Sinuciderea – soluție definitivă pentru probleme temporare

"în De citit/Musai!" "de POV21"

Încă din anul 1960, când rata era la o scară de 2,7 persoane la un milion de locuitori, sinuciderea a reprezentat o problemă mondială, mai ales în rândul tinerilor. Actul de a-ți curma propria viață, de a renunța la orice fărâmă de iubire, de înțelegere și compasiune din partea persoanelor din jurul tău privează de viață circa un milion de persoane anual.

Sunt „slabi de înger”…

Spun unii, dar eu cred că sunt puternici. Sunt curajoși și până au ajuns să recurgă la acest deznodământ sfâșietor au strigat pentru o fărâmă de ajutor.

Poate nu au făcut-o cu voce tare. Dar au încercat mulți ani să combată depresia, singurătatea, problemele de zi cu zi, cele psihice și medicale. Ei au luptat cu sinuciderea.

Au luptat până în ultima clipă, au încercat să combată durerea, însă nu au reușit pentru că mulți dintre noi nu am observat cum se pierde o viață sau poate pentru că am trecut indiferenți pe lângă ei. În trecut și chiar și în zilele actuale, depresia a fost și este considerată un moft, chiar o glumă, fiind batjocoritor numită „boala bogaților”.

Doar o autopsie…

Multe studii au demonstrat că cei mai mari factori de risc sunt problemele psihice, de sănătate și abuzul substanțelor nocive, cum ar fi: consumul excesiv de alcool sau de droguri, care în final te transformă într-un demon impulsiv și ajungi să crezi că nimic nu mai are sens, că ar fi mai simplu să nu mai exiști, că Pământul este un loc mai bun fără tine.

Când un suflet pleacă de lângă noi, rămân în urmă oamenii ce l-au iubit, prietenii, familia. Rămâne în urmă regretul că „poate aș fi putut face mai mult pentru el sau ea”, dar în final tot ce ajunge să facă este o autopsie psihologică pe baza căreia niște doctori pot spune „liniștiți”, „a fost un suicid”.

Boala – problema veșnică ce a stârnit mereu semne de întrebare..

Nevoia credincioșilor de a se implora de o forță divină ca să îi ajute, să îi ocrotească este prezentă, din nefericire și în aceste cazuri din care sinuciderea pare ultima scăpare.

Anxietatea, depresia, biloparitatea și schizofrenia te fac să te simți diferit de cei din jur și implicit te duce la autoizolare, în special în cazul celor de a doua sau a treia vârstă.

Sufelete pierdute în neant au nevoie de atenție, iubire, grijă și în primul rând de oameni care vor să îi ajute, uneori poate, chiar de un anumit tratament medicamentos. Societatea din ziua de astăzi judecă, iar cel mai rău lucru pe care îl poți face este să râzi de o persoană ce strigă după ajutor.

Oamenii au nevoie de mai multe modele și mai puțin de critici.

Uneori, nu ne gândim că mulți dintre prietenii noștrii sunt în aceste situații, că poate se simt blocați, captivi într-o cameră din care nu mai pot să iasă și apoi încep să facă ce este mai simplu pentru ei în acel moment, să consume în mod excesiv alcool și droguri, să se detașeze de lumea exterioară, să își piardă orice fărâmă de încredere în ei, iar în final în omenire.

Sunt multe cazuri în care familia, care ar trebui să îi susțină e cea care îi acuză și găsesc ajutor și înțelegere de la persoanele străine.

O istorie tristă.

Locuind într-o comună, toate poveștile și întâmplările se aflau super repede. Când se întâmpla ceva, tot satul știa și, din nefericire, într-o zi, am auzit cum o femeie s-a sinucis în spatele casei în care locuia împreună cu cei doi copii, pe atunci, în vârstă de șapte și zece ani.

Nimeni nu ar fi bănuit…

Că acea doamnă ar recurge la așa ceva, dar mulți nu îi știau povestea.  Nu știau cum, încă de mică, a asistat la sinuciderea mamei sale, cum și-a văzut părintele asfixiat în bucătăria casei, nu știau ce demoni o urmăreau și de depresia prin care trecea, ereditară, până în ziua când a ales să renunțe la tot, la viață, la jobul și la copiii pe care îi avea.

Este un caz care ținea de competența instituțiilor medicale specializate în acest domeniu. Poate dacă ar fi recurs la un ajutor psihologic și psihiatric, ar fi fost și astăzi alături de familie și prieteni.

Acești frumoși oameni au nevoie de susținere, de cineva care să îi ajute, de un prieten să îi asculte. Sinuciderea este o soluție permanentă pentru probleme temporare.

La fel cum a fost și în cazul unui olandez în vârstă de 19 ani, pe nume Ruben Peters.

Bună, Ruben! Îți mulțumesc că ai acceptat acest interviu!

Bună, Laura! Eu îți mulțumesc că îmi faci publică povestea pentru a ajuta alți oameni!

În primul rând, aș vrea să știu ce te-a determinat să ajungi atât de departe, ce te-a determinat să îți dorești să îți curmi viața ?

Ce mi-a determinat atentatul la propria viață a fost o dorință maniacă (partea cea mai rea din a fi depresiv), combinată cu multe certuri și o relație abuzivă, despre care prefer să nu vorbesc. A intrat atât de adânc în mine, încât mi-a scăpat de sub control și fiind stânjenit și într-o depresie sfâșietoare am luat o supradoză de pastile.

