La capătul lumii

La capătul lumii

"în Texte/Poezie și literatură" by

La capătul lumii zâmbești tăcut în zare,
Ca o fantomă resemnată pe linie de hotar…
Știu că mă aștepți… Deși ploaia îmi spune
Că pașii mei spre tine se sfarmă în zadar…

Se simte un rece purtat de vânt în lume…
Un rece îngropat adânc până și-n noi,
Pătruns pe ascuns în inimi și în suflet,
Prin ochii obosiți, întredeschiși și goi…

Mă plouă cu cioburi, cu cioburi căzute
Din cerul sfărâmat de-atâtea lovituri,
În sufletul meu scăldat în răceala
Inimii frânte prin multe căzături…

La capătul lumii, pierdut în așteptare,
Privești spre ploaia ce mă apasă tăcut…
Te văd cum zâmbești de parcă aștepți
O promisiune smulsă dintr-un alt trecut…

Mă plouă cu lacrimi… Reci și tăioase…
Pe drumul pe care desculță pășesc…
Cu inima strânsă spre brațele tale
Acolo unde frigul și ploaia pălesc.


Autor: Silvia Wiesenthal

 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Anomalia peisajului

Anomalia peisajului

Trezește-mă din existența putredă și înfrumusețează-mă cu a ta orbire a cristalului atrăgător....
Derulează înapoi