Tinerii motivați – eroii secolului vitezei

"în Diverse" "de POV21"

Din păcate, trăim într-o lume în care mulți tineri nu își găsesc adevărate modele în viață, oameni cu adevărat inteligenți, oameni care sunt frumoși nu doar pe dinafară, care îi pot motiva pentru a-și urma visurile, pentru a încerca să mute munții din loc. Intrând de curând la facultate, pot spune că am întâlnit, poate, un model pe care să îl urmez, căruia să îi calc pe urme, care să mă ajute să devin femeia puternică de mâine. Și cine ar putea fi un model mai bun pentru un tânăr cu multe visuri decât alt om la început de drum, care a reușit să dea viață unora dintre dorințele sale?

Acest tânăr este Horea Chirilă, student în anul 6 la medicină generală, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Pe lângă rezultatele academice impresionante, pe care le are, Horea este pasionat și de voluntariat, prin care momentan se ocupă cu reprezentarea studenților mediciniști din România, „mai specific, în mandatul actual, începând cu decembrie 2018, până în decembrie 2019, din poziția de Vicepreședinte Relații Externe al Federației Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR).”

Practic rolul său se rezumă la reprezentare și comunicare, lucruri care se bazează în special pe munca de echipă, așa cum ne spune și tânărul student: „Nicăieri nu este implicată muncă exclusiv individuală, toate activitățile sunt realizate prin muncă în echipă, iar fără aceasta nu ar funcționa lucrurile… ca oriunde altundeva. Pe partea de comunicare, pe scurt, rolul meu este de a menține legătura între FASMR și parteneri (instituții, ONG-uri, sponsori), de a-i crește imaginea și de a coordona toate activitățile ce țin de această imagine – cum ar fi elaborarea planurilor de campanie, realizarea materialelor text, grafice, etc. Cât despre reprezentare, scopul este acela de a fi vocea studenților de la medicină din România. De a ne asigura că prin orice proiect, poziție publică, declarație, campanie de informare sau participare la evenimente externe reprezentăm într-adevăr opinia, scopul și interesele studenților mediciniști.”

Datorită muncii sale impresionante a ajuns să reprezinte cu mândrie România la diferite congrese și conferințe medicale internaționale dintre care cea mai recentă s-a desfășurat în Taipei, în cadrul IFMSA (International Federation of Medical Students’ Associations) acolo unde România s-a făcut remarcată datorită delegației de tineri motivați, precum Horea.

Totuși, Horea nu a știut dintotdeauna că va alege să urmeze cursurile facultății de medicină: „Decizia inițială, care a fost și cea finală de fapt, am luat-o la începutul clasei a XII-a. Trecusem prin niște ani în care luasem în considerare majoritatea facultăților și carierelor, dar niciuna nu îmi surâdea. Medicina, în schimb, o eliminam din start mereu.”

Tânărul ne povestește cum drumul către o carieră în medicină i-a fost deschis de către mătușa sa, de altfel, medic neurolog, care l-a și făcut să învețe o lecție foarte importantă, aceea că nu este bine să judeci o carte după coperta sa: „Lucrurile pe care le-am descoperit m-au făcut să îmi dau seama că n-am fost prea inspirat să elimin automat domeniul. Era ca și cum mă uitasem până atunci la o cutie închisă, spunând că nu îmi place ce e înăuntru. A fost o lecție foarte bună din care am învățat ca niciodată să nu trag concluzii până nu explorez în profunzime, sau, în cazul meu, măcar puțin.”

