#doliupentrueducație

#doliupentrueducație – Pro & contra protestului din 9 septembrie

"în Gândurile POV21" "de POV21"

Alexandru Georgiță (Elev la Colegiul Național „Liviu Rebreanu”, Bistrița)

Inevitabil, am dat în news feed peste postarea celor de la CNE în legătură cu protestul din 9 septembrie numit #doliupentrueducație. Cuvântul acesta, „protest”, întotdeauna îmi trezește niște semne de întrebare, așa că mi-am oferit două minute din viață ca să citesc motivul pentru care acest protest ar avea loc.

Spre surprinderea nimănui, motivul a fost acea repartizare automată a elevilor care nu iau peste nota 5 la examenul din a 8-a.

Asta nu mi s-a părut greșit, doar cei în cauză vor contesta întotdeauna ceva care nu le convine.

Problema mea cu acest motiv este simplă: contra-argumentele aduse acestei propuneri sunt, dacă-mi permiteți:

Opinii nefondate pentru a da ocazia celor speriați de examen să se complacă în situația asta.

Pe scurt, au zis, pe de o parte, că prin aceste decizii va scădea relevanța învățământului profesional, pentru că acum va părea „groapa de gunoi a sistemului”.

Vă zic sincer, eu până în prezent nu am auzit pe nimeni să vrea să urmeze o școală profesională, în ciuda eforturilor de a pune în lumină bună acest tip de învățământ, după zisele CNE.

De ce mi se pare o idee bună? Din numeroase motive.

Primul ar fi creșterea promovabilității la BAC.

E destul de evident că, dacă nu toți, majoritatea celor care nu iau 5 la examenul acela, nu vor lua nici notă de trecere la BAC.

Privind mai atent, un elev fără bac nu știe să facă nimic, deci până se străduie să îl ia anii următori, moare de foame sau lucrează pe salarii de nimic. Și după ce-l ia, ce? Se înscrie la facultate să se chinuie și acolo? Nu mai bine mergea la o școală profesională de la bun început ca să lucreze ceva pe care să fie plătit decent?

Al doilea e și mai simplu – lumea o să vadă că nu e chiar așa rău să mergi la astfel de școli. Unui elev fără prea mari așteptări o să i se pară atractivă oferta. Pe scurt, promovarea pozitivă a învățământului profesional este utilă,  ca să mai scoată din capul părinților ideea că dacă vor ca odrasla să aibă bani, are nevoie de facultate.

Totuși, ce m-a sucit de cap a fost ce au zis în continuare:

„ … distrage atenția de la cauzele reale pentru care unii elevi nu au performanțe la Evaluarea Națională: subfinanțarea sectorului educațional, ineficiența actului de predare-învățare, lipsa de incluziune din mediul școlar.” . 

Pot să fiu de acord că acele probleme sunt grave și chiar există. Dar de aici, până la a fi cauzele reale pentru prestația deplorabilă la Evaluarea Națională e cale lungă. Deseori vedem elevi din sate făcând naveta la un liceu bun din oraș, chiar dacă mulți dintre ei învață în condiții mult inferioare celor de la oraș.

Până în clasa a 8-a consider că 90% din lucrurile pe care le avem de învățat sunt cultură generală, chestii simple pe care oricine ar fi bine să le știe.

Un elev care are măcar fragmente din lecții poate, fără doar și poate, să obțină peste 5 la examen, evident, dacă își dă puțin interesul. Sunt 2 materii, 3 pentru cei de la secția germană/maghiară.

Oare chiar e așa greu?

Răzvan Foncea (Elev la Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaş”, Beiuş)

Începe un nou an școlar, într-un context absolut haotic: la marginea prăpastiei, în umbra incompetenței factorilor decizionali în mâinile cărora se află sectorul educațional, sub incidența măsurilor iraționale adoptate recent, în lipsa totală a unor argumente stabile.

În semn de protest față de acest amalgam de acțiuni nejustificate ale MEN, am ales să dau curs inițiativei Consiliului Național al Elevilor, purtând #doliupentrueducație cu ocazia începerii noului an școlar!

Nu era îndeajuns de grav. Nu e destul niciodată.

Nu era îndeajuns că, în urmă cu o lună, încă nu știam data exactă a începerii noului an școlar? Că interesele oarbe și nepăsarea obscură domină, în acțiunile guvernanților, asupra țintei primare a societății – aceea de a ne pava calea spre un viitor prosper?

