Vom traversa un cer albastru
care plânge
cu tălpile ude până la glezne
într-o zi lipsită de apus

ciudată atmosferă absorbită lent
prin fumul nepătruns
de muchia frunzelor iodate

am vrut să-ți spun aseară te iubesc
în camera rotundă de la stradă
dar n-ai avut urechi la tâmple
și ți-am șoptit că ochi aveai
și mă priveai
și îmi sorbeai
cuvintele mărunte dintre buze

vom traversa un cer albastru
care plânge
cu tălpile ude până la glezne
într-o zi fără apus

sunt kilometri de șosea gălbuie
ce-i vom parcurge amândoi
de mână
într-o mașină ce miroase
a aromă de fistic și pere

uituc să fiu, iubirea mea
să nu te mai rostesc pe nume
să te iubesc și atât
să-ți desenez din când în când
o casă care scoate fum
cu mâna stângă – degetele ei
murdărite de cerneală roz
așa cum vrei să vezi și norii – stelele
lăptii și ascuțite doar la două colțuri
precum un tren accelerat
cu un vagon restaurant
în alte lumi atemporale

ciudată atmosferă absorbită lent
prin fumul nepătruns
de muchia frunzelor iodate …