Îmi pare foarte rău să aud acest lucru. Cine te-a ajutat să treci peste acest impas?

Un alergător care, din întâmplare, a trecut pe acolo, m-a văzut și mi-a salvat viața. Apoi părinții, toată familia și un grup restrâns de prieteni, cărora le sunt veșnic dator pentru câte au făcut pentru mine.

Încă mai ai gânduri negre în care îți dorești să îți iei viața?

Uneori mai am astfel de gânduri, care, mai exact, nu sunt atât de ciudate pe cât par, datorită depresiei. Dar mai vreau să fac asta? NU! CLAR NU!

Acum, după ce ai trecut peste această etapă, ce părere ai tu despre actul în sine?

Cred că nu este o soluție. Treci prin multe. Ești blocat, prins. Dar, luându-ți viața, oferi aceste sentimente și altor 10 persoane de lângă tine. Cu toate acestea, consider că judecând persoanele care au descurs la asta, este cel mai rău lucru pe care îl poți face. Dă-le, la naiba, o pauză!

Momentan, frecventezi un terapeut sau un psiholog?

Da! Momentan fac terapie. Văd un terapeut o dată pe săptămână. Mă ajută să îmi detașez mintea de problemele din acea săptămână. Și îmi oferă ajutor și sfaturi în legătură cu orice impas peste care trebuie să trec.

Mă bucur să aud că ai parte de un tratament corespunzător și că acum ți-ai schimbat gândirea. Oare, totuși, ai putea să îmi spui mai multe despre perioada ta depresivă și despre masca pe care ai afișat-o în fața lumii?

Atunci când ești într-o depresie este foarte greu să te gândești că ceilalți vor să te asculte. Sau că îi pasă cuiva cu adevărat de tine. Și… este imposibil să le spui oamenilor încontinuu problemele tale.

Este greu să te arăți în acest fel în fața lor, să fii vulnerabil… Așa că ajungi să îți pui o mască, să nu le arăți celor din jurul tău ce simți cu adevărat. Dar pe termen lung acest lucru face totul mai dificil, iar în anumite cazuri ajungi să te urăști pe tine însuți. Am ajuns să scriu și niște poeme ca să mă mai pot detașa de sentimentele pe care le aveam.

În final, ce le recomanzi celor care citesc acest interviu și mai ales celor ce se confruntă cu situații asemănătoare?

Hmm… Vreau să le spun că sunt motive pentru care merită să trăiești. Prieteni, familie, iubire (care mereu vine în cele mai neașteptate momente). Un sfat pe care îl urmez și eu acum este că nu trebuie să îți pese de ce cred alții despre strigătul tău de ajutor.

Fă terapie dacă este nevoie și îndrăznește să accepți că s-ar putea să ai nevoie de ajutor!

Acestea sunt poemele scrise de Ruben în perioada în care se confrunta cu depresia și gândurile sinucigaşe:

 

You know you’re not fine.

But your pain doesn’t matter to them.

You know you struggle to deal with yourself crying.

But of hearing about that no one’s a fan.

So every morning you put on your mask.

You act like nothing is wrong.

If only they wanted to listen to the pain inside you.

You, feeling it ever so strong

I put my mask on

And look in my mirror

I put a smile on my face

To hide all my terror

I don’t want to show it

But why you ask

Well, you see

In reality nobody gives a fuck about me

So on my inside I drown in my emotions

And wish that someone cared

The outside may act all ferocious

But actually I am scared

 


 

I laugh to hide my pain.

I think ‘please can someone end my life’.

I cry my nights away.

Who am I even trying to fool?

Myself or some other fucking tool?

I don’t want to show that I’m depressed.

I don’t want to show that I am stressed.

I want people to think of me in a happy kind of thought.

Even though happy is all that I am not.


Dacă citești acest articol, poate vei învăța să nu mai tratezi cu indiferență cazurile în care sinuciderea curmă vieți.

Vei avea mai multă compasiune pentru oamenii care se confruntă cu astfel de probleme. Iar, dacă simți că ai nevoie de ajutor, nu ezita să îl ceri și crede că te poți baza pe noi, cei din jur, chiar dacă suntem niște străini.

Sinuciderea este o soluție permanentă pentru probleme temporare. Cere ajutor!


Date științifice găsite în cadrul unor documente ce fac parte din arhiva Facultății de Psihologie Cluj.
Autor: Ștefania Bîrgăoanu
Foto: Capătă Andrei-Bogdan

0 Comments

  1. Priviți viata ca o bucurie! Sperați mereu la o zi de mâine mai buna după un eșec sau după lupta cu depresia. Cred ca am fost la pragul depresiei, dar tot ce știu e ca viata merita trăită!!! “Cât timp trăiești nu ai cum sa pierzi!” Am învățat în acest timp ca nu trebuie sa ma dau bătută, ca Dumnezeu ma aude și ma ajuta, ca comunicarea cu ceilalți și sinceritatea fata de ei te ajuta muuuult, ca nu trebuie sa te jenezi de problema ta și mai ales sa ceri ajutor! Curaj, indiferent de necazurile, apasarile și problemele ce le ai! Soarele va răsări și pe strada ta când poate nu te aștepți. Curaj! Curaj! Curaj! 😊

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Monolog

Dacă ai știi că rugăciunile Au post scriptum lacrimi Ai mai venera

Nimic Special

strada din fața apartamentului și-a pus încredere în luminile publicului ce ne
Derulează înapoi