Se pare că este întotdeauna nevoie de o (nouă) cireașă pe tort! Problema, însă, este că vorbim de prea multe cireșe (și putrezite)…

Cum ne propunem să menținem și să consolidăm o democrație performantă în condițiile în care elevii nu reprezintă o prioritate și sunt priviți drept un mijloc de sacrificiu în concretizarea raționamentelor populiste ca trend al interpretării problemelor cu care ne confruntăm?

E nevoie, spre exemplu, să îndreptăm toți elevii care nu obțin o medie de cel puțin 5 la Evaluarea Națională spre școlile profesionale pentru a „înfunda gura târgului” cu privire la relația deficitară dintre educația românească și standardele solicitate de piața muncii și la nivel european?

E nevoie să reducem rata abandonului școlar prin excluderea transportului public de pe lista serviciilor publice și sporirea efortului financiar al elevilor navetiști?

Sincer, dacă așa judecă „reprezentanții” poporului suntem compromiși!

Nu ar fi mai fezabil și eficient, oare, să lăsăm acei elevi să își fundamenteze propria cale și să le oferim tuturor o structură curriculară diversificată și inteligibilă, interactivă și stimulativă, însoțită de oportunități permanente de dezvoltare pe plan personal și social și de exemple de bune practici?

Nu e oare mai bine să îndrumăm elevii spre cerințele mediului profesional printr-o interacțiune directă cu piața muncii, prin sesiuni frecvente de orientare în carieră?

Nu e, oare, mai util să le oferim încă de la bun început pârghii și portițe deschise spre toate posibilitățile de care dispun și să le oferim șansa la varietate și liberă decizie?

Nu e cazul să investim cu adevărat în educație și să introducem planuri remediale de schimbare a mentalităților cu privire la învățământul profesional?

Nu există nevoia adoptării unor măsuri compensatorii eficiente? Ba chiar mai mult decât atât, îmi permit să întreb: nu e oare timpul să implementăm un program concret de perfecționare a sistemului educațional pentru următorii ani, astfel încât să ne asigurăm că acest viitor prosper devenit deja un laitmotiv al declarațiilor politice să fie posibil cu adevărat?

La toate aceste întrebări, răspunsul ministrului interimar al educației, domnul Daniel Breaz, și a altor distinși și vocali reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale pare să fie, prin deciziile lor „revoluționare”, un ferm și, cu toate acestea, neasumat NU! Și nu sunt singurii…

Viziunea mea asupra unei educații cu adevărat relevante constă într-un buget mult mai mare atribuit acestui sector, consolidat de o permanentă antrenare a spiritului civic, creativ și moral al elevilor prin cursuri polivalente precum „cultura civică”, „etica” , „dezvoltarea personală”, „gândirea critică”, „orientarea în carieră” sau „educația juridică”, dar și prin stimularea polivalenței (libertatea elevilor de a alege ce studiază și la ce nivel). Acesta ar fi un sistem apropiat de elevi și profesori.

Un sistem care să îndrume societatea spre anumite valori primare, spre stabilitate, încredere, reciprocitate și dedicare.

Un sistem în care implicarea este răsplătită și feedback-ul reprezintă un reper. Un sistem care obligă primarii să asigure facilitățile necesare unui act educațional calitativ prin solicitarea frecventă a unor rapoarte. Un sistem în care performanța e premiată și fiecare elev beneficiază de sprijin și consiliere. Schimbările și facilitățile nu există, însă, decât la nivel declarativ, iar  „victime” ale acestor lacune decizionale sunt 2,55 de milioane de elevi incluși în programele învățământului de stat sau privat din România, alături de părinții și profesorii lor.

Cu toate acestea, aspectele pozitive devin o armură puternică și numeroși actori educaționali, prin implicarea lor laborioasă, oferă speranță unui sistem de mult pierdut prin munții birocratici din birourile marii majorități a factorilor decizionali.

Și știți care cred eu că e cea mai gravă problemă?

Faptul că am ajuns să milităm pentru NORMALITATE, pentru lucruri perfect naturale într-o societate a secolului XXI, a căror existență ar trebui să fie o realitate generală.

Faptul că, după mai bine de 12 ani de apartenență la Uniunea Europeană și după aproape 30 de ani de democrație, avem guvernanți care încă tind să ne conducă, nu să ne reprezinte!

