Acum e Octombrie

Acum e Octombrie, tu unde ești?

"în Poezie și literatură/Texte" by

De fiecare dată când trec pe aleea pe care te-am văzut prima dată, cum priveai pierdut la pavajul acoperit de frunze, trec printr-o neîncetată confuzie. Te asimilez cu vântul ce se juca atunci cu părul tău brunet, ciufulit. Nu-ți uit jacheta neagră, puțin îndoită la mâneci într-un mod dezordonat. Asta te caracterizează: dezordinea, haosul.

Nu îmi pot aminti dacă zâmbeai sau nu

Pentru o fracțiune de secundă, îmi fugise pământul de sub picioare. Mă vedeam doar cu tine, în adâncul toamnei, sub stejarul de lângă blocul tău. Acolo stau adeseori contemplând existența ta minoră, totuși atât de mare în lumea mea. Îmi plăcea să-ți zic Octombrie, pentru că nu știam numele tău. Îmi aduceai un oarecare fior învelit în contraste, ce-mi curgeau și-mi curg necontenit prin vene.

Cândva, pe aceeași alee, tot la 7:42, ni s-au întâlnit privirile. Simțeam că te cunosc deja. Cei din jur mereu râdeau, dar eu îl știam pe Octombrie al meu, și îl vedeam ca un fel de, hmm… incident.

N-ai vrut să-mi zâmbești, dar gropița din colțul stâng ți se accentuase. Știai deja că mă îndrăgostisem și te-ai răcit. Atunci ți-am zis Noiembrie, chiar dacă nu fusese vreodată vorba de noi. Am început să te analizez mai atent, în ciuda faptului că nu prea aveam ce să văd nou. Am început să te conturez vag pe retină, cu creioane colorate, căci pe atunci nu aveam de unde să știu că tu ești pictat.

Mă făceai să mă simt ca un copil

Mă făceai să iubesc toamna, să aștept dimineața, căci știam că mereu ne vom vedea pe aceeași alee, la aceeași distanță, măsurată parcă cu cea mai mare acuratețe. Și totuși, m-aș fi aruncat oricând în brațele tale, doar ca să-ți simt bătaia inimii și poate, să ți-o îngrop în mormanul de frunze, ca să te ascund de tot răul din jur.

Mă priveai cu reticență, în timp ce eu te priveam cu admirație. Uneori, nici măcar nu te oboseai să-ți ridici capul. Ştiam că o să fie diferit cândva, dar tot te-ai răcit. Și totuși, nu ai devenit Decembrie, ai rămas toamnă eternă.

Acum e Octombrie, tu unde ești?

Autor Anonim

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Am cucerit un Venus

Am cucerit un Venus

Plăpând pluteam deasupra lui Și mă gândeam la moarte, Un iad întreg
ludus

ludus

lumina roz a lămpii stârnește mișcarea browniană. gravitez în jurul tău de
scrisoare de adio

scrisoare de adio

scrisori neîncheiate, cu picioare fracturate-n zbor, mucegai pe la colțuri de la
valuri

Valuri

Te las în valuri, din mâini să-mi aluneci Să simți trecutul ce
Derulează înapoi