De asemenea, liceanul Horea ne mai învață ceva: cu muncă multă și voință poți ajunge oriunde, depinde doar de tine cât îți dorești să ajungi la linia de finish:

„De atunci am ales medicina și am învățat intens toată clasa a XII-a, ca să recuperez «timpul pierdut». Ca să se înțeleagă mai bine nivelul de atunci, când am decis să încep acest drum nu știam foarte clar unde e pancreasul poziționat în corp. Îmi plăcuse mult biologia în școala generală, dar ulterior mă depărtasem de ea. Am învățat toată clasa a XII-a și am reușit să intru la facultate cu medie de bursă. N-a fost nici pe departe un drum ușor, a fost greu și obositor, a implicat anumite sacrificii și toată susținerea din partea familiei, dar în final a fost dovada că, prin ambiție, perseverență și o strategie bine pusă la punct, oricine poate realiza ce își propune, indiferent de nivelul de la care pornește.”

Pasiunea pentru voluntariat nu a apărut de la început, ci de la sfârșitul anului II, când a realizat că are nevoie de o activitate care să îl scoată din monotonia vieții de zi de zi:

„În  primii 2 ani de facultate nu m-am implicat în nicio activitate de voluntariat. Nu știam aproape nimic despre oportunitățile extrem de multe care se aflau sub nasul meu. Consideram că sunt încă mic și că trebuie să mă acomodez cu mediul universitar înainte să pot să mă implic în voluntariat. Lucru total eronat, am aflat mai târziu. Îmi amintesc că eram la o cafenea la un moment dat la finalul anului 2 și mi-am pus întrebarea: „Eu ce fac cu viața mea?”. Facultate – acasa – ieșiri în oraș – repeat. Am realizat că nu era îndeajuns.”

Datorită acestor activități, tânărul a putut acumula diferite cunoștințe și a simțit cum, pas cu pas, devine doctorul bine pregătit de mâine:

„Începând de atunci, am decis că vreau să îmi depășesc condiția, să cresc, să leg prietenii benefice, să învăț lucruri în afara ariei academice, să îmi dezvolt abilitățile de comunicare, de vorbit în public (o frică foarte mare pentru mine atunci), time management, lucrul în echipă… calități absolut esențiale pentru oricine, nu doar pentru un viitor medic.”

Scopul aceasta este motivația lui cea mai mare. Faptul că munca sa va ajuta în final pe cineva îl impulsionează să continue chiar și atunci când simte că nu mai poate. De asemenea, adevărata mentalitate de învingător, pe care Horea și-a dezvoltat-o în timpul facultății, este ca, în ciuda oricărui obstacol întâlnit pe drumul abrupt, pe care pășești, să nu renunți, doar să mai iei o cafea și lucrezi în continuare:

 „Ca în orice lucru pe care vrei să îl realizezi, drumul de la punctul A la punctul B nu e aproape niciodată o linie dreaptă. La fel și aici. Am întâmpinat foarte des schimbări bruște de planuri, probleme de comunicare, oboseală, frustrare că lucrurile nu merg chiar cum trebuie. A fost nevoie de compromisuri, sacrificii, ajutor, dar ce pot spune e că m-a motivat mereu să continui. Mi-am amintit mereu de ce fac tot ce fac, ce efecte benefice ar avea pentru cei din jur, dar, în același timp, cum mă dezvolt și eu pe parcurs. Acestea m-au făcut să nu renunț niciodată. Pentru mine, totul pornește de la scop.”

Întrebându-l de ce ne recomandă nouă, tinerilor, să ne implicăm în diverse proiecte de voluntariat, Horea mi-a spus simplu că toți avem în viață un moment în care simțim că ne lipsește ceva, că vrem să schimbăm ceva, că vrem să ne șlefuim diferitele pasiuni și talente ascunse. Atunci este momentul când  „toate porțile se deschid, oferind nenumărate oportunități”, pe care noi ar trebui să le primim cu brațele deschise, deoarece, în final, ne aduc o mai bună cunoaștere a sinelui.

