Iubirea

Iubirea

"în Citește-mă!/De citit" "de POV21"
Ne credem îndrăgostiți. Credem că iubirea vine din tot sufletul nostru, că nu am putea trăi fără anumite persoane. Ne batem cu pumnii în piept că noi știm să iubim, că ne sacrificăm pentru alții, că facem lucruri pentru ceilalți doar pentru că iubim. Oare? Oare să facem atâtea lucruri doar din iubire?

Suntem obișnuiți să ne mințim atât de des că simțim iubirea, când, de fapt, în spatele acestei iluzii se ascund multitudinile de nevoi nesatisfăcute, care urlă înăuntrul nostru și care vor să se îngrijească cineva de ele.

O persoană care iubește, niciodată nu îi va face rău acelei persoane. Nu îi va arunca vorbe urâte și nu o va face să se simtă josnică sau inutilă.

Din teamă că nu va mai fi cineva lângă noi, ne complacem în situații care ne distrug. Suportând frustrările și furia celorlalți, nu facem altceva decât să ne simțim și mai neîncrezători în propriile forțe, mai inutili. Ne spunem aceleași critici și vorbe urâte, care devastează frumosul și bunătatea ascunsă în spatele tuturor măștilor pline de trăiri negre. Ajungem să ne simțim mici, neapreciați și uitați parcă de toți.

Ne implicăm în relații toxice, care ne fac rău doar din frica de a nu rămâne singuri.

Realizăm, astfel, că nu ne cunoaștem pe noi, că nu știm ce se întâmplă în interiorul nostru, pentru că suntem prea speriați de gândul că nu suntem suficient de buni. Ne e frică că nu suntem demni de o iubire adevărată și sănătoasă.

Facem lucruri pe care nu ni le dorim doar din frica că acele persoane vor pleca din viața noastră. Iar frica nu are nimic de a face cu iubirea adevărată.

Aud mereu afirmații precum „Gelozia e normală, dacă ești gelos înseamnă că iubești”. Oare chiar să însemne iubirea gelozie? Un sentiment atât de pur și de inocent, poate cel mai frumos sentiment pe care o persoană îl poate simți… să fie el umbrit de frici, vorbe urâte și neîncrederi în propria persoană?

Atunci când iubim cu adevărat nu ne va fi niciodată frică că vom pierde persoana dragă. Asta deoarece știm cine suntem, ce merităm și niciodată nu le vom permite celorlalți să ne facă rău. Afirmăm atât de des că noi iubim… În același timp nu știm cum să ne arătam dragostea, afecțiunea, căldura și atenția. Ne place să îi criticăm pe ceilalți, să le spunem cum ar trebui să fie, să se comporte, să se îmbrace, ce alegeri să ia. Ne impunem propriile standarde, nevoi și păreri doar din dorința de a conta în viața cuiva. Nu ne acceptăm persoanele pe care susținem atât de mult că le iubim. Ne dorim ca ele să facă și să fie așa cum poate nu reușim noi să fim.

Dar atunci când iubim pe cineva, îl iubim pentru cum e el în esență, nu ne dorim să-l schimbăm.

Chiar dacă nu suntem de acord cu alegerile unei persoane, atunci când iubești, îi vei accepta și îi vei respecta alegerile și deciziile. Mulți cred că a fi egoist înseamnă să te gândești la tine.

Eu consider că persoanele egoiste sunt cele care, de fapt, nu au încredere în ele și nu se gândesc la binele lor. Vor doar să nu își arate vulnerabilitățile în fața celorlalți. Aceste gânduri îi sperie și atunci se impun într-un mod superior. A fi egoist înseamnă să le impui celorlalți dorințele și nevoile tale.

Suntem atât de obișnuiți să spunem că iubim când, de fapt, nici nu cunoaștem adevăratul sens al acestui sentiment plin de frumusețe și inocență.

E adevărat că nu e vina noastră,

Cineva care nu a avut parte de iubire și de afecțiune, nici nu va ști cum să o ofere și cum să o primească.

