Decât să spargi oglinda că nu-ți place ce vezi, mai bine te spargi în vamă!

"în De citit/Gândurile POV21" "de POV21"
Disclaimer: Acest articol reprezintă viziunea personală asupra temei abordate. În cazul în care nu sunteți de acord cu ceea ce am scris, vă invit să vă afirmați într-un mod civilizat. Că mno… ușa cortului e altundeva.

Să v-o zic pe șleau, dragi tineri cu probleme de imagine, nimeni nu se vede perfect și nimeni nu se iubește în întregime. Pe toți ne-a deranjat un coș, un colăcel în plus la burtică și nu ne-a stat părul bine mereu. Într-un final, însă, am învățat că decât să spargi oglinda că nu-ți place ce vezi, mai bine te spargi în vamă!

Zi după zi, lună după lună, an după an, am urât ceea ce sunt și mi-am dat filme mișto în care mă vedeam cu douăzeci de kilograme mai puțin și cu vreo zece operații la nas. (mi-o fi ajuns sarea din mare în ochi și nu mai vedeam bine, ce să zic). 

Și ce vreau de fapt eu să ating prin ceea ce scriu acum?

Nu vreau să vă arunc în față clișee celebre cum ar fi: „iubește-te așa cum ești, ești perfect/ă” că deja vedeți chestiile astea prea des prin rândul unei anumite categorii de oameni. În orice caz, vreau să vă zic că e la latitudinea voastră ce alegeți. Imaginea de sine e unul dintre punctele esențiale dacă vrei să fii sănătos emoțional.

Și totuși, dacă nu te accepți tu indiferent de cum arăți, cine vrei s-o facă? Vecina de la 3 cumva?

Păi uitați cum stă treaba, nu există prototip de frumusețe, deci dacă te compari cu alții ce rezolvi? X și Y sunt constante la matematică, deci să nu mai spuneți că „x arată așa bine, ce slabă e, eu de ce nu-s așa?”, că nu ajungeți nicăieri. Dă-o naibii, că toți suntem o apă și un pământ.

Eu una cel puțin, mi-am pierdut prea mulți ani din viață, plângându-mă că-s grasă și că am, nu știu câte defecte fizice. Până la urmă cine o să te iubească și o să vrea să stea pe lângă tine o s-o facă indiferent câte kilograme ai și indiferent de cât de mare ți-e spațiul dintre picioare.

Generația asta pune prea mult preț pe aspect și uită că mai există și alte lucruri prin zonă.

În loc să stai o oră în fața oglinzii cu lacrimi în ochi cu pretextul că vai ce urât/ă sunt, mai bine pune mâna și citește o carte. Fă niște exerciții de gândire. Fă ceva și pentru sufletul ăla al tău. Da, sunt de acord, e firesc să te preocupe cum arăți, la urma urmelor lumea îți pune o etichetă după chestia asta.

Dar oare e firesc să avem păreri denaturate despre noi?

Ok fată, te deranjează greutatea ta, am înțeles. Ok, nu-ți place că ai prea multe coșuri sau prea multe vergeturi sau mai știu eu ce. Dar te deranjează chestiile ăstea pentru că începi să te simți nesănătoasă sau pentru că tipa pe care ai văzut-o azi în autobuz „arăta de 50 de ori mai bine decât tine”?

Sincer, dacă nu te simți bine în corpul tău, ar trebui să fie din cauza faptului ca te simți nesănătos/ă. Dacă vrei să slăbești ar trebui s-o faci pentru că sănătatea îți dă niște semnale de alarmă. Asemenea și dacă vrei să te îngrași sau orice altceva.

Și până la urmă, de ce suntem plini de insecurități?

O fi vina noastră sau a tuturor mijloacelor media? Fiecare poate să dea vina pe cine vrea, însă eu aleg să zic că e 50-50. Da, societatea îți aruncă niște standarde în viață, media îți aruncă niște poze cu așa zisele modele, și tu stai acolo și te uiți poate-poate îți mai pică și-o lacrimă.

Ideea e că, deși oamenii zic cum ar trebui să arăți, nu există de fapt un standard pentru așa ceva. Oamenii sunt unici, din punct de vedere biologic, cât și fizic, dar de asemenea sunt și plini de orgoliu și critică.

Vina societății e clară, dar ai și tu, cel care citești asta acum, o vină. Anume că nu te accepți, că stai și înduri tiparele în loc să ieși din ele și să înveți să accepți că alt corp nu mai primești și că trebuie să ai grijă de el.

Și ce dacă există standarde? Nu ți-a zis nimeni că frumusețea e subiectivă și relativă?

Vreți să-l scol pe Einstein să-l întreb care-s chestiile relative pe pământ sau alegeți să mă credeți?

Oricum peste 10 ani n-o să mai arătați la fel, să fim serioși. Frumusețea asta după care alergați e trecătoare, ca toate lucrurile de altfel. Însă acceptarea rămâne. Fiecare te vede altfel, fiecare are o idee diferită asupra aspectului fizic.

Trebuie să înveți să te accepți, să ai grijă de corpul tău, pentru că nimeni n-o să facă asta pentru tine. Asta, și că mai bine te spargi în vamă decât să plângi!

Totul stă în tine. Fiecare e diferit, fiecare are un corp diferit, trăsături diferite. Asta ne face frumoși.


Autor: Georgiana Badea

Sunt clasa a 12-a, la Liceul Teoretic Decebal din Constanța. Iubesc chimia și mi-aș dori să ajung profesoară de chimie. Vreau să ofer tuturor o părticică din mine, din ce cunosc, din ce iubesc și din ce gândesc. Singurul meu regret e că nu pot să știu mai mult decât mi-e dat să știu.

1 Comment

  1. Foarte slab.. multe greșeli de conținut. Felicitări pentru încercare. Apropo, un jurnalist adevărat tratează obiectiv. Sau dacă o face subiectiv, oferă surse. Nu uita eșecul se transformă în excelență

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

somn

deja s-a anunțat mult prea repede fluierând din miezul nopții că va

Spirit în ruine

Cântec deziluzional prin note șuierate, o chitară acustică dezacordată plângând în surdină,
Derulează înapoi