Confesiunile tinerilor: „Taci, nu știi despre ce vorbești”

"în De citit/Gândurile POV21" "de POV21"

Stăteam la o discuție cu colegii mei și din vorbă în vorbă am realizat că tinerii au niște mărturisiri mișto. Am decis împreună să începem o serie de articole intitulată ,,Confesiunile tinerilor”. Pe ce ne-am oprit în articolul de data aceasta a fost ,,Cum câștigi o ceartă cu ai tăi?”. Dezbătând pe tema asta, am ajuns la concluzia că tinerii nu au dreptul la opinie doar pentru că sunt tineri. Uitați ce păreri au unii dintre ei:

Miruna-Alexandra Sabău, 18 ani

Cred că principalul motiv pentru care am ieșit din bula mea de introvertită a fost ca să pot să-mi susțin Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, copac şi în aer liberpunctele de vedere. Auzeam adulții de pe lângă mine cum dezbăteau diferite subiecte și încercam să intervin cu argumente bine structurate. Nu eram ascultată, mi se spunea să tac, eu nu știu ce vorbesc. De atâtea ori am auzit asta, că am crezut că ceea ce am eu de spus nu este important deloc. Așa că am tăcut. Citeam și tăceam, 

păstram orice idee pentru mine. Și decizii au fost luate.

Și nu m-a întrebat nimeni ce îmi place. Așa că am rupt tăcerea. Acum, la 18 ani, dacă un adult încearcă să mă reducă la tăcere, îi arăt că vârsta nu este un argument bun pentru o dezbatere.

 

Raluca-Ioana Călin, 18 ani 

Până prin clasa a IX-a, am trăit cu senzația că mereu cineva știa mai bine. Putea fi un părinte, un profesor ,Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, copac, plantă, în aer liber şi natură „cineva mai mare și, vezi bine, mai deștept”. Așadar, niciodată nu eram sigură pe mine, mereu căutam o confirmare iar, dacă cineva spunea că nu e bine ce fac, sau că ar trebui să fac altfel, nu aveam nevoie de un argument. Îmi spuneam lasă că știu ei mai bine. Cea mai proastă atitudine! 

Cel mai bun lucru pe care am putut să îl fac pentru dezvoltarea mea personală a fost să mă apuc de debate. Chiar dacă nu sunt cine știe ce debater de talie națională sau internațională, treaba asta m-a făcut mult mai integră.

Acum, dacă cineva îmi spune că nu e bine ceva, cer un argument. Dacă al lui nu îl doboară pe al meu, nu îl iau în considerare. Acum am încredere în opiniile mele, în ceea ce fac și ceea ce gândesc.

Dacă eu cred ceva și pot demonstra acel lucru, poate veni și Papa de la Roma să îmi spună că nu e așa. Asta e gândirea!

Totul ține de un moment. E ca și cum ai sări capra. E vorba de un moment în care îți spui eu vreau, eu știu, eu pot, eu fac. Apoi te ridici și spui țin să te contrazic. Dacă nu încerci măcar să îți impui un punct de vedere, vor alege alții și pentru tine. 

Dacă până acum vreun an nu ridicam capul din bancă, acum mă pot ridica de tot!

 

Anonim, 19 ani

Cu ceva timp în urmă, pe la 15 ani, am realizat că sunt introvertită. Inițial, o motivam prin dorința de a nu intra în conflicte cu oameni mai bine pregătiți. Am început să-mi țin opiniile pentru mine. În acest fel mi-am pierdut o mare parte din încrederea în forțele proprii.

Mereu mă comparam sau eram comparată cu alții mai buni. Îmi era frică să nu fac ceva greșit pentru care mai târziu să fiu arătată cu degetul. Mă temeam de eșec.

Ghici ce: eșecul era pregătit să lovească.

Cu ce m-a ajutat? Cam cu nimic. Mi-am consumat energiile cu ceva inutil.

Prin clasa a XI-a, am realizat că nu mai are sens să ascult de ce îmi spun unii „mai învățați”. Am început să-mi expun părerile, chiar dacă erau contradictorii cu ale celorlalți, iar replica celebră pe care o auzeam era: „Mai taci odată, nu te auzi ce vorbești?”. Răspunsul era clar: „Poți să te agiți cât vrei, nu mă impresionezi.” Am început să-mi recapăt încet încrederea în mine.

Ulterior, mi-am dat seama că este în regulă să faci greșeli, atâta timp cât înveți din ele, că nu e capăt de lume dacă unii ,,experți” te critică, în felul ăsta au și ei cu ce să-și ocupe timpul. Am învățat că deciziile pe care le iau ,,de capul meu”, chiar dacă nu sunt cele mai bune, măcar au un scop nobil. Mă ajută să-mi coordonez singură viața. Mă învață ce este responsabilitatea. Mă motivează mai mult în a realiza ceva important. 

 

Andrei Druga, 17 ani

În copilărie, când auzeam cuvântul adult îmi imaginam o persoană care ar trebui să fie perfectă. Totuși,Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, ocean, cer, cadru apropiat, în aer liber şi apă pentru mine adulții, începând de la părinți, poate chiar și unii profesorii, au fost principalele elemente prin care am luat hotărârea să nu mă deschid în fața oamenilor. Caracterizat fiind de ei ca un eșec sau chiar o greșeală socială, m-am izolat în cărți și în poeții care mă înțelegeau.

Pentru mine, până la vârsta de 15 ani, adulții din jurul meu au fost doar niște simple ființe care nu aveau un rol normativ, ci doar reprezentau tablouri incolore.

Așa mi-am făcut părinți și profesori din poeți și filosofi. Cauza pentru care acum sunt stabil în opiniile mele nu au fost adulții din viața mea, ci doar cărțile. Cei mai mari decât mine au reprezentat un impas pe care a trebuit sa îl depășesc cu curaj prin acea sintagmă bine-cunoscută: ,,nu mai comenta”.

 

Ana Retegan, 17 ani

Fiind un copil tăcut, am stat foarte mult cu ai mei. Eu eram mereu singurul copil care stă la masă cu adulţii Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, stând jos. Nu vorbeam nimic și rar am auzit: „Nu știi! Vorbesc adulții, du-te joacă-te!”. Doar stăteam acolo și priveam în jur, rar de tot spuneam ceva.

În prezent, lucrurile nu s-au schimbat foarte mult, în afara faptului că mi se cer părerile personale destul de des. Eu m-am dezvoltat și am devenit extrovertită crescând și se pare că asta contează în ochii adulților.

Am învățat că e alta când ai multe responsabilități și lumea te consideră cu adevărat „mare”.

Am învățat și eu să-mi exprim ideile într-un mod plăcut și să fac asta doar când mi se cere. Dar, cel mai important, am învățat că e un dar să fii extrovertit

 

CONFESIUNILE TINERILOR: FĂ-TE AUZIT!

Pentru că știm că uneori nu te ascultă nimeni, pentru că știm că ai multe gânduri și idei pe care le înăbuși, acum este momentul să le dai drumul. Dacă ai trăit ceva asemănător, dacă ai trecut prin asta, spune-ne despre experiența ta în secțiunea de comentarii. FĂ-TE AUZIT!

 

 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

somn

deja s-a anunțat mult prea repede fluierând din miezul nopții că va

Spirit în ruine

Cântec deziluzional prin note șuierate, o chitară acustică dezacordată plângând în surdină,
Derulează înapoi