toamna sunt puțin mai viu

Parcă toamna sunt puțin mai viu…

"în De citit/De simțit" "de POV21"

*Cum să nu iubești toamna?
Când sentimentele sunt mai profunde,
Când cerul plânge odată cu omul
Și suferința e mai dură,

Când dimineața suntem strigoi,
Și seara pe dinăuntru goi

Cum să nu iubești toamna?
Când te vezi în frunze îmbătrânind
Și când te sufoci în aer,
Când iubirea parcă nu-i,

Și copacii strigă îndurerați,
Căci rămân și ei ai nimănui.

La fel ca noi,

Parcă sufletul nu-i
Și parcă de trup mi-e scârbă,

Parcă dorul mă omoară,
Și nu vreau să-l las
Să mă înhațe acum

Fiindcă, eu toamna sunt puțin mai viu
Și moartea e mai departe,
Parcă toamna tot ce vezi, e trecut.
Și prezentul e abis

Și-n suflet avem pânză de păianjen
Și pe inimă mucegai,

Căci vine noaptea,
Și pe la miezul nopții,
Parcă poeții ies din noi.

Căci sentimentele noastre,
Sunt nimic pentru această lume,

Fiindcă doar la 12’ doare
Și parcă timpul se oprește,
Și toamna se alătură nouă
Și sapă și mai tare-n tine,
Săpându-ți propriul mormânt
Și te nebunește și te duce

Să îți simți durerea,
Crescând suferința,
Ameliorând iubirea
Și alungând dorul,

Și la urmă îmi zice-n șoapte:
Ești doar un viu mort ce respiră moarte!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

sunt eu

  același eu ce poartă numele blestemat povara noastră umană eul pe
Picături pe Suflet

Picături pe Suflet

Îmi aștern gândurile pe o foaie pătată de cerneală mă gândesc la
Derulează înapoi