Valuri

"în Citește-mă!/De citit" "de POV21"

Aș fi putut a-mi petrece întreaga viață admirându-ți ochii.
Să observ marea de pământ ce arde îmbrăcată-n lacrimi.
Aș fi putut sta ore-ntregi scufundată în acest văzduh,
Fără măcar să-mi pierd odată răsuflarea.

M-aș fi putut agăța de-un fir de iarbă,
Să îmi arate lumea cu susu’-n jos.
Aș fi putut să-mi pierd însăși vederea,
Și tot te-aș fi recunoscut.

Cu toate astea. Am închis ochii.
M-am detașat de tot: pământ, mare, văzduh.
M-am detașat de tine, universul meu.
Și a durut.

Mă tem că nu te voi vedea vreodată,
Cum te-am văzut în acea noapte.
Mă tem că valul se va sparge,
Și voi cădea în mare.

În marea altuia, desigur.
Lovită, înecată.
Iar gândul de-a te mai vedea,
O, universul meu, departe va urla.

Mă pierd ușor, îmi pierd suflarea.
Îmi pierd speranță-n orice pas.
Îmi scormon’ fericirea-n orice pas,
Poate de asta am plecat.

O lacrimă îmi curge pe marea de-ntuneric,
Când mă gândesc că aș fi dat lumea întreagă,
Să îți mai văd odată pupila dilatată.
Odată. Iar mai apoi să mor. Să mor înecată.


Autor: Patricia Cîrtog
Foto: Luisa Dondaș

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Suflet de ceramică

Ieri, astăzi și mâine singuri în de-ale inimii Suflet de ceramică ascund
Derulează înapoi