Despre perfecțiunea femeii imperfecte

"în De simțit" "de POV21"

Bună, draga mea. Da, tu, specimen al sexului frumos, ție îți adresez tot ce urmează să citești și voi încerca să-ți schimb părerea atât ție, cât și multor altor femei despre anumite complexe bazate pe aspectul fizic.

Până de curând, m-am luptat cu complexele pe care mi le oferea creierul legate de corpul meu, m-am luptat cu kilograme în plus, cu celulită, cu vergeturi, cu sânii care nu erau cum îmi doream, cu buzele care puteau fi puțin mai pline și lista poate continua. Te regăsești până aici? Bun, trecem mai departe. Este atât de greu să te lupți cu tine pentru a slăbi sau pentru a te îngrășa, știu. Este greu să te lupți cu pofta de „ceva dulce” sau cu restricțiile de la orice aliment pe care tu-l iubești.

Da, și eu mă uitam în oglindă și voiam să plâng. Regretam atât de tare momentul acela când mâncam o ciocolată, mă simțeam vinovată că doresc ceva dulce. Îmi acopeream rușinată cu o eșarfă vergeturile atunci când mergeam la plajă, mi se păreau oribile. Aveam impresia că nu voi scăpa niciodată de celulită și purtam doar blugi lungi, inclusiv vara când erau 30 de grade.

Cum am reușit să trec peste? Am crescut. Mi-am dat seama că nu dieta este soluția, stilul de viață sănătos este soluția și ușor scapi de kilograme în plus, dar am rămas cu semne, vergeturile tot acolo au rămas și celulita încă se vede așa puțin, dar e ok. De ce este ok? Fiindcă fac parte din mine. Am învățat să mă accept așa, cu mici semne pe coapse, până la urmă, sunt rodul meu, munca mea, scăderea în greutate vine la pachet cu vergeturile care acum, sincer, mi se par incredibil de sexy.

Am întrebat mai multe femei ce le deranjează cel mai mult la corpul lor și de ce, asta m-a făcut să realizez că într-adevăr urmăm un tipar care ni se impune, avem o ideologie de frumusețe plantată-n cap și avem impresia că doar asta este corect. Cum am realizat asta? Pe noi, femeile, ne deranjează aproximativ aceleași lucruri și urmărim toate acel corp perfect, 90-60-90 cu sâni zvelți și talie de viespe.

Mama a fost singura femeie care mi-a răspuns concis de ce suntem atât de doritoare de a arăta „bine”, chiar dacă acest bine este impus de același model și în niciun caz de frumusețea unică a fiecărei persoane. Mama mea, femeia pe care eu o consider cea mai frumoasă din lume, este complexată de faptul că nu îi mai vin anumite perechi de blugi, că atunci când încăpea în pantalonii aceia era frumoasă. În acel moment s-a oprit brusc și mi-a spus că asta face societatea, ne face să ne fie rușine de noi că nu avem cu 15 kilograme mai puțin decât înălțimea, că nu suntem modele de costume de baie și că nu este bine să gândim așa. Când am întrebat-o despre cele mai vizibile semne de pe corpul ei mi-a arătat abdomenul unde erau niște vergeturi destul de mari și accentuate, dar mi-a zâmbit, spunându-mi că pe acelea le iubește cel mai mult, fiindcă le-a căpătat atunci când era însărcinată cu mine.

Între timp am apelat și la cea mai bună prietenă. Vergeturile de pe coapse și cele de pe sâni o fac și pe ea să aibă îndoieli despre frumusețea ei. Acest lucru chiar mă întristează, fiindcă eu, personal, pe ea o văd extraordinar de frumoasă. Are un păr lung, șaten închis, ten măsliniu și niște ochi căprui prin care te-ai putea pierde, are un corp armonios și niște forme foarte frumoase. Cu toate astea se simte nesigură din cauza acelor vergeturi.

După ceva vreme, îmi aduc aminte de verișoara mea, o persoană „curvy” spre plus size, o persoană care mereu s-a chinuit să slăbească, să arate bine. O persoană care mereu a vrut să-și îndrepte aspectul fizic până-n momentul în care s-a acceptat pe ea exact așa cum e. I-am dat un telefon și am rugat-o să-mi povestească ceea ce simțea când nu era ok din cauza aspectului fizic și a acceptat. Mi-a spus cu o voce tremurată că, de fapt, ea mereu a încercat să se iubească însă erau obstacole, precum oamenii răi, care o batjocoreau pentru corpul său. Își băteau joc de ea pentru felul în care arată, lucru care a alimentat-o să se urască singură, în niciun caz să se iubească. La ea a fost un caz fericit, a dat de actualul ei soț, persoana care a făcut-o să se simtă cea mai frumoasă și cea mai iubită. A început să se iubească pe sine datorită iubirii lui.

Între timp m-am gândit să apelez și la cineva care mereu se plânge că este prea slabă. O colegă de la facultate mereu, dar absolut mereu, vine cu veșnica replică „iar stau blugii pe mine ca pe gard”, iar noi mereu îi spunem cât de norocoasă e, lucru ce o enervează la culme și începe să spună pe un ton ridicat faptul că nu este atât de minunat să fii atât de slab.
Am vorbit și cu ea și a avut o sclipire-n voce atunci când i-am spus că vreau să o aud cum se plânge că-i prea slabă. Mi-a explicat că nu o pot înțelege, fiindcă nu eu sunt persoana care are picioarele depărtate, nu mie mi se văd coastele iar eu mă pot îmbrăca relativ cum vreau, fiindcă nu îmi sunt largi hainele. Nu am stat să o contrazic, am vrut să-i aud oful. Pentru unele persoane este foarte frustrant să fii și foarte slab.

Acum, știți ce le-am spus tuturor femeilor de mai sus la final? Le-am spus cât sunt de frumoase și cât sunt de speciale. Le-am mărturisit că în ochii mei sunt niște luptătoare și niște exemple, ca și tine, persoana care acum citești și te gândești la partea corpului tău care nu-ți satisface plăcerea. Femeie, EȘTI FRUMOASĂ! Iubește-te așa cum ești, cu corpul tău, nu urma niciun tipar. Fiecare vergetură, fiecare urmă de celulită, sânii care nu sunt perfecți, toate astea fac parte din tine! Acceptă faptul că ești minunată și că nu trebuie să te chinui sau să apelezi la soluții extreme. Love yourself! Trebuie să ajungi să te uiți în oglindă și să zâmbești, fiindcă nimeni nu-ți zâmbește mai frumos decât tine însăți.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*