Noi nu știm să iubim cu sufletul.

Nu știm să lăsăm iubirea să ne vindece. Să transforme cele mai adânci răni în cicatrici pansate de magia acestui pur sentiment. Suntem învățați să iubim cu mintea, să nu oferim căldură, atenție și grijă, ci să impunem anumite opinii și reguli pe care le considerăm adevărate, fără ca măcar să cunoaștem o persoană în esența ei.

Vorbim atât de ușor despre un sentiment care ar trebui să aducă atât de multă fericire și liniște în sufletele noastre. De cele mai multe ori, noi înşine ne facem rău și ne provocăm suferință, vrând să credem că suntem îndrăgostiți.

Astfel ne creăm iluzia că nu ne mai simțim singuri, neiubiți și neapreciați.

Îi acuzăm pe ei că din cauza lor ne aflăm în această durere, dar noi suntem singurii care ne putem schimba viața. Noi suntem responsabili de propriile alegeri, de situații, de oamenii pe care îi întâlnim și cu care interacționăm.

O persoană care se va iubi și se va respecta nu îi va permite nimănui să o critice. Nici să îi provoace suferință sau tristețe. Vom atrage în viața noastră oamenii de care  avem nevoie pentru a ne învăța lecții importante. Chiar necesare în vindecarea și în evoluția noastră. Dacă vom învăța să ne iubim și să avem încredere în noi, atunci vom atrage lucruri  benefice în viața noastră, oameni frumoși care ne vor ajuta să ne vindecăm rănile.

Ne facem atât de multe griji și ne întrebăm de ce nu ne merge bine, de ce ni se întâmplă anumite lucruri.

Dăm vina pe destin, pe Dumnezeu, pe noroc sau pe ceilalți, în loc să conștientizăm ceea ce se intâmplă în interiorul nostru, să ne dăm seama că doar noi ne putem transforma viața într-una mai bună prin deciziile pe care le luăm și prin iubirea de sine. Totul pornește de la noi, din interiorul nostru.

Dacă vom fi critici, duri, nu vom avea încredere în ceilalți și nu vom ști cum să iubim. Asta este pentru că noi, de fapt, nu știm cum să avem grijă și cum să ne iubim pe noi.

Nu ştim cum să avem răbdare, să fim înțelegători și plini de compasiune cu sufletele noastre rănite, să nu ne facem și mai mult rău, criticându-ne, acuzându-ne și dorind mereu să schimbăm ceva la noi doar de dragul de a fi acceptați, validați și iubiți de către ceilalți.

Nu vom reuși niciodată să primim acea iubire și validare pe care o căutăm cu atâta ardoare.

Dacă nu vom conștientiza că doar începând să ne acceptăm, să avem grijă de noi și să ne oferim ceea ce avem nevoie, ne vom descoperi adevărata inocenţă, umbrită de emoții reprimate, precum frici, furii și tristeţi.

În loc să acuzăm, am putea doar să ne acordăm puțin timp cu noi. Timp în care să fim sinceri. Să nu judecăm, ci doar să vedem lucrurile cu compasiune și să realizăm de ce atragem, de fapt, acele situații și acei oameni care provoacă atât de mult rău.

Să fie doar ghinion sau să fie destinul care vrea să ne înveţe să ne iubim? Încearcă să ne arate și să ne demonstreze că nu avem nevoie de nimeni în viața noastră pentru a fi fericiţi și pentru a fi iubiți. Doar de luciditate în ceea ce priveşte rănile şi emoţiile noastre.


Autor: Păun Bianca

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Spirit în ruine

Cântec deziluzional prin note șuierate, o chitară acustică dezacordată plângând în surdină,
alt delir

Alt delir

  Stă pitit, m-așteaptă, de o viață, peste tot, și-mi urmărește atent
cuvântul

Cuvântul

În urna adâncă a vieții Primordial a fost cuvântul. Maestrul sfințirii de
Derulează înapoi