Aveam întâlnire (partea a II-a)

"în Citește-mă!/De citit" "de POV21"

Am ajuns acasă și m-am bucurat de atingerea caldă a singurătății din culcușul meu ce poartă misterul unei peșteri uitate de mult de lume.
Îmi aprind o țigară, e una rătăcită undeva pe birou, nu am fumat de mult și am impresia că nu știu nici să țin scânteia în mână, nici să mă concentrez pe fumul ce îl inhalez. În scrumiera de metal am nămol, e o mocirlă de durere, pasiune și dragoste. Iubesc să fumez.
Mi s-a spus de multe ori că pielea mea nu ar putea mirosi a altceva, decât a coniac și tutun. Se spune că devii ceea ce consumi. Sunt un mugur de țigară și o sticlă goală de coniac.
Probabil de asta nu mă iubești, tu nu ești fumător, nici iubitor de alcool. Mereu am fost la poli opuși, poli rupți din ere glaciar paradoxale. Eu sunt precum lumea secolului XXI, mă topesc sub ochii nepăsători ai oamenilor, mă scurg din dragoste pentru ei și mă dăruiesc întrutotul. Ei distrug. Și tu distrugi.
Tu încă ești înghețat. Iubirea nu are efect de topire asupra ta, nici razele soarelui, nici oamenii din juru-ți. Ești imun la tot ce ține de tot și mă omori!
Provenind din lumi diferite și nu înțeleg nici acum, după atâta timp, de ce te iubesc. Eu sunt imperial poetic într-o lume de iluzii și mă scufund în sentimente veșnice, profunde, absolute. Tu ești imperial realist într-o lume fără viață și te afunzi în nevoi lumești, carnale, care nu au nici măcar un sens pentru mine.
Eu am ales calea metaforelor, o viață departe de realitate, o lume plină de frumusețea celor mai mari vise ale omenirii. Tu ai ales calea lucrului în afară pentru a dovedi că te poți descurca fără învățământ superior și dragoste parentală. Tu ești adult cu un suflet de copil aruncat în lume prea devreme. Te vezi mare, te vezi înflorind în fiecare zi mai mult, dar, omule, ești iarnă! Ești iarnă rece ce-mi îngheață sufletul în vene, ești țurțure de viață ce se transformă în nea.
Eu sunt copil. Eu sunt suflet plăpând ce se ascunde în spatele cuvintelor și se vede toamnă. Toamna se potrivește sufletului meu ce moare în seara asta, de câteva nopți bune.

Mai trag un fum, mă contopesc cu el acum, dar realizez că țigara mi se stinge și alta nu mai am. Acum am un mugur lângă celelalte, mai am și o sticlă de coniac undeva în subsol, dar nu pot intra după ea. Nu în întuneric când afară plouă și eu am uitat să plătesc factura la lumină din nou.
Uit multe lucruri, așa fac eu. Sunt capabilă să te schițez din rămășițele amintirilor, dar incapabilă să trăiesc în realitate.
Poate de asta te iubesc. Tu știi să trăiești, tu ești matur, chiar dacă maturitatea ta nu îți dă posibilitatea să înțelegi aceste rânduri. Tu îmi poți fi ancoră în lume și motivul pentru care aș vrea să nu mă înec în noaptea aceasta în lacrimi.
Am ieșit pe terasă, am mai găsit o țigară și un pahar de coniac lăsat neterminat. Sunt de când ai venit în vizită. Mai știi? Voiam să îți cânt la pian, însă tu tânjeai după alt fel de alinare. Voiam să îți încânt sufletul cu muzică și versuri despre tine, să mă dezbrac în fața ta de sentimente. Dar tu nu voiai să îmi admiri sufletul, trupul meu rece de frig și încremenit de durere era mai important. M-ai atins cum nimeni nu a făcut-o și m-ai lăsat în genunchi plângând când ai plecat. Nici coniac nu ai vrut, nici un fum de țigară. Nu mă deranjează, a rămas mai mult pentru mine să te pot uita.
Iar am uitat, de ce scriam?
Ah, pentru tine, pentru sufletul meu pereche. E amuzant cum ne-am unit de atât de departe și ne-am contopit sub mercur admirând cât pot iubi un suflet și cât poți adora un trup.
Lasă-mă să îți spun ceva în încheiere, iubite om.

Te voi aștepta cu suflet pur oricât de mult, căci lângă tine doresc să îmi creez acoperiș, familie, mormânt.

-Hyggelig

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*