„IT”

„IT” de Stephen King – o poveste, o iubire, o lecție de viață

"în Cărți & Filme/De citit" "de POV21"

Zilele trecute am fost la cinema și am văzut „IT”. Nu doar pentru că este un film horror bun și pot spune că sunt o fană înrăită a acestui stil, ci pentru că a fost una dintre cărțile care mi-a marcat adolescența.

Știu, reușesc să îmi imaginez zâmbetul ironic al multora dintre voi ,,o altă ecranizare după una din cărțile de groază ale unui scriitor comercial”.

Sunt de acord cu voi, la prima vedere, este o carte horror concepută să o citești pe peronul unei gări, întinsă pe șezlong la mare sau într-o după amiază ploioasă de marți.

O carte ușoară de vacanță… Cum ar spune mulți, pe care să o uiți în scurt timp. Însă, eu cu inima și mintea mea de adolescent am descoperit în spatele zâmbetului macabru al lui Pennywise fantastica lume a copilăriei, a prieteniilor sincere și a promisiunilor făcute la o vârstă a inocenței.

Vizionând „IT”, am retrăit emoții de mult uitate.

Știți, acele trăiri pe care doar când ești copil le simți, când cel mai banal lucru ți se pare cel mai important din lume, când orice zi este o aventură, când prietenii și locul de joacă sunt întregul univers. Nu aveai nevoie de gadgeturi și electronice să fii fericit și toate astea pentru că ERAI DEJA.

O carte în care descoperi că o promisiune făcută la o vârstă fragedă e tot o promisiune și este în totalitate respectată: ,,Am făcut o promisiune. Toți am promis c-o să ne întoarcem dacă acel ceva începe să se întâmple iar”. O carte care te învață să nu fii individualist și că doar împreună se poate realiza ceva măreț.

Înveți că fiecare dintre noi avem temeri, frici ce trebuie înfruntate.

Așa și este, tuturor ne este frică de ceva, de schimbare, singurătate, eșec,  evoluție, dar uniți cu alți câțiva oameni vom reuși să le depășim: ,,Doar împreună îl putem învinge”.

Cu toate că este o carte scrisă acum 33 de ani, a reușit să evidențieze probleme primordiale ale umanității, ale conviețuirii într-o societate și anume bullyingul, pe când alți scriitori au evitat să vorbească despre acest lucru.

Bullyingul este teroarea copiilor.

Este întâlnit foarte des în „IT” pentru a evidenția gândirea limitată a oamenilor ce trăiesc într-un sat ca Derry în acea perioadă. Cei mici ajung să se interiorizeze, să aibă probleme comportamentale, psihice și chiar care duc la suicid. Ajung să accepte un străin ,,ciudat și înspăimântător”, ce ,,pariază că ai o grămadă de prieteni” pentru a evita singurătatea.

Împreună, unii reușesc să combată acest fenomen sfâșietor, fiind acceptați de prieteni și chiar de familie.

Stephen King este considerat, de către criticii literari, un scriitor comercial. El reușește, însă, cu simple cuvinte să creeze o atmosferă fantasy. Nu a încercat să scrie o capodoperă folosind cuvinte academice. Nu a încercat să scrie ,,Marele Roman American”.

Nu are nevoie de fraze lungi sau cuvinte elevate pentru a reuși, pentru că știm toți că… ,,e ușor a scrie proză când nimic nu ai a spune”. Autorul reușește cu o foarte mare simplitate să construiască personajele. Acesta găsește un mod facil de a transmite sentimentele anilor ’50 cu evidențe ca vata pe băț, castane, popcorn proaspăt, cu bâlciurile mereu prezente și clovnii care împart baloane.

„IT” mai poate fi considerat o hiperbolă ce amintește de violența, abuzul, homofobia, rasismul și misoginismul din acele vremuri.

Lumea era speriată de noutate, de a recunoaște că poate ai o altă orientare sexuală și chiar dacă ajungi să faci acest lucru ajungi să fii izolat, bătut sau chiar omorât în cele mai înfiorătoare moduri.

,,Cu toții plutim aici jos!”

… Toți putem ajunge jos în viață. Pennywise poate fi asociat, metaforic vorbind, cu greutățile peste care este necesar să trecem, peste momentele de impas ce ne schimbă perspectiva. Ne ajută să evoluăm sau să stagnăm într-o situație inoportună.

Toți ajung să evolueze în plan profesional, dar traumele trăite în Derry se fac simțite în viețile personale ale protagoniștilor și demonstează că nu pot fi șterse niciodată.

Bill, ajuns un scriitor renumit de romane horror. Nu reușește să șteargă sfârșitul sfâșietor al evenimentelor, fiecare carte a sa având un final macabru. Beverly este căsătorită și devine o mare creatoare de design, dar este abuzată fizic și psihic de către soțul ei, la fel ca în copilărie.

Ben, un arhitect premiat, ajunge să își înece amarul într-un bar. Este singur la fel ca Richie, care este un comediant singuratic. Eddie deține o firmă de transport pentru celebrități, dar s-a căsătorit cu o femeie asemănătoare mamei lui obeze și ipohondre.

,,Urmele de pe corp se șterg, dar din suflet niciodată”.

Iubirea trăită în perioada copilăriei nu se poate uita niciodată. Nici chiar atunci când un ,,monstru” încearcă să îți șteargă amintirile. Iubirea pentru prieteni sau pentru o persoană mai specială nu se șterge, pentru că ,,iubirea nu este ușoară cum toate poemele ne spun, iubirea are dinți ce mușcă și rănile nu se închid niciodată”.

Copii fiind, au reușit să găsească mult mai ușor curaj în depășirea fricilor, iar la maturitate ajung la gesturi extreme în ocolirea acestora:

,,Poate de asta ne-a făcut Dumnezeu copii prima dată și ne-a construit cât mai aproape de pământ, pentru că El știe că trebuie să cazi și să sângerezi mult înainte de a învăța o simplă lecție. Plătești pentru ce primești, deții ce ai plătit… și mai devreme sau mai târziu ce e al tău se întoarce la tine”.
,,Poate nu există asemenea lucruri ca prietenii buni și răi. Poate există doar prieteni, oameni care stau lângă tine atunci când ești rănit și care te ajută să nu te simți atât de singur. Poate merită să îți fie frică mereu, să speri și să trăiești pentru ei. Poate chiar și să mori dacă asta trebuie să se întâmple. Nu prieteni buni. Nu prieteni răi. Doar persoanele pe care le vrei și cu care ai nevoie să fii; oameni care și-au construit casele în inima ta”.

Dacă „IT” este doar o carte de groază, atunci este o carte de groază în care Ben, Billy, Eddie, Rich, Beverly și Stanley reprezintă copilul din noi. Creatura, monstrul, „IT” este viața, iar teroarea ce se așterne peste Derry este frica de ce ne rezervă viitorul.

În final, vă recomand să vă păstrați zâmbetul din colțul buzelor. Pentru emoțiile trăite eu îi mulțumesc acestui scriitor ,,comercial” și mă înclin în fața lui…

Jos pălăria, domnule King …

…și lasă-i să zâmbească. Eu sunt convinsă că cineva întins pe șezlong, amintindu-și de copilărie, a uitat de vară și de mare. Sunt convinsă că o persoană, undeva, a tresărit într-o după amiază ploioasă de marți. Câți mai cred că pe peronul unei gări ochii cuiva au lăcrimat … cu o carte de groază în mână.


Autor: Laura Ștefania Bîrgaoanu

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi