Duhnește a toamnă-n putrefacție

"în Citește-mă!/De citit" "de POV21"

Privesc cum îmi ruginești în suflet
Aruncând liane de cuvinte
pe o parte & de alta
a sfertului de inimă rămas în caz de rezervă
ce pulsează bătăi de toamnă peste oase.
& mereu te simt prin bătăile de vânt
ce rup crengi, atingeri și speranțe

Aseară, m-am trezit într-un octombrie
cu pulsații de iunie & respirații de decembrie
Întrucât respir pe atât de greu
Pe cât inima mi se înmoaie
sub așternutul vorbelor tale ce acum
cad & ele din niște arbori
roditori într-un timp de semne de naștere
rămase acum drept cicatrici din oficiu

E frig afară de când vântul a început
să intre în oameni
prin fisurile sentimentale
care desprind din noi
una sau doua bucăți de conștiință
pe care le ascundem în buzunar
ca să ne(-o) tragem
în această toamnă ce duhnește
a pământ de cultivat valori mâncate
vărsate mai apoi
sub forma unor norme sociale

Îmi scot ochii noaptea
Ca să pot visa obiectiv o lume
în care pipăitul pe dedesubtul pielii
nu se rezumă doar la a te simți bine
Ci mai degrabă
În a te dezbrăca cu mâini invizibile
& totuși să te vezi atât de clar.

S-a sinucis toamna de când frunzele
Au făcut dragoste cu sângele tău
În ziua Eclipsei
& sărmanele
Au început să se îngroape singure
De rușine.

 

Elev la Colegiul Național ''Nicu Gane'' Fălticeni în clasa a XII-a - Blogger și voluntar la AGLT - Premiant la mai multe concursuri naționale de poezie și proză - Pasionat de psihologie si medicina

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*