Roșia Montană

Tu ce știi despre Roșia Montană? Pe cuvânt de voluntar

"în De citit/Diverse/Musai!" "de POV21"

Exercițiu de imaginație 

Te trezești în zumzăitul alarmei și o închizi repede, ca să nu îi deranjeze pe ceilalți. Somnul încă îți gâdilă pleoapele și, deși parcă ai vrea să fii tu primul la baie, te cuibărești la loc în sacul de dormit și aștepți. Alți douăzeci de saci așteaptă alături de tine. 6.45
Te agăți de ultima fărâmă de somn și încerci să îți termini visul. Auzi cum jos, la bucătărie, cineva se conectează la boxă și știi că nu mai durează mult. Melodia începe. Se aud pași pe scările de lemn, iar muzica bubuie din ce în ce mai tare. Ajunge lângă patul din stânga ta. Lângă tine. Lângă patul din dreapta. Te ridici și te uiți în jur, să vezi cine mai doarme. Dacă mai doarme. Lumina e încă difuză, soarele se ascunde după nori, după dealuri și case. Te întinzi și un fascicul de febră musculară îți face brațul să tremure. Din bucătărie se aud clinchete de tacâmuri. La masăăă. 7.00

Evident, asta nu e nici prima ta zi de școală, nici cel mai nou video de morning routine pe care l-a postat vloggerul ală harnic, care se trezește când îi ajunge soarele la buric și își calcă atent hainele înainte să iasă de sub plapumă. Nici dimineața de vacanță pe care o știai până atunci nu e. Nici ziua vreunui mare examen.

În schimb, e începutul unor zile de care știi că îți va fi dor.

De dat cu bormașina, de daltă și ciocan, de scăldat în tău și de povești la foc de tabără. De muzica de dimineață și de napolitanele alea prea dulci și prea bune, pe care nu le găsești la oraș.

Pentru cine nu știe, o să pară că aberez.

Dar dacă să dormi într-o mansardă cu 20 de oameni, să te trezești devreme și să sapi fundații, să dai cu bormașina și să spargi pereți nu îți sună ca una dintre cele mai faine părți ale verii, clar nu ai trecut pe la Adoptă o Casă.

De fapt, experiența mea din vară de la Roșia Montană a fost atât de marcantă, încât săptămâna trecută am revenit pentru o serie extra. Și mi-e foarte clar că mă voi întoarce iar și iar. Și iar. Dar pentru că totul a început în iunie (și fără acele două săptămâni nu aș fi ajuns aici), relatare mea se va baza, în principal, pe prima mea întâlnire cu Roșia Montană și cu echipa Adoptă o Casă.

În cele din urmă, așa cum spunea o persoană pe care o admir și care luptă pentru acest loc…

Roșia Montană e ca un drog. Îți intră în sânge.

Vii o dată și nu te mai poți despărți.

Când m-am înscris prima oară în program, am făcut-o atât de la întâmplare, încât am plecat de acasă fără să am așteptări. Despre Roșia, știam eu ceva cu cianuri și cu aur, ceva legat de un scandal și un protest (dar eram departe de a-mi imagina ce voi găsi cu adevărat acolo).

 Roșia Montană
Drumeție la Roșia Montană

Iar despre programul Adoptă o Casă la Roșia Montană…

Întrebarea săptămânii de dinainte de plecare a fost, fără dar și poate, ce faceți acolo? Prieteni, părinți, rude, toți puneau aceeași întrebare –  și ce faceți acolo?, și pe bună dreptate. La zâmbeam, îndrugam ceva și mă întrebam la rândul meu: ce facem acolo???

 Adoptă o casă

Ei bine, ce am făcut acolo nu a fost nimic din ceea ce aș fi făcut în mod obișnuit și nici nu cred că imaginația mea ar fi putut măcar ajunge undeva pe aproape. Dar ghiciți ce? Mi-a plăcut la nebunie. Și țineți minte că Ada Milea e terapie curată atunci când dai cu dalta într-o bucată încăpățânată de lemn și nu reușești să scoți din ea ce ai nevoie.

