Pentru a mea Charlotte

"în Citește-mă!" "de POV21"

A înviat ceea ce nu am crezut vreodată că se va mai întoarce.

Ea a intrat pe ușa din dos, infectându-mă cu o singură idee, un virus pentru întreg organismul neputincios. Mi-a intrat și-n gând, și-n suflet această nebunie pe care mi-a fost frică să o caut în adâncurile ființei mele.

Am vrut să-i spun adio, dar ea a câștigat…

Intelectul, egoul, critica au cedat pe rând precum motoarele unui avion Messerschmitt. Suferințele ne-au făcut ceea ce suntem noi astăzi, dar de acum… Lyndon L. nu se va mai teme de nimic! Are toate rănile sufletești bandajate și nimeni nu va mai schimba acest fapt. Domnul „V’’ simte că poate să facă totul posibil!

De când am cunoscut-o, am devenit precum oglinzile, ne-am speriat când ni s-au potrivit cerurile și cu râsete ne-am lăsat orgoliile la poarta din cașmir.

Ne-am văzut acele sclipiri din ochi și ne-am citit singurătatea ca pe niște ziare pătate cu cerneală veche.

Acei ochi de aramă sau de cărbune, acele atingeri pline de culoare mirifică, m-au convins că fiecare noapte își are sfârșitul, că sufletul încă îmi poate râde printre literele și cifrele lumii ăsteia decăzute.

Puzzle-urile s-au sfărmat și toate ușile s-au deschis spre inima mea.

Mi-am privit viața de pe un deal și am constatat că nu am fost singur niciodată în toate acele amintiri murdare de care fugeam.

M-am oprit din căutat stafii pentru prima dată, cu spiritul dintre nori, și planete, și timp, și valurile de mătase ale istoriei, căci mi-am găsit în sfârșit reflexia în ea. 

M-am văzut prin ea cât de trist am fost, cât de profan și de siguratic, și-am ales să fac acel pas spre lumină…

Mi-am purtat comorile spirituale spre splendoarea frenetică în care mă adânci ea cu fiecare holbare.

Lacrimile nu îmi încetau, dar acel chip care îmi urmărise mie tinerețea și visurile, râzând, mă liniștea, mă cufunda în acea liniște pe care o uitasem.

Și am strigat:

ce extraordinar funcționează universul!

Această mașinărie perfect angrenată, gata mereu să ne îndeplinească chiar cele mai adânci dorințe de a fi fericiți împreună!

Trăim într-o lume ce nu își mai aduce aminte, care nu trăiește nici pe electricitate, nici pe aburi și rotițe, nici pe energie atomică, ci trăim una pură, care e permanent alimentată de dragoste și încredere. Natura, existența, sufletul și infinitul și timpul s-au conectat și eram în sfârșit complet.

Efemerul încetase să mă mai stăpânească. Credeam că este o lecție de iluzionism ca oricare alta, dar pe când am întâlnit-o așa de uimitoare, ea mi-a demonstrat că tot ceea ce trăisem a fost adevăratul miraj!

Am visat că eram un fluture rătăcit şi inconştient ce zbura ici şi colo într-o lume limitată.

După ce m-am trezit, străzile, fumul și moartea erau niște farse cosmice, iar trăgând de firul vieții, nu mai găseam capătul…

Mi s-au alăturat și îngeri, și roboți, și copaci, și stele, toate pentru a reuși să-i cuceresc inima. Și am pășit dincolo de celule…

Și am găsit un suflet cufundat în suferință, acum încetată odată, din care am făurit doar cristale care să ne vedem fericiți.

Pe ea o acceptasem din totdeauna cu toate defectele, tot trecutul, cu toate suferințele, cu cele mai vaste fantezii și am înțeles lecția Lui Dumnezeu despre cine sunt cu adevărat cei fericiți.

Aveam un puternic déjà vu că e undeva acolo, sau cândva, și că-mi zâmbește. Era rețeta cosmosului, iar noi toți eram doar o parte din pântec. Eu nu îmi dădusem voie să iubesc tot acest timp…

Dar dincolo de cuvinte, după această cortină de sentimente și acest voal magnific, am părăsit străzile întunecate și am scos pălăria în fața soarelui.

Dreptatea nu mai avea nicio direcție, iar dragostea triumfa dincolo de ochii ei. Când am cunoscut-o pe Charlotte, m-am regăsit pe mine. Când am făcut-o fericită, niciun cortex, nicio utopie și niciun iad nu ar fi înțeles vreodată ceea ce am putut simți când am sărutat-o.

Acum, spun adio vieții mele de fugar și o voi îmbrățișa pe ea, pe a mea Charlotte.

 

Lyndon L. Vigilante

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Suflet de ceramică

Ieri, astăzi și mâine singuri în de-ale inimii Suflet de ceramică ascund
Derulează înapoi