Ruralis

10 ani de ruralis! Cum am ajutat sute de elevi

"în Evenimente" "de POV21"

Pentru că lumea din POV21 nu se lasă cu una, cu două, anul acesta se va desfășura cea de-a zecea ediţie a concursului Ruralis. Celelalte nouă ediţii ne-au adus pe rând membri noi, prieteni sau amintiri de neuitat.

Anul acesta alături de noi vor fi școlile generale din Nuşeni, fiind gazda concursului, Uriu, Budeşti şi Chiochiş.

Ca şi la celelalte ediţii, elevii vor participa la câteva probe, unde ne vor demonstra sau ne vor încânta cu diferite talente.

Probele, care nu au suferit prea multe schimbări de-a lungul anilor, sunt următoarele: un test despre geografia Europei, pentru că în fiecare copil se ascunde un mic geograf, un test despre istoria Europei, poate unii sunt micuți istorici sau arheologi; însă vor fi şi probe care scot în evidenţă talentul la desen, talentul sau plăcerea de a cânta, sau, pur şi simplu, plăcerea de a se exprima prin dans, în proba de dans. De altfel, fiecare şcoală va pregăti un moment artistic la alegere.

Ediţia a zecea va avea loc în data de 18 octombrie la Nuşeni, de la ora 14:00.

Cu această ocazie vom inaugura şi Biblioteca POV21. Aceasta s-a bucurat şi anul acesta de un adevărat succes, însumând un număr de 4126 de cărţi.

Toţi copiii vor primi diplome şi cadouri pentru participarea la evenimentul Ruralis. Sperăm că şi ediţia a zecea va aduce zâmbete şi amintiri frumoase. Atât pentru elevi, cât şi pentru noi, cei implicaţi în organizare. Aşa că noi vom fi vineri la Nuşeni. Ne vedem acolo!

Elevă la Colegiul Național „Andrei Mureșanu”, în clasa a XI a, profil filologie. Îmi împart iubirea între animale, muzică rock și cărți, considerând că viața mea este un maraton de citit. Mi-am dat seama că am mult prea mult timp înainte pentru a nu da curs și acestei provocări, pe numele ei POV21.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*