Cum să faci față clasei a XII-a fără să te arunci de pe bloc? – Miruna A. Sabău

"în De citit/Gândurile POV21" "de POV21"

Disclaimer: Acesta este un articol care reprezintă 100% opinia mea personală. Dacă nu te regăsești în ceea ce am scris, îți poți spune părerea mai jos fără hate. Nu îmi plac urâcioșii, am deja un BAC pe cap.

După ce v-ați smiorcăit câteva săptămâni că vara s-a terminat, a început și școala. Majoritatea ați găsit repede motive să zâmbiți, să râdeți, dar cei care la sfârșitul anului școlar vor avea bacul au continuat să plângă. Cu câteva cărți în ghiozdan și un mers împiedicat spre liceu, cu siguranță v-ați întrebat: CUM SĂ FACI FAȚĂ CLASEI A 12-A FĂRĂ SĂ TE ARUNCI DE PE BLOC? În această categorie, m-am regăsit și eu.

DE CE MĂ SPERIE CLASA A 12-A?

Nu mă sperie anul în sine, ci ceea ce se va întâmpla la finalul lui. Am împlinit 18 ani chiar în prima săptămână de școală, și, deși sunt o fire realistă, am realizat imediat că viitorul la care mă gândeam… e acum. După o noapte în care m-am prostit pe orice melodie pusă de DJ într-o rochie poate prea elegantă pentru o petrecere și niște sandale care au avut milă de mine și nu m-au ucis, după o seară în care am râs și am băut cu colegii mei, dimineața următoare adevărul m-a izbit și imaginea clasei a 12-a m-a urmărit încă de atunci.

După o petrecere frumoasă de 18 ani, am realizat că anul acesta îmi voi decide viața.

Da, aici sunt eu cocoțată pe un scaun

CA LA ORICE VÂRSTĂ, DAR NU 18 ani…                       

TOATĂ LUMEA TE STRESEAZĂ. Nu este clasa a 12-a grea, nu este materia pentru bac insuportabilă. Și nu, nici meditațiile acelea care parcă durează secole nu sunt atât de complicate. Cu adevărat, nimic nu este greu sau extrem de dificil. Un factor destructiv este nimeni altul decât prietenul liceenilor, și anume STRESUL.

Nu mai poți saluta pe nimeni pe stradă că te vor saluta înapoi cu „Salut, anul ăsta ai bacul, baftă!”. Nu te mai poți duce la magazin să-ți iei un pachet de țigări sau o sticlă de bere că până și vânzătoarea îți spune, uitându-se tacticos pe buletin, „Anul ăsta ai bacul, îmi e milă de tine.” Nu mai există „Ceau” există „Ai bacul”, nu mai există „Ce faci, cum ești?”, există „Unde vrei să dai?”. Până și taximetristul îți zice de bac dacă-i spui că vrei să te ducă la liceu.

Nu clasa a 12-a reprezintă o provocare, ci presiunea celor din jurul tău.

CUM REUȘESC SĂ TREC PESTE STRESUL PROVOCAT DE CEI DIN JUR?

V-am spus că eu nu vă mint de nenumărate ori în mărturisirile mele și nu am de gând să o fac nici acum. Adevărul este că nu reușesc să trec peste stres. Sunt terifiată, sunt speriată până în măduva oaselor de ceea ce se întâmplă anul acesta. Mă văd prinsă în niște acțiuni și parcă conștientizez mai greu ce este în jurul meu. Iau meditații pentru bac, verific site-ul facultății pe care vreau să o urmez de enșpe mii de ori pe zi, deși nu e nimic nou. Nu îndrăznesc să fac planuri, pentru că mi-e frică să nu se împlinească renumita vorbă din popor „Omul face planuri, iar Dumnezeu râde de ele.” Trăiesc de pe o zi pe alta ca un bătrân a cărui viață i se scurge prin fața ochilor și nu mai are puterea să modifice ceva.

Sunt, în adevăratul sens al cuvântului, o elevă de clasa a 12-a.

ȘI TOTUȘI, „CUM FACI FAȚĂ CLASEI A 12-A FĂRĂ SĂ TE ARUNCI DE PE BLOC?”

Te împaci cu gândul că ăsta e ultimul tău an de liceu. Poate vă așteptați de la mine să vă spun că o să vă fie dor de colegii voștri și să prețuiți fiecare clipă pe care o aveți alături de ei. Poate vă așteptați să vă dau detaliile clare cum puteți să luați bacul învățând în ultima săptămână. Poate vă așteptați să vă descopăr secretul unei zile liniștite fără presiunea și stresul provocat de așa zisul examen al maturității. Cei care mă știți, cei care citiți ce scriu ar trebui să știe că nu voi face așa ceva.

SURPRIZĂ, NU ȘTIU NICI EU CUM…

Dar vă pot dezvălui alte lucruri.

Poate că unii dintre voi chiar v-ați înțeles cu colegii voștri, toată stima pentru voi. Eu fac parte din categoria aia, eu și majoritatea liceenilor, care de abia au suportat 4-5 oameni din colectivul clasei, iar pe restul i-a tolerat. Nu o să-mi fie dor de colegii mei, pe majoritatea probabil nici nu o să-i mai recunosc după câțiva ani, și nu pentru că aș fi vreo scorpie de speță, ci pentru că pur și simplu nu am avut lucruri în comun. Nu am reușit să legăm prietenii printre teste surpriză și certuri legate de problemele minore ale clasei noastre. Poate că un colectiv de 30 de persoane este mult prea mare ca să poți să-ți creezi adevărate conexiuni.

