Horoscopul – Vrăjeală sau vrajă

"în Gândurile POV21" "de POV21"

Cred că toată lumea a auzit cel puțin o dată întrebarea ,,Ce zodie ești??” sau nelipsita ,,Urmărești horoscopul?”, întrebări ce au ajuns să facă parte din pachetul universal pe care îl abordăm atunci când încercăm să cunoaștem o persoană străină.

Mereu am fost dornici de simplitate, de o metodă prin care viața noastră să devină pur și simplu mai ușor de mestecat.  Așa că ne-am afundat în tot felul de superstiții care mai de care mai dubioase. Prin urmare, am să vă prezint una dintre cele mai mari superstiții cu care ne întâlnim zilnic, adevărul din spatele horoscopului.

Horoscopul este o minciună?

Oh, dulce horoscop, abia aștept să vină dimineața să pot deschide tv-ul, să mă pot delecta cu informații ce mă vor ajuta să duc la bun sfârșit întreaga zi. Nu, dragilor, nu așa funcționează horoscopul. Dacă ești unul dintre cei ce echivalează termenul acesta cu cele 5 minute dedicate de televiziune ghicitului viitorului află că ai trăit în minciună.

Horoscopul reprezintă o prezicere de ordin astrologic folosindu-se de poziția stelelor la nașterea unui individ. Deci nu te va ajuta cu nimic să te uiți zilnic la o serie de întâmplări ce nu vor avea loc niciodată pentru că sfera de căutare e mult prea vagă. Astfel, singura formă de folosire a tehnicii horoscopului este aceea de a-ți calcula cu exactitate ziua și respectiv ora nașterii, iar, ulterior, nu, nu vei fi capabil să-ți construiești un imperiu. Însă vei afla niște informații foarte interesante despre personalitatea ta și despre compatibilitatea cu unele activități și domenii.

Care-i treaba cu zodiile?

În zodiacul european sunt prezente 12 zodii ce au ca rol descrierea tipologiilor umane în funcție de ziua în care s-au născut. De aici au luat naștere cunoscutele stereotipuri horoscopice, cum ar fi:

  • Egoist ca un leu
  • Încăpățânat ca un taur
  • Libertin ca un berbec
  • Emotiv ca un rac
  • Calm ca o balanță

Și lista poate continua la nesfârșit. Aceste caracteristici sunt superficiale și atribuite deseori doar ca formă de umor pentru unele persoane care reușesc prin absurd să le posede.

Horoscopul e impură matematică

În concluzie, pentru rezultate încurajatoare, zodiile de asemenea trebuie consultate folosind ziua și ora nașterii. Dacă abstractizăm totul la întreaga perioadă a zodiei, va deveni un eșec.

Horoscopul

Stai! Mai multe tipuri de zodiac?!

Credeați că suntem singurii care foloseau genul ăsta de metode pentru a arunca un ochi sau poate doi în viitor? Nici pe departe! Există nenumărate tipuri de zodiac mai puțin sau mai mult cunoscute. Aici o să vă prezint alte versiuni ce vi s-ar părea interesante:

Zodiacul (horoscopul) arboricol 

Acesta cuprinde 22 de zodii ce poartă denumiri de plante: alun, arțar, brad, carpen, smochin, măslin și așa mai departe.

Horoscopul

Zodiacul (horoscopul) floral

include 9 zodii:

Floarea soarelui – 1, 10, 19, 28
Bujorul – 2, 11, 20, 29
Papucul Doamnei – 3, 12, 21,30
Albăstreaua – 4, 13, 22,31
Irisul – 5, 14, 23
Macul – 6,15,24
Orhideea – 7, 16, 25
Margareta – 8, 17, 26
Trandafirul – 9, 18, 27

Zodiacul (horoscopul) totemic

include 12 zodii:

Vidra – 20 ianuarie – 18 februarie
Lupul – 19 februarie – 20 martie
Soimul – 21 martie – 19 aprilie
Elanul – 20 aprlie – 20 mai
Vulturul – 21 mai – 20 iunie
Somonul – 21 iunie – 21 iulie
Pantera – 22 iulie – 22 august
Bufnita – 23 august – 21 septembrie
Corbul – 22 septembrie – 22 octombrie
Sarpele – 22 octombrie – 22 noiembrie
Calul – 23 noiembrie – 21 decembrie
Ursul – 22 decembrie – 19 ianuarie

Așa că…

Revenind la adevărul din spatele astrelor, putem spune că horoscopul este o sabie cu mai multe tăișuri! Deoarece, pe de o parte te poate prosti și pe de altă parte îți poate oferi câteva cunoștințe utile! Depinde de modul în care îl percepi și așteptările pe care vrei să le aibă această vrajă antică. Sper că acest articol te-a luminat în ceea ce privește folosirea acesteia.

Autor: Robert Trașcu

Elev la Colegiul Național ''Nicu Gane'' Fălticeni în clasa a XII-a - Blogger și voluntar la AGLT - Premiant la mai multe concursuri naționale de poezie și proză - Pasionat de psihologie si medicina

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi