Spookfest
Spookfest

POV21 a ajuns și în Maramureș, debutând cu un eveniment de poveste: Spookfest. Cu prilejul sărbătorii de Halloween, echipa de la Sighetu Marmației, în colaborare cu Asociația Nordului, și-au propus să anime atmosfera în Friends Pub timp de două zile. Vă veți întâlni atât cu personaje clasice ale filmelor horror, cât și cu personaje de poveste – precum „Regina Tenebrelor”.

Știm că vă este dor de un party așa cum trebuie, așa că v-am pregătit două nopți demențiale de Halloween.

Evenimentul va avea loc pe 1 și 2 noiembrie, începând cu ora 18:00, fiind pregătit cu foarte mult entuziasm și bucurându-se de o mobilizare incredibilă. Majoritatea decorațiilor și a costumelor sunt făcute chiar de voluntari, iar programul este gândit în detaliu și… plin de momente și premii surpriză!

Vineri, 1 noiembrie, vom începe cu un joc de cărți arhicunoscut: „Cards Against Humanity”, continuând cu vizionarea filmului „Nightmare on Elm Street” și mai apoi „Fearpong” – varianta mai „jucăușă” a unui joc de Beerpong, încheind seara cu un party pe măsură!

A doua seară, sâmbătă, 2 noiembrie, ne vom scrie propriile „Povești Întunecate”. Echipa a pregătit și un film surpriză. Ca mai apoi să jucăm „Buzzed” în onoarea nostalgicului joc de „Am/N-am”, clasicul party fiind nelipsit de la finalul serii!

Ce mai aștepți? Ia-ți cel mai înfricoșător costum și hai cu prietenii la Spookfest!