CÂT DESPRE BAC…

Nu vă lăsați pe ultima sută de metri. Nu vă omorâți nici cu studiul câte 7 ore pe zi doar pentru bac. Nu uitați că școala vă ajută să intrați la o facultate, dar nu vă va ajuta să vă dezvoltați ca persoane. La 18 ani, ar trebui să te intereseze experiența ta, ceea ce știi să faci, la fel de mult cum te interesează și admiterea la facultatea aia la care toți îți spun că nu vei intra.

Și pentru numele lui Dumnezeu, încetează să-i mai asculți pe toți!

Nu sunt eu cea mai bună persoană în calitate de sfaturi, dar știu un lucru: indiferent de ce facultate vei spune că vrei să urmezi, mereu se vor găsi câțiva inși care se vor bate în piept și se vor jura pe oasele bunicilor că tu nu vei avea nicio posibilitate să fii admis. Ignoră-i. Ascultă-ți intuiția și pregătește-te intens și lasă-i să vorbească.

Persoanele care îți spun că nu vei reuși sunt persoanele care nu au reușit.

De ce ai accepta critici de la persoane la care nu ai apela pentru sfaturi?

CUM SĂ FACI FAȚĂ CLASEI A 12-A? CU TUPEU

Ia materia pentru bac și admitere ușor, ca să nu ai surprize în ultima săptămână și să nu golești termosuri de cafea cu trei zile înainte, pentru că tu stai și înveți până la 3 dimineața de ce Otilia era o enigmă. Nu vei fi cel mai bun prieten cu colegii tăi, dar încetați să vă mai certați măcar în ultimul an: sunteți colegi de suferință acum.

Muncește pentru visul tău și nu-i lăsa pe cei care de abia au terminat liceul sau au terminat o facultate într-un domeniu diametral opus să-ți spună că nu vei reuși. Dacă un tip a reușit să ajungă miliardar, pentru că vindea pui din ușă în ușă, cu siguranță vei intra și tu la facultatea aia pe care o vrei.

Și nu, nu vei muri de foame.

18 ANI, PERMIS AUTO, BAC, ADMITERE ȘI O VIAȚĂ DE PUS LA CALE

Nu a zis nimeni că acest an va fi ușor. Și chiar nu este. Ești messed up din toate punctele de vedere, cel puțin așa sunt eu. Am 18 ani, mă pregătesc peste o săptămână să încep școala de șoferi, am un bac de care mă avertizează toată lumea, o admitere îngrozitoare și o viață de gândit.

Ce fac în momentul ăsta? Le iau pe rând. Mi-am propus să nu am de gând să-mi opresc dezvoltarea mea ca persoană doar pentru un examen. Sunt redactor la POV21, am în coordonare comisia de corectare a unei reviste apreciate de mii de oameni. Organizez evenimente și mă dau peste cap să pot aduce spiritul POV și în județul meu. Am lucrat o vară. Citesc cărțile care-mi plac.

Sunt înscrisă la un concurs între licee și mă bucur să fiu lidera unei echipe deosebite care reprezintă liceul meu. În același timp, am grijă de prietenii mei și să-mi petrec timp cu familia mea. Par multe lucruri, dar dacă te trezești la realitate și vezi că singurul care îți poate decide viața ești tu, atunci totul devine clar.

DĂ-ȚI O PALMĂ, FĂ UN DUȘ RECE ȘI DESCHIDE-ȚI OCHII

Acceptă că ești speriat, acceptă că îți este foarte greu să ții pasul, acceptă că habar nu ai ce să faci cu viața ta. Apoi, treci mai departe. Viața nu așteaptă după tine și ori îți asumi deciziile și devii responsabil, ori continui să petreci fără rost până la 5 dimineața, să chiulești și să spui „Mai am timp.”. Nu, nu mai ai. Bagabonțește anul ăsta când e cazul și învață când e cazul.  Ai 18 ani nu doar când vine vorba de cumpărat alcool, ci și când trebuie să iei deciziile importante.

CUM SĂ FACI FAȚĂ CLASEI A 12-A FĂRĂ SĂ TE ARUNCI DE PE BLOC?

Realizând că vezi lumea mult mai bine de la înălțime decât în cădere liberă.

Autor: Miruna A. Sabău

Foto: augustgurl.ph

Elevă a Liceului Teoretic „Ion Constantin Brătianu” din Hațeg iubește literatura. Cu dorința de a scrie cât mai mult, s-a alăturat echipei POV21 pe data de 30 aprilie 2019. Este îndrăgostită de sentimente, natură și umanitate, fire analitică și realistă continuă să scrie despre ceea ce vede în jur.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

sunt eu

  același eu ce poartă numele blestemat povara noastră umană eul pe
Picături pe Suflet

Picături pe Suflet

Îmi aștern gândurile pe o foaie pătată de cerneală mă gândesc la
Derulează înapoi