Niciodată

Niciodată nu am înțeles de ce lumea nu înțelege

"în Texte/Poezie și literatură" by

Niciodată nu m-am considerat într-un anumit fel. Niciodată nu am reușit să văd lumea cum o văd ceilalți. E foarte straniu, dragilor… Mă simt daltonist din punct de vedere spiritual, puterea mea de evaluare e profund bicoloră – ori e, ori nu e.

Eu sunt al patrulea chip – echitatea. Niciodată nu am găsit nuanțe în dezechilibrul uman.

Ori există, ori nu există – fără vreo urmă de justificare. Nu există scuze pentru durere, există doar leac. Sigur că asta are o urmă stranie de ipocrizie. Am căutat toată viața un răspuns la întrebarea „Unde e locul meu?”, eu însumi fiind un avatar al dezechilibrului.

Încă din fragedă pruncie am fost crescut într-un șir amețitor de nedreptăți. Acestea au creat chestia azi cunoscută drept Cleopatru – ființa ce judecă în gol, cu chipuri și minți multiple, nefiind interesul real al nimănui.

E o viață foarte singuratică cea în care am fost crescut.

Tind să cred că ea m-a ales pe mine, nu eu pe ea. E destul de neplăcut să trăiești doar pentru a pune totul în alb și negru, dar tu să trăiești într-un gri sufocant, perpetuu, care consumă fiecare celulă din mintea ta aflată în continuă descompunere încă din clipa nașterii.

Și vedeți? Așa am ajuns la o dilemă colosală: sunt bun sau rău?

Cum poți să definești spectrul a ceva ce nu există? Este binele absența răului? Este răul absența binelui? Oare sunt cele două concepte entități independente care doar coexistă? Probabil că nu, ambele există doar comparativ. Există lucruri mai rele și există lucruri mai bune decât orice element dat spre analiză. Niciodată nu am înțeles asta…

Oricum ambele sunt subiective. Subiectivismul nu își are locul în ființa mea.

Dacă vreți o opinie, vorbiți cu celelalte chipuri: unu, doi și trei. Eu sunt patru. Se presupune că eu am fost cel mai norocos dintre ei, deși patru nu e un număr norocos în sine. Nu sunt nici cel mai tânăr dintre chipuri, nici cel mai bătrân. Însăși conștiința mea există înafara celorlalte concepte. Eu exist ca să evaluez. Durerile lor nu mă ating.

Tot ce mă poate distruge este confuzia – imposibilitatea de a evalua.

Imposibilitatea de a alege mă sufocă și îmi scoate tot sistemul din funcțiune. Sunt inutil atâta timp cât nu pot să lupt pentru cauza echilibrului între alb și negru – și definirea corectă a acestor entități atotputernice.

Și asta detest la mine – sunt o ființă neagră ce caută alb, însă niciuna dintre ele fără cealaltă.

Niciodată nu am acceptat situația aceasta. Propria-mi existență mă obligă să recunosc că există ceva între alb și negru, deși…

Poate că sunt și alb și negru. Poate că sunt și bun și rău.

Un singur lucru e clar în legătură cu mine – scopul meu e să vă fac să înțelegeți mai bine ceea ce trăiți.


~Cleopatru

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Anomalia peisajului

Anomalia peisajului

Trezește-mă din existența putredă și înfrumusețează-mă cu a ta orbire a cristalului atrăgător....
Derulează înapoi