De asemenea, el mai adaugă faptul că voluntariatul îți dă șansa să cunoști oameni cu aceleași interese ca și tine, ducând astfel la formarea unor prietenii trainice: „Pe lângă toată munca și efortul pe care le depui ca voluntar, totul este și foarte distractiv. Petreceri, momente amuzante, nopți albe petrecute cu echipa, pregătind totul pentru un proiect, toate dau un sentiment de căldură și apartenență. Mai ales când e 4 dimineața, ai rămas fără cafea și încă ai 2 ore de tras ca să termini treaba. Iar prieteniile care se leagă pot deveni foarte puternice. Drept pentru care, pe o mare parte din prietenii mei cei mai buni, cu care consider că aș putea să fiu prieten toată viața, i-am cunoscut inițial lucrând împreună.”

Și da, ați auzit bine… Voluntariatele medicale pot fi distractive. Cu amuzament, Horea mi-a relatat un astfel de episod din cadrul campaniei naționale de donare de sânge: „Sunt foarte multe momente memorabile și amuzante, dar îmi vine în minte primul proiect în care am fost voluntar, la începutul drumului. Era o ediție a campaniei „Donează sânge, fii Erou!”, organizat de Societatea Studenților în Medicină din București (SSMB). Pe scurt, scopul proiectului e ca într-o săptămână să strângă un număr cât mai mare de donatori de sânge, pentru a acoperi nevoia mare de sânge din spitalele românești. Pentru acest lucru, în colaborare cu Centrul de Transfuzii din București, Holul de Onoare al facultății devine timp de o săptămână un punct de recoltare mare, unde studenții voluntari și personalul medical lucrează împreună zilnic. Aici am ajuns eu prima oara să iau contact cu voluntariatul. Rolul meu era sa asist donatorii când se deplasau de la patul de donare la patul de post-donare, unde era necesar să stea 10 minute și să se rehidrateze. O sarcină destul de simplă sau, cel puțin, așa credeam. În una din zile a venit un coleg să doneze. Avea mai multe lucruri de făcut în acea zi: trebuia să meargă în Senatul Universității imediat după, dar a decis să vină să doneze înainte. Simțindu-se bine și încrezător că nu are nevoie să stea așa mult jos, a decis să se ridice și să înceapă să mișune prin sală, să recitească ce avea de spus în Senat, să vorbească cu ceilalți colegi… eu alergând după el pentru orice eventualitate. La un moment dat, ajunseseră să fie mai mulți colegi în jurul lui, iar el le vorbea cu pasiune. Și atunci s-a întâmplat. M-am intors cu spatele ca să vorbesc cu o colegă și la nici 5 secunde după, am auzit tare un: „HOREA!”. M-am întors și am văzut o colegă încercând să îl țină de la spate de sub umeri, ca să nu cadă. Amețise și nu mai putea să se țină pe picioare. Imediat a intervenit asistentul de donare și l-a așezat pe spate, iar el și-a revenit. M-am simțit vinovat că nu am fost acolo când a fost nevoie de mine și că a trebuit să îl «salveze» colega mea, dar m-a consolat ulterior când am aflat, la 2 luni după, că cei 2 au ajuns să fie împreună. Soarta! Încă sunt împreună, iar el a devenit unul dintre cei mai buni prieteni.” Această poveste cred că a motivat multe tinere să vină să doneze sânge sperând că acolo își vor întâlni prințul în halat alb.

Horea, viitor medic neurolog, este sigur un exemplu demn de urmat pentru toți tinerii care nu au curajul să încerce ceva nou, care sunt obișnuiți să stea în zona lor de comfort. El este exemplul viu că niciodată nu e prea târziu să începi să faci ceva ce îți place. Pentru că nu vârsta contează, ci efortul pe care ești dispus să îl depui. Dezvoltarea, totuși, vine împreună cu obstacole, cu situații nemaiîntâlnite din care trebuie singur să găsești portița de ieșire. Dezvoltarea înseamnă ieșiri din rutină și o mai bună cunoaștere a sinelui. Și, dacă nu ne găsim pe noi înșine acum, atunci când? Oare, după acest articol, veți ști ce faceți cu viața voastră?

Ana-Maria Dragu

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*