România, trezește-te! Dă-le un job studenților!

"în Diverse" "de POV21"

Un sfert din viață ți-l petreci în instituțiile de învățământ. Presupunând că parcurgi etapele firești, adică clasele I-IV, gimnaziale, liceul, cel puțin trei ani de facultate. Dacă îndrăznești, faci și master. Poate ai face și doctoratul, dar nu mai ai bani și pentru el. Ar trebui să-l plătești din salariul tău.

Stai puțin, care salariu? Ai kilograme de diplome și ești șomer.

Ai terminat Medicina și după rezidențiat te-ai trezit că nu ai un venit?
Ai terminat UNATC și faci figurație în reclame?
Ai terminat Științe Politice, dar comuniștii își angajează doar rudele?
Ai terminat ASE și ultima oară preparai BigMac-uri?
România produce diplome pe bandă rulantă, însă câți dintre absolvenți reușesc să se angajeze? Dar câți își găsesc un job legat de ceea ce au studiat? Foarte puțini. De exemplu, pot număra pe degetele de la o mână oamenii pe care îi știu să se fi angajat în domeniul de studiu. Fiind absolvent de științe politice și masterand în studii de mediu, am lucrat în marketing și domeniul medical. Absolut nicio treabă.
Am o mulțime de prieteni studenți care își doresc să lucreze, dar nu găsesc nimic mulțumitor. Și nu din cauză că ar avea pretenții exagerate, ci fiindcă cele mai multe firme cer experiență. Și nu cred că cineva cu facultate sau master își va dori să lucreze într-un depozit, să fim serioși.

România, trezește-te! Toată experiența unui student înseamnă un sfert de viață în care a tocit pentru tine materie peste materie, nu a dormit nopțile ca să-și dea testele, bacul, admiterea, examenele și a stat ca un robot în sala aia cu pereți albi, respectându-ți legile.

Nu toți studenții au părinți înstăriți. Nu toți studenții își permit Balenciaga și fac colecții cu Armani. Sunt tineri care își lasă familia și prietenii și merg în alt oraș pentru a avea șanse la un viitor mai bun. Voi, ăștia care conduceți corporațiile, ați fost vreodată în weekend la autogară să vă luați pachetul cu mâncare de acasă?
Înveți, mergi la cursuri, îți iei examenele că doar nu vrei să fii ca ultimul om din cătun. Vrei să ai un job bine plătit, să-ți urmezi visurile. Și stai și pierzi vremea pe tot felul de aplicații și site-uri cu anunțuri de angajare. Îți dai seama că degeaba cauți în domeniul tău de studiu, că vor experiență. N-ai de unde s-o scoți, deși poate ești mult mai bine pregătit decât cel care va fi angajat în locul tău. Așa că nu-ți rămâne de făcut decât să te mulțumești să prepari hamburgeri, să încerci să fii barman că poate mai prinzi bacșiș, să faci peri albi într-un call center sau poate ai noroc de un post în resurse umane.
E adevărat că prin Legea nr. 72/2007 se urmărește stimularea financiară lunară a angajatorilor pentru încadrarea în muncă a elevilor şi a studenților. Asta în cazul în care vă mirați de bunăvoința directorilor că se gândesc și la tineri. Au un interes financiar și ei, desigur. Pe de altă parte, România este ţara cu cel mai scăzut procent de persoane cu studii universitare din totalul populaţiei din UE, doar 18%. Și asta în condiţiile în care Bulgaria are 28%.
Mai mult, un studiu internaţional (Trendence Graduate Barometer 2015) evidențiază faptul că 58% dintre studenţi spun că îşi vor găsi greu un loc de muncă. Conform rezultatelor, studenţii români sunt singurii din Europa care sunt pregătiţi să muncească 40 de ore pe săptămână la primul job, având şi aşteptări mici în privinţa salariului.

Ăsta e sistemul, obișnuim să spunem și în loc să evoluăm, facem opusul. Ei bine, acest sistem poate fi schimbat.

Am putea lua exemplu din modelul german de învățământ superior, care este sănătos şi productiv. Se întâmplă în landul Baden-Wurttemberg (11 milioane de locuitori), unde se remarcă o rată a şomajului scăzută şi un PIB crescut, în comparaţie cu media din Germania şi cea din UE.
Ce este atât de deosebit la acest model? Sunt necesare atestatul de limbă și o notă mare la bacalaureat. Condiţia atipică este că admiterea la universitate se face doar după prezentarea unui contract semnat între student şi o companie germană. Astfel, va exista garanţia că studentul va fi deja plasat în piaţa muncii la terminarea studiilor.

Faceți ceva pentru viitorul țării!

Voi, cei care adormiți la ședințe în plen și vă faceți selfie-uri cu Viorica. Nu vedeți cât de jos ne aflăm? Ridicați ochii din ignoranța asta și priviți și către modelele de succes. Există alternative. Avem tineri cu potențial, cu minți iscusite care pot veni cu soluții. Am uitat… ai nevoie de experiență ca să faci asta.
Dar mai avem de așteptat. Propun să mergem la un film, oricum am o prietenă la Litere care vinde bilete la cinema…
Robert Udrea

 

1 Comment

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*