 Roșia Montană

Programul Adoptă o Casă la Roșia Montană a fost inițiat în 2012 de către asociația ARA – Arhitectură. Restaurare. Arheologie. –  alături de membrii din comunitatea locală, contribuind la conservarea și la promovarea patrimonial cultural și, îndeosebi, a celui arhitectural din Roșia Montană și din împrejurimi. Iar echipa este formată din voluntari.

Concret…

…am dat cu dalta și cu ciocanul, am tăiat cu japonezul (fără să torturăm vreunul), am săpat fundații și am dărâmat pereți, am învățat să facem zidărie seacă (cel puțin teroretic), am mers în drumeții și ne-am scăldat în tău… Asta ca să enumăr doar o mică parte a activităților din cele două săptămâni din vară. Ne-am jucat de-a șantierul, ca să spun așa, doar că la modul cel mai serios. Aproape.

Unde altundeva te mai trezești pe muzică macedonească, ziua faci kitsch party pe șantier sau fredonezi melodii libaneze, iar seara dansezi macarena și joci hora la focul de tabără sau în mijlocul străzii?

Fă rai din ce ai

E una dintre zicalele mele favorite. Iar Roșia Montană este într-adevăr un colț de rai. Peisajele, arhitectura, oamenii… Și dacă vă gândiți că tot ce înșir eu aici e despre un sătuc dintr-un vârf de munte în care s-au găsit unii să se certe pentru două lingouri de aur… ei bine, nu e deloc așa. 

 Roșia Montană
Peisaj

Într-adevăr, Roșia are și o parte tristă. Aia despre care aveam și eu o vagă idee când am plecat de acasă, cu exploatarea minieră și cu cianurile, și despre care s-a auzit la televizor. Aia care doare, doare până în măduva oaselor și chiar mai încolo, aia care te faci să te simți neputincios și să te întrebi ce naiba? când vezi muntele tăiat (la propriu) și te gândești ce li s-ar putea întâmpla și altora din jur.

Roșia Montană
Roșia Montană

Dar despre astfel de lucruri, cu o altă ocazie. Pentru că articolul ăstă nu e nici despre ce merge prost, nici despre ce s-a distrus, nici măcar despre cum viitorul e atât de incert.

Articolul ăsta e despre oameni aparent mici.

Despre oameni pe care poate că nu îi remarci în mulțime, dar care fac lucruri mari. Lucruri deosebite. Oameni care a fi putut închide ochii, ca mulți alții, și să îi doară în cot, dar au ales să le pese. Și, mai mult decât atât, au ales să le deschidă ochii și altora. Oameni cu inițiativă care știu că nu este ușor, dar care refuză să se dea bătuți, oameni de care merită să fii mândru, oamenii care formează familia Adoptă o Casă.

voluntariat

Eu, noi… ne-am îndrăgostit de tot ceea ce am trăit la Roșia. Iar dacă în primele două zile mă întrebam oare ce caut eu aici, la finalul celor două săptămâni, nu mai era loc decât de de ce nu pot rămâne aici?

Și cred că asta spune mai mult decât toate cuvintele.

Studentă la departamentul de Limbi moderne aplicate al Facultății de Litere din cadrul Universității Babeş Bolyai. INFP. Pasionată de scris, lectură, limbi străine şi relații internaționale

0 Comments

  1. Cat de fain articol. Citindu-l mi s-a facut piele de gaina stiind cat de faina e Rosia. Multumesc frumos pentru noua perspectiva!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Monolog

Dacă ai știi că rugăciunile Au post scriptum lacrimi Ai mai venera

Nimic Special

strada din fața apartamentului și-a pus încredere în luminile publicului ce ne
Derulează înapoi