat. De altfel, nici nu pot spune că regret că am studiat teologia în continuare. M-a ajutat să rămân un om moral, să văd mai limpede binele și răul. M-a învățat să măsor de zece ori și să tai o singură dată atunci când vreau să iau o decizie.

Totuși, pentru că nu mă simțeam împlinit cu ceea ce făceam, am ales să încep și a doua facultate, atunci când eram deja în anul al treilea la teologie. Așa am ajuns să studiez Comunicare și Relații Publice la Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice din Iași, o specializare de care m-am îndrăgostit iremediabil și pe care o recomand cu toată inima.

Efectiv, mi-a schimbat viața, perspectiva, viitorul, totul.

În Turcia, am ajuns cu bursă de studiu la Kadir Has University, o universitate privată din Istanbul care se laudă cu un palmares impresionant de premii, câștigate mai ales în domeniul sportului, cu un program foarte bun de exchange pentru studenții din străinătate și la care se studiază în engleză, spre fericirea mea. În general, tinerii visează la Occident. Eu am ales Orientul și nu îmi pare rău. 😊

Î: În opinia ta, care este diferența dintre a studia în România și a studia în străinătate?

R: Diferența e că în România luăm educația un pic mai în serios, privim studiul cu ceva mai multă severitate. În străinătate, atmosfera e mai relaxată. Uneori e enervant de relaxată, deoarece mi se pare că așteptările profesorilor sunt modeste. Gradul de competitivitate scade, deoarece nu te mai simți provocat să descoperi.

Când orice răspuns e bun, oricât de superficial și nejustificat ar fi, te gândești adesea dacă merită să te mai strofoci să găsești cel mai bun răspuns.

Sunt profund recunoscător că m-am format în sistemul educațional din România, chiar dacă e unul cu multe metehne, să fim onești.

Faptul că am învățat într-o universitate cu pretenții în țară mi-a dat mai mult curaj să vin aici. Îmi dau seama acum cât de mult s-a îmbogățit cultura mea generală în timp ce mi-am tocit coatele în amfiteatrele incomode românești.

Î: Ce carieră ai vrea să urmezi la terminarea studiilor?

R: Am luat acum câțiva ani decizia de a nu-mi mai face planuri serioase pe termen lung, pentru că totul se schimbă de azi pe mâine.

Acum cinci ani, dacă mă întrebai unde voi fi acum, cu siguranță nu aș fi spus că îți voi răspunde la un interviu din inima Turciei. Asta e cea mai evidentă dovadă că degeaba aș spune acum ce vreau să mă fac când voi fi mare. Dumnezeu are planurile sale cu mine. Tot ce îți pot spune e că mi-ar plăcea să creez. Asta mi-aș dori să fac: să am o carieră care să îmi permită luxul de a aduce un plus de valoare.

Nu mă văd făcând ceva redundant, nu mă simt în stare să fiu precum un hamster care se urcă în rotița lui și aleargă până amețește.

Vreau să fiu în afara cuștii.

Î: Din punctul tău de vedere, te-a ajutat sistemul românesc de învățământ să ajungi unde ești acum?

R: Da, foarte mult! Nu știu dacă doresc sistemului românesc de învățământ să se occidentalizeze. Poate că scârțâie pe alocuri, dar faptul că totul e… old school mă face să îi acord respect.

Î: Ce reprezintă pentru tine scrisul și arta în general? 

O binecuvântare și un blestem.

Un blestem pentru că să fii ales să porți darul de a fi artist presupune să lași toată durerea lumii să treacă prin tine.

Am deseori senzația că simt orice sentiment cu o intensitate deosebită. Unii apropiați chiar spun că exagerez în dozele de emoții.

Cu siguranță arta mă va omorî într-o bună zi. Mă face să mă comport ca un nebun: când vesel, când trist, când nostalgic, când lipsit de vlagă. 😊)

O binecuvântare pentru că poți da formă unor stări pe care alți oameni le trăiesc, dar nu le pot exprima.

Deseori primesc mesaje de la cei care mă citesc în care mi se spune că am transmis prin ceea ce am scris exact emoțiile care le aveau în interiorul lor și pe care nu le pot răsturna în afara lor.
Am primit chiar și mesaje în care mi se mulțumea pentru că le-am salvat viața, deoarece erau pregătiți să își curme zilele. Se simțeau neînțeleși, însă postările de pe blogul meu i-au ajutat să înțeleagă că nu sunt singuri și că e normal ca zi de zi, mai ales când te lovește dragostea, să simți și extaz, și dezamăgire, și speranță, și disperare și așa mai departe.

De fapt, acești oameni m-au convins să continui să public rânduri după rânduri. Mi-am zis în sinea mea:

Cătălin, chiar și dacă un singur om îți citește aberațiile și se regăsește în ele înseamnă că faci un lucru bun!

În prezent sunt mii care citesc fiecare articol. Asta mă sperie și mă bucură în același timp, dar mai presus de toate sunt recunoscător pentru încredere.

Încrederea e cea mai grea virtute de câștigat și le mulțumesc celor care mi-o oferă!

Î: Citindu-ți textele de pe blog rămân foarte surprins. De unde îți vine această inspirație? Ai vreo muză?

R: Da! Sursa mea de inspirație sunt oamenii sinceri! Îmi place să îi urmăresc, să le ascult poveștile, să cobor periculos până în măduva sufletului lor.

Unele texte au luat naștere doar de la niște vorbe aruncate la întâmplare de cei din jur, la prima vedere neînsemnate. Altele au apărut și în urma trăirilor mele, nu toate fericite, nu toate triste. Dar cele mai multe au fost rodul întâlnirii mele cu oamenii.

De asta aleg să circul cu mijloacele de transport în comun sau să merg mult pe jos, prin parcuri, piețe, să observ de la distanță. Să ascult și să fiu atent la detalii.

Î: Crezi ca țara noastră poate deveni vreodată, din punct de vedere educațional, un reper pentru studenții care își doresc mai mult?

R: Cu siguranță! Țara noastră are toate ingredientele. Doar trebuie să își deschidă mult mai larg brațele față de studenții din străinătate.

Din propria experiență, îți pot spune că un student venit de peste hotare alege universitatea la care vrea să studieze în funcție de cât de prietenoasă este la primele interacțiuni, dacă află tot ce are nevoie simplu, ca și când i-ar povesti o cunoștință despre cum e să studiezi la acea instituție.

Noi avem un sistem de învățământ foarte bun datorită profesorilor bine pregătiți. Totuși, suntem reticienți atunci când suntem puși în postura de a primi la noi acasă studenți din culturi diferite.

Î: Un gând de încurajare pentru tinerii din România, te rog!

R: Mi-aș dori tare mult ca tinerii din ziua de astăzi să își urmărească obiectivele văzându-și de treaba lor. În viață au reușit și au fost fericiți cei care nu au ținut cont de invidia celorlalți. Deseori am căzut pradă hate-ului primit: ba că sunt tocilar, ba că nu scriu bine, ba că nu am aptitudinile necesare să mă fac remarcat sau să devin cine vreau să devin etc. Am început să cresc abia în momentul în care am ignorat toate mesajele de Nu se poate! care mi-au ieșit în cale.

Sfatul meu e să nu luați seama la gurile rele și să vă ocupați de visurile voastre.

 

Cine vă zice că nu se poate, cu siguranță nu a încercat sau nu are ce căuta în viața voastră. Acela nu se va putea bucura de succesul vostru!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*