Țin să le amintesc unor demnitari, că tot au omis acest detaliu, se pare, minor pentru ei și major pentru noi, faptul că educația reprezintă un factor indispensabil în fundamentarea unui parcurs democratic, bazat pe principii autentice și valide. Într-o notă mai veselă, aș vrea să le transmit, fără urmă de reproș, că e posibil, în mod întâmplător și fără intenție, să-l fi înțeles greșit pe maestrul Caragiale: cred că i-au luat personajele drept modele de urmat în carierele lor. O vagă eroare de înțelegere, niște nesemnificative patologii ale puterii…

Se rezolvă (să sperăm). Dar, până atunci, haideți să facem cu toții ceva în acest sens! Haideți să aducem educația în prim-plan!

Raul Peterlin (Elev la Colegiul Național „Andrei Mureşanu”, Bistrița)

Consider subiectul abordat o lipsă a competenței active din partea unor persoane puse în frunte pentru a gestiona cu totul alte lucruri, cum ar fi proiecte educative, școlare, extracuriculare sau pentru susținerea elevilor defavorizați (adică implementarea legilor sau propunerea legilor pentru un cod al elevului stabil și respectat, în care elevii cu deficit material să fie ajutați de stat).

Am fost la fel de revoltat și la protestul, mai bine zis boicotul, simulărilor de clasa a XI-a și a XII-a.

Și acolo, și aici li se permite elevilor care n-au nici cea mai mică interacțiune cu școala, cu o carte citită, cu o poezie sau comentariu învățat, să spună pas culturii sau calității culturale.

De ce?

Pentru că, așa cum Alexandru Ioan Cuza a profitat de o lege dată prost de către Poartă s-a instalat pe tronul a două țări și a înfăptuit o Unire, așa elevii slabi vor vedea o prioritate în aceste două mișcări sociale fără vreun substrat sau bază.

Nu m-am simțit insultat de sistem. Nu am simțit că mă sufocă profesorii. Nu m-am simțit amenințat de cadrele didactice sau nedidactice. Însă am asistat la zeci de nedreptăți: elevi care au trecut clasa la materii de Capacitate sau BAC, cu toate că erau paraleli întru totul cu acestea. Au trecut clasa și s-au agățat de o coadă nesfârșită a beznei minții care i-a pus în fața faptului împlinit: examenul.

Să-mi spună cineva sincer… Credeți că un elev care nu reușește să obțină media 5 la examenul de capacitate (Evaluarea Națională), poate să continue la un liceu care are anumite cerințe?

Ce să mai vorbim despre prestigiu…

#doliupentrueducație trebuia să apară când la TV ni se prezentau sute de cazuri în care elevii încă își petrec recreațiile înglotiți în noroi, când igiena este la pământ și își fac nevoile în fundul curții, pentru că nu au nici măcar o baie ecologică.

Ar fi trebuit un #doliupentrueducație când amărâții de la sate merg cinci kilometri până la cea mai apropiată școală, care și ea dispune de lipsă de material didactic, învață la o lumânare și mănâncă acel corn și lapte care uneori întârzie din a veni.

Ar fi trebuit ca înainte să fie pornite boicoturi și proteste să se extirpeze definitiv aceste premise scârboase și meschine care pun în față că suntem un popor fără cap, dar cu cerințe enorme de la propriul viitor.

Ar fi trebuit ca înainte de acest protest să înceapă o campanie agresivă anti-bullying, să se introducă materia empatică (ce se studiază în Danemarca din clasa a II-a și îi transformă pe copii în oameni de calitate), care nu înjură un alt copil mai gras ori mai slab ori care nu a luat notă maximă. Învață pe copii să se comporte ca niște adulți pentru că acolo se poate!

La noi de ce să nu se poată?

Pentru că au trecut prea multe, s-au obișnuit toți cu gunoiul actual, acceptăm, stăm tăcuți și ne sprijinim de o fărâmă de cod al elevilor pe care nu-l respectă niciun profesor. Și aici știu de ce. Pentru că noi, dacă avem drepturi, avem și obligații, și personal consider că nu respectăm nici obligațiile noastre, nici drepturile și nici drepturile și obligațiile celor care sunt puși în fața noastră să ne educe.

#doliupentrueducație nu a avut succes în școala mea.

Mulți habar n-aveau și am urmărit atent elevii ce-mi treceau prin față. Brasarda de la mână era inexistentă. Iar pantalonii negri nu cred că se pun ca element al acestui „prostest”.

 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi