Bucovina! Interviu exclusiv – povestea din spatele trupei

"în De POVeste" "de POV21"

Azi se împlinesc 19 ani de când Bucovina, renumita trupă de folk metal, îi unește pe românii de pretutindeni, cu versurile lor ce emană familiaritate și căldură oriunde în străinătate!

După o poveste cu solistul trupei, am recunoscut că pasiunea e singurul lucru care ne diferenţiază de restul fiinţelor. Ce ar fi dacă ne-am face  din locul de muncă un stil mișto de viață? Să înţelegem, primii paşi sunt mereu grei; rezultatul însă ne va depăşi propriile aşteptări – asta, desigur, dacă nu renunţăm!

Pasiunea e singurul lucru cu resurse infinite, lucru pe care mi l-a demonstrat trupa.

 

Reporter: De când ascultați rock?

Bucovina: Cred că de prin clasa a VII-a, tatăl meu asculta Phil Collins, The Police, chestii de genul ăsta. Fratele meu, care era cu 11 ani mai mare – și este în continuare cu 11 ani mai mare, asculta hard rock, dar nu de la ei am prins treaba, ci de la niște colegi de clasă.

 

Reporter: Cum a luat naștere trupa?

Bucovina: Încă din liceu cântam, însă am luat lucrurile mai în serios când am ajuns la Iași, la facultate. Voiam să continui, iar avantajul meu consta în faptul că eram alături de basistul din liceu. Așa am început să facem niște repetiții, am scris câteva piese, am căutat inițial un alt baterist de care nu am fost mulțumiți deloc, și în 2000 a venit Bogdan „Vifor” Mihu în trupă. De atunci componența nu s-a prea schimbat, atât doar că au trecut câțiva basiști prin trupă. Premisa mea de la început a fost asta: Pur și simplu am vrut să cânt, mi-am dorit să-mi urmez pasiunea!

 

Reporter:  Cum ați ales numele trupei?

Bucovina: Prima dată când am pornit trupa, în 2000, avea un nume în limba norvegiană. Era o mixtură foarte ciudată și se numea Til Evig Tid Bucovina, care, în traducere, e un soi de Bucovina forever.  După ce am început să cântăm foarte mult, ne-am dat seama că aveam priză la public. Iar atunci am decis să rămână doar Bucovina. Eu și Bogdan Luparu suntem născuți în Suceava, așa că, alegerea se pliază cu zona geografică de unde provenim. El încă trăiește acolo, eu în schimb m-am mutat de 20 de ani din Suceava. Totuși, ambii suntem foarte legați de zona aia a țării, așa că numele ni se pare firesc.

 

Reporter: Cum ați devenit cunoscuți?

Bucovina: După 15 ani de muncă și sacrificii! E simplu! Primii 15 ani sunt mai grei.

 

Reporter: Da, pentru că sunt trupele alea noi pe care nimeni nu le cunoaște, deși au muzică bună.

Bucovina: O trupă pentru a crește trebuie să se facă populară, mai bine cunoscută. Lucrul ăsta se întâmplă în momentul în care cânți mult. Deci, înainte de orice speranțe, concentrarea trebuie să meargă pe a cânta cât mai mult. Numai așa lumea află lumea de tine. În rest,  trucuri din astea: Facebook, Instagram. Nu știu.

 

Reporter: Cine vă susține în carieră sau cine v-a susținut la început?

Bucovina: Absolut nimeni! Noi suntem o trupă independentă, împlinim anul ăsta 19 ani. Pe 6 octombrie, Bucovina a avut primul concert în 2000! Am avut la început niște relații cu un ,,label’’ condus de o persoană cu simpatii de extremă dreaptă. La un moment dat, am tăiat orice relație și de atunci avem o muncă independentă. Tot ce facem, facem prin forță proprie! De la înregistrări, mașini, echipamente – tot.

 

Reporter: Cum vă simțiți voi în timpul unui concert?

Bucovina: La birou. Pentru noi, Bucovina reprezintă un gând, e mai mult decât o trupă, mai mult decât o pasiune, pur și simplu când urcăm pe scenă mergem la muncă, încercăm să fim cât se poate de profesionali în ceea ce facem, să facem show-uri cât mai bune astfel încât publicul să plece acasă cu niște amintiri foarte bune. Practic, când urcăm pe scenă facem exact ceea ce facem și ceea ce simțim!

 

Reporter: Vă puneți sufletul!

Bucovina: DA!

 

Reporter: Cine vă scrie versurile?

Bucovina: 99%  dintre versuri  sunt scrise de mine.

 

Reporter: Ce părere aveți despre public ?

Bucovina: Am cântat din Ucraina până în Brazilia. Fiecare loc are particularitățile lui, iar cel mai ciudat e atunci când plecăm în turneu, mai exact când cântăm piesele noi. Dacă albumul e lansat cu foarte puțin timp în urmă, lumea stă să asculte. Nici măcar nu știu piesele, darămite versurile! Cât despre public: e o întrebare prea generică. De exemplu, am avut și public extraordinar în locuri în care nu ne așteptam, și public oarecum anost  în locuri în care mă așteptam la ceva mai mult. Oamenii sunt oameni!

 

Reporter: Ce aveți de transmis tinerilor/cititorilor care o să citească acest interviu?

Bucovina: Să nu le fie frică niciodată să își urmeze pasiunile, e singurul lucru care are resurse infinite, pe lângă prostie, dar mă rog . Nu uitați: pasiunea e singurul lucru care ne diferențiază de restul ființelor!

Sunt o persoană înțelegătoare căreia îi place să se implice în evenimente culturale. Îmi place să citesc, arta și ascult metal. Consider că fiecare suflet este important, suntem unici.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*